Există în România mai multe asociații constituite în jurul vinului, iar Winelover este filiala autohtonă a unei mișcări internaționale și, se pare, cea mai activă dintre toate. Au tipărit deja două cărți în engleză despre vinurile și cramele din România (pe regiuni), organizează Concursul Național de Roseuri și se implică activ în promovarea soiurilor autohtone, atât pe piața internă cât și pe cea externă. Mai multe detalii despre activitatea organizației aflăm de la Răzvan Stoenescu, președintele Winelover România, care, mucalit, spune că cel mai cunoscut soi românesc este „vinul casei”.
Reporter: Ce este #Winelover Internațional? Dar în România?
Răzvan Stoenescu: Winelover este o comunitate internațională de aproximativ 28.000 de pasionați de vinuri din toată lumea, înglobând în ultimii 10 ani personalități remarcabile ale industriei de vin din lume, dar și simpli pasionați care vor să cunoască cât mai multe lucruri despre vinuri. Există un nucleu mai activ de vreo 250 de membri, care ne întâlnim anual și sărbătorim într-o regiune viticolă cunoscută al 12-lea an de la constituire, să zicem. Funcționează cu un board de conducere, iar la nivel național sunt numiți ambasadori ai regiunii sau țării din care fac parte. În România, am inițiat un proiect pilot, strângând, în jurul ideii de promovare la nivel internațional a vinurilor românești, iubitori de vinuri români, concretizat într-un ONG, adică o asociație numită, cum altfel, decât Winelover România. Cu statut, cu act constitutiv, cu înregistrare în registrul fundațiilor și asociațiilor. Cu cod fiscal, cu sediu social, cum scrie la lege. Scopul și obiectivele noastre sunt puține și fixe: promovarea vinurilor românești, cu precădere a soiurilor naționale ce pot fi comercializate îmbuteliat. Adică, oriunde mergem în lume, prezentăm un soi românesc. Explicăm istoricul, elemente geografice, de pedoclimat, specificitatea și tot ce ține de caracteristicile sale.
Reporter: Derulați un proiect editorial ambițios: o serie de cărți în limba engleză – împărțite pe regiuni – scrise de personalități internaționale din lumea vinului despre cramele și vinurile românești. Unde sunteți cu proiectul, ce urmează, ce v-ați propus, ce feedback aveți?
Răzvan Stoenescu: Așa e, proiectul e ambițios și până acum, din ce-am parcurs, ne-a ieșit bine. Am lansat primele două volume Wine Secrets of Romania – Drăgășani și Dobrogea. Suntem pe cale ca la sfârșitul lunii iunie să fie gata și volumul 3, despre Transilvania, semnat de Julia și Bruno Scavo. Este cel mai mare proiect al nostru și care la final va avea 7 volume, rămânând să tratam și Moldova, Dealu Mare, Oltenia la vest de Drăgășani și regiunea Banat-Crișana. Important de spus e că finanțarea pentru documentare, deplasări, autori, lansări și tot ce ține de tipărire și distribuție este realizată exclusiv din fonduri private și nu de la cramele românești despre care se fac referiri largi în cărți. Feedback-ul e bun, încurajator pentru că aceste volume ajung la public cunoscator de vinuri din lume, dar care știu prea puțin despre România, zonele viticole, calitatea vinurilor românești și chiar gastronomia noastră. Suntem, înca, în zona „exotică” a lumii vechi a vinului, deși se face vin aici de mii de ani.
Reporter: Ce ambiții/planuri are Winelover România?
Răzvan Stoenescu: Planuri mari, ambiții mari. În primul rănd să ducem la final cele șapte volume. Apoi, să putem lansa toate cele 14 vinuri din soiurile românești sub eticheta Winelover Romania. Probabil că știi, noi avem un obicei: adoptăm un butuc de viță de vie din soi românesc de acolo unde soiul e cel mai reprezentativ. Din plaiul respectiv, la un interval de 1-2 ani, crama de la care am adoptat butucul ne face în jur de 200 de sticle pe care noi le promovăm și le punem în vânzare. Prețul e același cu celelalte vinuri ale cramei, doar că în cazul nostru, 5% din încasări se duc către organizații precum: Fundația Motivation, Hospice – Casa Speranței sau Blessing Hearts din Iași. Desigur, nu e mult cât se strânge, dar e știut faptul că pasionații de vin sunt cu mai multă dare de mână și pot fi sensibilizați mai ușor pentru cauze caritabile sau sociale. Anul ăsta reușim să adoptăm și ultimul butuc de viță pentru soiul Băbească Neagră. Până acum am lansat vinuri sub eticheta proprie: Busuioaca, Zghihara, Plăvaia, Șarba, Crampoșia, Feteasca Neagră și Feteasca Regală.
Vinul rose sec poate fi un vin serios
Reporter: Organizezi Concursul Național de Roseuri. De ce roseuri?
Răzvan Stoenescu: În anul 2012, atunci când lansam blogul vin2.ro, vinurile rose erau în număr extrem de mic pe rafturi. Era un fel de moft pentru doamne și domnișoare sau cel puțin așa era considerat. Consumul de vinuri rose a avut creșteri exponențiale, după cum știi, în ultimii 10 ani. Împreună cu un alt blogger de vinuri, Berbecutio (n.r. – Mihai Vasile de la vinmagazin.ro), asistasem la un concurs de tip piramida K-1 organizat de vinul.ro pentru Merlot-uri românești și ne-a plăcut ideea, chiar ne-a inspirat. În prima editie, din 2013, când concursul nostru se numea Centura Rose (ușor neinspirat numele) aveam doar câteva probe, acelea cumpărate de pe rafturi. Ce voiam să scoatem în evidență era faptul că doream să inducem alt concept: că vinul rose sec poate fi un vin serios, care se consumă pe durată destul de mare (vezi de când începe acum vara și când se termină, la jumătatea lui noiembrie) și se pot da niște guide-line-uri asupra vinului de calitate, schimbând percepția despre un vin luat peste picior.
Anul ăsta am ajuns la a 12-a ediție, e un concurs mai special, ușor nișat, cu câteva criterii clare: sec, ultima recoltă și preț de 20- 70 lei pe raft sau online. Nu dăm medalii, dar în urma punctajelor căutam cel mai bun rose românesc aromat sau nearomat (la cele două secțiuni), astfel încât publicul să știe ce merită băut din categoria asta.
Reporter: La ce ne ajută concursurile de vin?
Răzvan Stoenescu: Cum spuneam, concursurile ne dau o orientare asupra unui nivel de calitate. Oameni serioși, jurații concursurilor și-au alocat timp, energie și pricepere să deguste dintr-o multitudine de vinuri. E important să nu cumperi căruțuri de sticle de vin pentru acasă și să descoperi singur (monoton și costisitor) că multe nu ți-au plăcut. Nu în ultimul rând, e important pentru industria de vin ca de la un an la altul să-și verifice și certifice calitatea produselor lor.
Reporter: Vinurile rose sunt, din punct de vedere istoric, noi pe piață, dar în trend. De ce ne plac atât de mult, de ce au prins atât de bine la public?
Răzvan Stoenescu: Așa e, sunt mai noi. Dar nu chiar… câte vinuri din categoria „căpșunică” din bolta lui tataie nu ieșeau nici albe, nici roșii? Bine, se datora amestecului, dar nu-i ziceam rose, ci „capșunică” indiferent de soiuri. Ne plac vinurile moderne rose pentru ca au o versatilitate. În funcție de structură, de corpolență, pot fi asociate cu multe feluri de mâncare, dar și cu anotimpul când le degustăm.
Reporter: Ce soiuri românești se pretează pentru vinuri rose?
Răzvan Stoenescu: Noi avem patru soiuri roșii: Feteasca Neagră, Băbeasca Neagră, Negru de Drăgașani și Novac. Mai nou, chiar foarte nou, și Alutus. Toate pot da vinuri expresive rose. În fiecare an, datorită Concursului de Vinuri Rose, urmăresc lucrul ăsta. Și uite, la ediția trecută primele trei clasate au fost realizate doar din soiuri românești. Dar și în concursurile internaționale, vinurile din soiurile noastre iau adesea medalii de aur.
Reporter: Sunt soiurile românești (toate) competitive prin comparație cu soiurile internaționale? Dar vinurile românești (indiferent de soi) față de restul lumii…
Răzvan Stoenescu: Avem multe soiuri naționale cu care ne putem bate cu succes. Concursurile și rezultatele obținute stau mărturie. Dar ca gazdă, în România, a multor colegi din lume din partea comunității internaționale #winelover am putut observa surpriza și aprecierea pentru Feteasca Regală, Crâmpoșie, Grasa de Cotnari, Busuioacă, adesea pentru Feteasca Neagră, dar mai ales pentru Negru de Drăgășani. E uimitor să-i vezi cum încearcă să compare sau să găsească asemănări cu soiuri internationale sau altele deja consacrate. Vinurile românești din soiurile internaționale se comportă adesea bine, iar aici se vede de multe ori mâna enologilor străini cărora le datorăm enorm, dar și a consultanților de afară. Nu în ultimul rând e și meritul enologilor români cu har în combinație cu tehnologia nouă din fiecare cramă.
Ziua internațională a Feteștii Regale e pe 3 iunie, nu pe 21
Reporter: Există soiuri românești care fie sunt underrated, fie nu au fost promovate destul și care ar putea deveni parte a brandului de țară? Poate fi gastronomia (care include și băuturile) brand de țară?
Răzvan Stoenescu: Aici intrăm pe un domeniu foarte drag mie și apropiat de obiectivele Asociației Winelover Romania. Cum scoatem la lumină acele soiuri care stau în umbră? De câte ori ne propunem să deschidem împreună cu prietenii o sticlă de Zghihară, de Șarbă sau Mustoasă? Chiar vrem să încercăm și altceva sau cumpărăm invariabil un Sauvignon Blanc, dacă vorbim de vin alb sau un Merlot, că-i mai de bon-ton? Sigur că poate fi gastronomia un brand de țară și știu cât de multă energie creatoate și suflet ai pus în toate cărțile tale. M-aș bucura să vad cât mai des asocierile cu soiurile noastre naționale. Gătesc și eu acasă și întotdeauna am în minte vinul românesc potrivit pentru masa respectivă. Doar că ne trebuie mult mai multe voci pentru asta și sprijinul celor din HoReCa să sprijine asta.
Reporter: Cum a ajuns România în situația ca două tabere să susțină două date diferite pentru Ziua Internațională a Feteștii Regale? Până la urmă o sărbătorim pe 3 sau pe 21 iunie?
Răzvan Stoenescu: Orice om rezonabil din lumea vinului românesc știe când este Ziua Internațională a Feteștii Regale. Nu putem vorbi nici măcar de două tabere. A existat o inițiativă solidă și documentată, consfințită de o Proclamație la Mediaș, în anul când s-au împlinit 100 de ani de la omologarea soiului din Daneș. Proclamația inițiată de Octavian Isăilă a fost semnată de numeroase personalități nu numai din lumea vinului de la noi. Acest document indică ziua de 3 iunie, iar noi pe asta o recunoaștem și pe asta o sărbătorim. În rest nu sunt decât tuse ofticoasă și sughiț, dar pentru astea sunt medici.
Reporter: Enoturismul este pe val, dar mai e de muncă până să-și atingă apogeul. Ce ar trebui să îmbunătățim, unde scârțâie?
Răzvan Stoenescu: Enoturismul românesc o duce bine, în sensul că ne-am apucat. Sunt proprietari de crame care au avut mai multe șanse sau au înțeles mai devreme plus valoarea pe care o poate aduce vinul realizat în crame. Discutăm de alocări de spații sau construcții ample de săli de degustare specializate, camere de cazare, bugete alocate, personal alocat și școlit. Lucruri importante, deloc ușoare și în unele cazuri extrem de greu de realizat. Tururile de degustări, luatul mesei lângă vie, excursiile dedicate, personalizate și-au făcut loc, mai greu, dar și-au făcut loc în activitățile deloc curente ale unei crame. Și există și un public deschis, doritor, adesea tânăr și interesat de istoric, gastronomie locală și de vin, desigur. Lucru care mie îmi dă speranță.
Reporter: Personal cred că cele mai multe restaurante au meniuri de vinuri făcute după ureche, după interesele distribuitorilor sau după cum l-a tăiat capul pe antreprenor și doar puține au un concept care să funcționeze cu adevărat și să ofere și calitate și varietate și costuri rezonabile. Am dreptate? Există vreo explicație?
Răzvan Stoenescu: Așa cred și eu, deci ai dreptate. Adesea, am senzația că până acum minim 40% din proprietarii sau managementul restaurantelor de la noi sunt sub conducerea unor interlopi sau a nevestelor de fotbaliști. În cazul ăstora există o deplină desconsiderare asupra publicului de vin. Prețul e făcut în Excel plecând de la prețul de achiziție x 3 sau 4, indiferent de ce condiții de servire oferă și fără nicio noimă în raport cu specificul declarat al restaurantului. Încă funcționează taxa de listare, vinul casei (adesea demisec) de la bag-in-box și pun multe condiționări cramelor care vor să acceadă în meniu. În altă ordine de idei, ca să corelez și alt răspuns, eu glumesc deseori spunând că cel mai cunoscut soi românesc este vinul casei.
Revenind la HoReCa: aici e drum lung, iar conducerea unui restaurant am învățat că se face cu har, studiind și făcând multe calcule.
Sursa foto: Winelover Romania
