Când spunem găluște spunem în principal supă cu găluște, dar din griș, ouă, unt și adăugând și lapte se pot face și alte tipuri de găluște. Mult mai simplu și care, mai ales, nu dau greș.
Acest tip de găluște este inspirat de la tradiționalele găluște italiene din griș numite gnocchi alla romana. Dar în loc de forma rotundă, am ales să tai pătrățele, pentru optimizarea compoției, ca să nu rămână nimic.
Am ales să combin aceste găluște de griș cu un sos rapid din carne tocată și le-am băgat împreună la cuptor, cu cașcaval ras deasupra. O idee care se poate declina și folosind doar brânzeturi: cam cum am face cartofi cu brânză la cuptor, doar că în loc de cartofi folosim găluște de griș în stil italian.
Alte combinații, pentru aceste găluște de griș, pot fi: cu sos ragù, cu ciuperci sau cu amestec de ricotta și spanac.
Ingrediente pentru o tavă de 4 porții
– pentru compoziția de găluște:
250 g griș
1 l de lapte
50 g unt
2 gălbenușuri de ou
2 linguri de brânză uscată rasă, de tip parmezan sau pecorino
sare, piper, nucșoară
– pentru compoziția de carne:
500 g carne măcinată, poate fi și de pui, sau un amestec preferat
2 linguri de ulei
2 căței de usturoi
1 pahar cu vin alb
100 g cașcaval ras
sare, piper, paprika dulce
Procedeu
În locul găluștelor care ies sau nu ies făcute cu lingura, există o procedură mult mai simplă și garantată. Folosim aceleași ingrediente, dar altfel: se fierbe mai întâi grișul în lapte, exact ca în rețeta clasică pentru copii, în care am adăugat și untul, un vârf de cuțit de sare și puțin piper.
Se adaugă tot grișul, puțin câte puțin, „în ploaie”, amestecând până când laptele îl absoarbe. Lăsăm câteva minute să se răcorească puțin, pentru a adăuga apoi gălbenușurile de ou și brânza rasă.
Amestecăm pentru a amalgama bine compoziția. Odată omogenă, o întindem pe blat și îi dăm formă dreptunghiulară, cu înălțimea de circa jumătate de centrimetru. Dacă avem o tavă mai mare de metal sau orice altceva, putem întinde pe tavă.
Odată răcorită și solidificată compoziția se taie în dreptunghiuri de circa 2×3 cm.
În timp ce așteptăm compoziția să se răcească să o putem tăia, pregătim sosul din carne tocată.
Se sotează ceapa și usturoiul tocate mărunt cu câteva linguri de ulei. Peste care apoi se adaugă și carnea tocată desfăcută în bucățele mici, ca să nu rămână compactă.
Se rumenește ușor și carnea împreună cu ceapa și usturoiul, iar după 2 minute se stinge cu vinul alb.
Ridicăm flacăra să se evapore alcoolul, apoi gătim carnea încă circa 10 minute sub capac la foc mic.
Completăm cu puțină sare, piper și paprika dulce.
Într-o tavă de sticlă sau ceramică unsă cu puțin unt așezăm întâi sosul de carne, apoi găluștile tăiate în formă de dreptunghi când compoziția s-a răcit.
Presărăm o mână de cașcaval ras peste toate la un loc.
Dăm tava în cuptor să se gratineze circa 20 de minute la 180 de grade.
Se servește cald, este un preparat care pune de acord pe toată lumea, genul de comfort food prin excelență. În loc
Pentru cine vrea să dea o formă mai de sărbătoare meniului, în loc de forme rectangulare putem tăia compoziția cu forme de biscuiți la alegere.