Este pe cale să își deschidă porțile la Florența primul institut privat de acest gen din Europa, sub denumirea Scuola del Caffè – o școală profesională în domeniul cafelei de calitate organizată în paralel cu o cafenea. Ambele or fi găzduite de un complex medieval restaurat în cadrul mănăstirii Sant’Ambrogio din Florența, o clădire abandonată de peste trei decenii, anunță publicația cookist.it.
Proiectul era programat să fie gata deja în urmă cu un an, dar va fi lansat la apă abia în viitorul imediat. Întârzirea, spun organizatorii, se datorează atât problemelor generate de pandemie, cât si specificului clădirii, a cărui restaurare trebuie să țină seama de o serie de criterii specifice construcțiilor de patrimoniu. Este vorba de un spațiu care datează din secolul al V-lea, abandonat de peste 35 de ani.
Florența, un fel de capitală a cafelei de calitate
Scopul principal al școlii este de a forma specialiști în domeniul cafelei – degustători capabili să recunoască originea boabelor, să înțeleagă nuanțele de gust și să stăpânească multiplele tehnici de extracție.
Proiectul a fost inițiat de Ditta Artigianale, un brand de cafenele care propun specialty coffee, care, în colaborare cu primăria din Florența, a transformat fosta mănăstire într-o școală orientată spre viitor.
Inițiativa vine ca răspuns la nevoia de a forma profesioniști care să reușească să ghideze clienții în universul foarte complex al cafelei de calitate. Totodată, proiectul dă șansa reabilitării unei clădiri istorice, un fel de doi iepuri dintr-un foc.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Visul meu este să fac din Florența capitala cafelei de calitate, ca o Renaștere a „aurului negru” italian”, declara, în februarie 2020, viceprimarul orașului, Cristina Giachi, la prezentarea proiectului, exact înainte de izbuncirea pandemiei.
Nu doar barista, ci și prăjitori și degustători de cafea
Academia are și un obiectiv educațional mai larg, dincolo de formarea profesioniștilor de sector. Își propune să informeze, să educe și să inițieze publicul în cultura cafelei, dezvăluind complexitatea din spatele unei cești care aparent nu spune nimic.
Dar, înainte de toate, este un proiect de formare profesională de înalt nivel. Nu doar pentru pregătirea viitorilor barista, ci și pentru formarea prăjitorilor și a degustătorilor de cafea. De la munca de pe plantații, la selecția celor mai bune boabe, până la prăjire și servire – întregul lanț de producție al cafelei va fi explorat și deschis publicului și celor doritori de o carieră în domeniu.
Începând din toamnă, vor fi lansate și cursuri de câteva luni dedicate antreprenorilor interesați de deschiderea unei microprăjitorii sau a unei cafenele specializate. Complexul Sant’Ambrogio va găzdui, de asemenea, ateliere pentru pasionați sau curioși care doresc să aprofundeze acest domeniu.
Pe lângă academie, în fosta mănăstire vor fi organizate și ateliere individuale, pentru o singură persoană. Clădirea găzduiește acum și un bar-restaurant, deschis zilnic între orele 07:00 și 00:00, oferind un serviciu complet, de la mic dejun până la cină.