Agricultura ecologică: numărul operatorilor și suprafața totală, în creștere/A scăzut însă suprafața cultivată cu legume proaspete și plante industriale

agricultura ecologica, cereale, legume Foto: Dreamstime

Numărul operatorilor certificați în agricultura ecologică din România a fost anul trecut de 14.061 în timp ce suprafața totală a fost de 693.998,31 ha, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Datele indică o creștere atât a numărului operatorilor ( 13.260, în 2022 ), cât și a suprafeței totale certificate ( 644.519,69 ha, în 2022 ). 

Cele mai mari extinderi de suprafețe certificate ecologic au fost înregistrate la cereale, 172.283 ha, față de 160.154,7 ha, în 2022, și la culturi permanente pășuni și fânețe, de la 257.062 ha la 284.331 ha, în 2023.

Alte creșteri: la leguminoase uscate și proteaginoase pentru producția de boabe ( soia, mazăre, linte, bob ), 8761,3 ha, față de 6365,4 ha, în 2022, plante tuberculifere și rădăcinoase, 1024 ha, față de 272,8 ha, în 2022.

A scăzut în schimb suprafața cultivată cu legume proaspete ( inclusiv pepeni ) și căpșuni: de la 1.861,2 ha, în 2022, la 1.448,6 ha, în 2023.

Suprafața certificată ecologic în 2023 reprezintă numai 5,55% din suprafața agricolă totală a României.

Acesta este un procent de cinci ori mai mic decât ținta de 25% stabilită de Comisia Europeană pentru statele membre pentru orizontul de timp 2030. 

Atingerea acestui obiectiv pare aproape imposibilă pentru România, dar și pentru majoritatea statelor membre, a avertizat recent Curtea de Conturi Europeană într-un raport special.

Citește și Obiectivul ca 25% din terenurile agricole din UE să fie cultivate ecologic în 2030 pare imposibil de atins, susține Curtea de Conturi Europeană

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *