Cum ți-ai putea face viața mai ușoară ca să nu stai în fiecare zi în bucătărie? Soluția este să-ți pregătești mâncarea pe câteva zile sau pentru întreaga săptămână. Este ceea ce se numește batch cooking.
Dar pe lângă acest tip de organizare ai nevoie și de o planificare a meniului săptămânal. Te va ajuta și la întocmirea listei de cumpărături și la buna gestionare a timpului (și nervilor) tăi și vei economisi și niște bani.
Mai jos aveți meniul pe care vi-l propunem pentru săptămâna 16 – 22 septembrie.
Fiecare prânz și cină îl puteți completa cu o porție de fructe de sezon: struguri, mere, pere, prune. Pentru un desert ușor de făcut (în zilele de weekend) alegeți papanași fierți sau un compot de fructe.
Dacă simțiți nevoia unei gustări pe parcursul zilei, există opțiuni sănătoase precum o mână de nuci, alune, migdale sau fistic, câteva măsline, bastonașe de morcov cu puțin hummus, o bucățică de brânză.
Lista mea de cumpărături
- Fructe de sezon: struguri, smochine, mere, pere, piersici, prune.
- Fructe uscate: nuci, alune, migdale, fistic, stafide, semințe.
- Legume proaspete: salată verde, castraveți, mărar, pătrunjel, roșii, avocado, morcovi, rădăcină de țelină, păstârnac, ardei, ridichi, dovlecei, vinete, broccoli, conopidă, dovleac, ciuperci, praz.
- Lămâi
- Cartofi, cartofi dulci
- Legume conservate: bulion roșii, linte, roșii uscate
- Ulei de măsline extravirgin și ulei de floarea soarelui
- Pulpe de pui, carne tocată de vită, mușchiuleț de porc, ficăței
- Pește/creveți
- Lapte/lapte vegetal, iaurt grecesc, brânză de vaci, unt, pecorino, feta sau telemea
- Bacon, afumătură
- Pâine toast, fulgi de ovăz, făină integrală
- Paste, aluat de foitaj
- Ouă
- Măsline
- Condimente, sare, piper
Rețetele le găsiți pe site-ul G4Food.