OPINIE Oieritul românesc, puternic avariat/ Vor învăța crescătorii de oi ceva din coșmarul epidemiologic?

E criză în oieritul românesc, bazat cel mai mult pe exportul de animale vii pe piețele din afara Uniunii Europene;

Exportul de animale vii a condus la un apetit scăzut al oierilor români pentru a găsi alte soluții de piață: prepararea brânzeturilor și a cărnii, marketing și etichetare, acces direct la clientul final, colaborarea cu marii retaileri, înființarea de mici afaceri de abatorizare, pentru a vinde carcasă și produse de măcelărie competitive, cooperarea, etc.

Criza epidemiologică ar putea fi o oportunitate pentru crescătorii de oi din România de a renunța la actualul model, bazat pe cantitate ( oi multe, bani mulți, din export ), și adoptarea unui model bazat pe calitate: efective mai mici, rase de oi competitive, produse finite, marketing, cooperare. 

Un sector în evoluție după 2007

Exportul masiv pe piețele terțe și subvențiile de la bugetul public ( european și național ) au stimulat puternic creșterea efectivelor de ovine în România. 

În 2006, anul premergător aderării la Uniunea Europeană, erau în țară 7.678.207 ovine. Un efectiv național la jumătate față de anul 1990, când în țară erau 14.061.864 ovine. 

Dar nu încape comparație: efectivul de oi de la începutul anilor 90 aparținea în mare parte statului ( I.A.S. ) și structurilor colectiviste ( C.A.P.-urilor ) și mai puțin persoanelor private. De precizat că oieritul a fost o ocupație tradițională permisă de regimul comunist. 

Creșterea oilor a fost cam singura activitate agricolă tolerată de comuniști persoanelor private. Mai mult, oierii colaborau cu C.A.P-urile, obținând anumite beneficii. De unde un fel de nostalgie pe care o mai încearcă oierii în vârstă, când se referă la perioada de dinainte de 1989. Dădeau și ștabilor aveau și ei. Toată lumea era mulțumită sau, cum spunem azi, win-win. 

După revoluție, oieritul de stat a dispărut treptat și efectivul național s-a subțiat. Aderarea la Uniunea Europeană și relansarea exporturilor pe piețele terțe au favorizat creșterea efectivului național. 

De la 7.678.207 capete de ovine în 2006, efectivul național a depășit 10.000.000 de capete, în 2019 ( 10.358.700 ), anul trecut fiind înregistrate 10.299.500 ovine ( INS și Eurostat ). România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană, ca număr de ovine, după Spania. Ne apropiem așadar, pe baze private, de efectivul deținut pe baze colectiviste. 

Sunt voci care contestă însă acest efectiv susținând că numărul real ar fi mai mic. Declararea unor animale fictive ar susține interesul de a încasa subvenții agricole mai mari ( subvenția pentru suprafața de pășune, sprijin cuplat, ajutor tranzitoriu ). Nu exclud aceste practici, însă nu cred că ar avea o influență majoră asupra efectivului total. Un lucru este cert: România are mai multe oi decât avea înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Efectivul național în creștere a stimulat exporturile de ovine vii pe piețele terțe și exportul a favorizat creșterea efectivului național: o relație de intercondiționare între efectivul național și exportul pe piețele terțe. 

Oieritul, un sector puternic subvenționat 

Aderarea la Uniunea Europeană a adus o serie de avantaje crescătorilor de ovine: 

1.subvenții pentru suprafață ( cuantumul poate ajunge până 350- 400 de euro/ha, în zona montană ), 

2.sprijin cuplat pentru zootehnie, SCZ, ( uneori, cuantumul a fost de peste 20 de euro/cap de animal, alteori a scăzut sub 20 de euro ), acordat inițial numai oierilor înscriși în asociațiile angajate în procesul de ameliorare a raselor, apoi și oierilor care au cumpărat un berbec cu certificat de rasă la 35 de oi, chiar dacă nu sunt membri ai unei asociații de profil, iar anul acesta, an electoral, SCZ a fost liberalizat/democratizat, fiind acordat de MADR tuturor oierilor!

De precizat că acordarea acestei subvenții numită Sprijin Cuplat pentru Zootehnie a pus în conflict de-a lungul anilor oierii din afara asociațiilor cu cei din asociații, ai căror șefi au fost numiți ”băieții deștepți ai oieritului”. 

De subliniat că în trecut, în mandatul lui Daniel Constantin ( guvernarea Ponta ) a fost acordat și un ajutor de minimis de 2.500 de lei pentru cumpărarea unui berbec de rasă ( cu certificat de origine ). Schema a fost de asemenea contestată de oierii neafiliați, care au acuzat că s-au acordat bani publici pentru animale fictive sau de valoare genetică îndoielnică. 

Statul plătește asociațiilor de profil și un ajutor financiar care poate ajunge la câteva sute de mii de euro pentru o asociație, anual. 

3.ajutor național tranzitoriu, în cuantum de 3-5 euro/cap de animal. 

Să mai adaug că nu puțini oieri au beneficiat și de fonduri europene alocate pentru dezvoltare rurală, încasând bani pentru cumpărarea de mașini și utilaje agricole, pentru modernizarea fermei sau pentru instalarea tinerilor fermieri.

Sectorul ovin este așadar unul puternic finanțat de la bugetul public ( european și național ). Aceste subvenții se adaugă câștigurilor încasate din piață, cu precădere din exporturile de ovine vii sau în carcasă, România fiind cel mai mare exportator de ovine vii din Uniunea Europeană, pe piețele terțe. 

În 2015, exportul de ovine vii a fost de 41.700 de tone, în 2019, de 70.546 tone, în 2023, de 61.495 tone. 

Fluxurile comerciale au condus la dezvoltarea unor afaceri în stil mare în România: rețele de intermediari ( cei care cumpără direct din fermele din țară ) ,ferme comerciale de îngrășare a berbecuților, cu zeci de mii de capete, firme de export. Un cunoscut oier român, șef de asociație, a ajuns să dețină un vapor propriu, pentru export! Oierii din țară au început să îngrașe mieii în fermele proprii, ca să-i vândă la un preț mai bun. Ei sunt cei pe care i-a prins Pesta Micilor Rumegătoare cu berbecuții în fermă, pregătiți pentru vânzare. Ei sunt cei mai afectați. 

Un coșmar numit Pesta Micilor Rumegătoare 

Și acum: lovitura teribilă, gravă, dureroasă, numită Pesta Micilor Rumegătoare. A fost confirmată în iulie 2024, autoritățile au sacrificat peste 150.000 de ovine ( cele mai numeroase chiar în fermele comerciale de îngrășare, unde a fost depistat virusul prima oară ), exporturile sunt suspendate de clienți, mișcarea ovinelor este suspendată pentru 30 de zile, cu unele excepții, oierii dintr-o localitate din județul Timiș au ieșit cu bâtele în calea autorităților ca să nu le fie ucise oile, deși acolo boala este prezentă și legislația europeană cere sacrificarea tuturor animalelor dintr-un focar. În plus, politicieni extremiști e lipesc de aceste mini-revolte, îndeamnă pe facebook la nesupunere, încearcă să tragă foloase din ponoasele oierilor, în această toamnă electorală. 

Oieritul este avariat grav, este clar. Ce-i de făcut? Până la un punct, reacțiile emoționale sunt de înțeles. Mai departe, însă, oierii trebuie să fie lucizi. Să conștientizeze că boala există, să fie precauți și să caute soluții post-dezastru. Exporturile au mai fost faultate puternic în 2014 din cauza Bolii limbii albastre, dar și-au revenit în anii următori. Își vor reveni și după 2024, România este o sursă de hrană pentru mai multe țări musulmane. Carnea de oaie din România este apreciată în Iordania și Arabia Saudită, cei mai buni clienți ai noștri. 

Un profesor numit Necaz

Din coșmarul ăsta epidemiologic trebuie însă trase niște învățăminte. Oierul român nu trebuie să se mai bazeze exclusiv pe exportul de animale vii. Știu, e cel mai simplu, cel mai comod: vine camionul, încarci marfa, încasezi ( unii nu au mai încasat, dar asta e altă poveste ) și cu asta basta! Vânzare ușoară, bani mulți, mai ales că prețurile crescuseră ca în basme, sărind peste 20 de lei/kg, în viu. 

Exportul și subvențiile europene au condus la o anumită belfereală a oierului român. Banii au curs gârlă, tot mai puțini și-au bătut capul cu lucruri mai solicitante: mulsul și prepararea brânzeturilor; accesul, deseori dificil, pe piața internă, unde iei contact cu clientul final; adoptarea unor rase noi, specializate; investiții în procesare, marketing, etichetare; lipsă de cooperare pentru piața internă ( grupuri de producători, înființarea de Puncte Gastronomice Locale, de cooperative care să se bată pentru piața locală/națională ), derularea unor proiecte funcționale pentru abatorizarea/prepararea cărnii de oaie în țară, ca să vândă carcase/produse finite, la export. 

Mai nimic din toate acestea la cei mai mulți crescători de ovine. Să meargă exportul de oi vii la arabi, să încaseze banul gros și cu asta gata!

Să recunosc însă că există și inițiative care au scos în față oaia românească și produsele finite. Să știți că programul acela din mandatul ministrului Petre Daea, ”Alege oaia”, oricât de ironizat a fost, nu a fost chiar o prostie. Păcat că nu a fost continuat, făcut mai deștept, cu implicarea unor publicitari meseriași. Ar fi ieșit ceva bun, sunt convins.

Dar sunt multe inițiative private. Marioara Băbu a făcut capodoperă gastronomică în Munții Parâng, pe Transalpina, cu tocanul de oaie, pe care l-a și înregistrat la MADR. La Rășinari, tocmai a fost Festivalul Brânzei și al Țuicii. Telemeaua de Sibiu e înregistrată la Bruxelles, ca IGP. La Buzău, avem cârnații de Pleșcoi, tot IGP. Găsești la restaurantele românești pastramă de oaie. În București, în Piața Amzei, un turc are zilnic în meniu mâncare de berbecuț, carnea fiind adusă de la un abator din Sibiu. Recent, am degustat o friptură de miel pregătită în lapte de capră, o soluție inovativă a unui măcelar din Tunari ( IF ). Un oier din Alba crește oi pentru un turc care le abatorizează halal și vinde carnea la Viena. Sunt multe exemple care arată că există piață și în afara exporturilor otova de oi vii.

Sunt convins că sunt mulți oieri deschiși către nou ( oierii români sunt, în general, oameni inteligenți ), gata să învețe lucruri noi și să aplice, după o situație de criză, cum este în prezent. Șefii de asociații și statul au rol covârșitor în a îndrepta crescătorii de oi pe un drum avantajos. 

Criza epidemiologică ar putea fi o oportunitate pentru crescătorii de oi din România de a renunța la actualul model, bazat pe cantitate ( oi multe, bani mulți, din export ), și adoptarea unui model bazat pe calitate: efective mai mici, rase de oi competitive, produse finite, marketing, cooperare. Și desigur, o oportunitate de a se gândi mai serios la normele de biosecuritate. Nu-i de ajuns să îți aperi turma de lupi: și mai periculoase sunt virusurile.

Cei care nu sunt dispuși să învețe dintr-o criză și apleacă urechea la ce le spun politicienii extremiști și aleg să iasă cu bâtele în mână în fața autorităților crezându-se la 1907 mă tem că vor ajunge în situația de a se lovi singuri cu bâta ân cap.