5 băuturi calde sănătoase de încercat în decembrie. Tania Fântână (nutriționist): „Adaugă condimente: scorțișoara, ghimbirul sau nucșoara îmbunătățesc gustul și aduc beneficii pentru sănătate”

Sursa foto: colaj G4Food Sursa foto: colaj G4Food

O dată cu venirea anotimpului rece, nevoia noastră de căldură, de îmbrățișare (și culinară) devine foarte mare.

Pe lângă apă, cafea, câte un pahar de vin fiert ocazional și o cană de ceai, probabil că majoritatea dintre noi nu mai bem mare lucru.

Cu ce ne-ar putea ajuta o cană de băutură caldă?

  1. Ne ajută să ne hidratăm. Acum iarna ne aducem aminte mai rar să bem apă. Corpul nostru este permanent deshidratat, în marea majoritate a cazurilor.
  2. Ajutor asupra digestiei. Anumite băuturi conțin ingrediente care ajută digestia și reduc balonarea.
  3. Sprijin pentru imunitate: Iarna este sezonul răcelilor, iar băuturile calde cu ingrediente naturale pot întări sistemul imunitar.

Ce altceva am putea bea astfel încât să primim și o doză de sănătate alături de cea de răsfăț?:

Vezi detalii
  1. Ceai verde matcha
    Matcha este o pudră de ceai verde bogată în antioxidanți, care sprijină metabolismul și reduce inflamația.
  2. Ceai de ghimbir și lămâie
    Această combinație clasică este perfectă pentru sezonul rece.
    Cum să-l prepari:

    • Fierbe 2-3 felii de ghimbir proaspăt în 300 ml de apă timp de 10 minute.
    • Adaugă sucul unei jumătăți de lămâie și o linguriță de miere.
  3. Ciocolată caldă sănătoasă
    O alternativă delicioasă, dar fără zahăr rafinat. Știu că sunt multe preparate în comerț de tipul plicurilor ce se adaugă în apă caldă, dar de ce să vă complicați voi cu așa ceva? Cred că toți avem din când în când un litru de lapte în frigider și, pe undeva prin cămară, un pliculeț de cacao.
    Cum să-l prepari:

    • Amestecă 1 lingură de cacao neîndulcită cu 200 ml de lapte cald.
    • Adaugă un îndulcitor natural (miere sau sirop de arțar) și un praf de scorțișoară.
  4. Ceai de mentă cu miere
    Nu știu voi ce ceai beați în copilărie la bunici, dar al meu era mereu ceai de mentă.
    Cum să-l prepari:

    • Infuzează 1 linguriță de frunze de mentă uscată în apă fierbinte timp de 5 minute.
    • Adaugă o linguriță de miere pentru un gust dulce.
  5. Lapte cu scorțișoară și vanilie
    Tot în spiritul acelui litru de lapte din frigider vă mai propun și băutura asta foarte simplă și aromată. Ce să vă mai complicați cu comandat de mâncare și ieșit în frig la cafenele? Deschideți repede frigiderul și rafturile din bucătărie și compuneți voi ceva. Mai personalizat de atât nu știu să existe…
    Cum să-l prepari:

    • Încălzește 200 ml de lapte (vegetal sau de vacă).
    • Adaugă un baton de scorțișoară și câteva picături de extract de vanilie.

Sfaturi pentru a face băuturile calde și mai sănătoase

  1. Evită zahărul rafinat: Optează pentru îndulcitori naturali, precum mierea, siropul de arțar sau stevia.
  2. Folosește lapte vegetal: Laptele de migdale, soia sau ovăz adaugă cremozitate fără grăsimile saturate.
  3. Adaugă condimente: Scorțișoara, ghimbirul sau nucșoara îmbunătățesc gustul și aduc beneficii pentru sănătate.
  4. Fii creativ: Combină ingredientele pentru a descoperi rețete noi, adaptate gusturilor tale.

Atunci când vrei să reduci alcoolul din viața ta, când vrei să mai reduci cafelele, dar ar merge și ceva de băut la laptop sau când admiri munții din balconul din București, băuturile de mai sus sunt o variantă excelentă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *