Oh Norman!, producătorul de hrană pentru animale cofondat de actrița Kaley Cuoco, caută un „director responsabil cu recompensele” / Condiția principală pentru candidați: să fie patrupezi

oh norman, hrana de caini, angajat, kaley cuoco Sursa foto: Oh Norman!

Oh Norman!, producător de bunuri, recompense și suplimente pentru animale de companie, cofondat de actrița Kaley Cuoco („Teoria Big Bang”), a anunțat că angajează un „director responsabil cu recompensele”, transmite Petfood Industry.

Persoanele tentate să își trimită CV-ul trebuie să știe că pentru acest post sunt eligibili doar candidați patrupezi și doar câini.

Noul director Oh Norman! va fi selectat chiar de către Kaley Cuoco, actriță și iubitoare de animale, în urma unui proces de înscriere de trei luni și a unui vot public. Câinele angajat pe acest post va lucra îndeaproape cu echipa internă la dezvoltarea și testarea produselor și va primi un salariu anual de 10.000 de dolari.

Responsabilitățile principale ale acestui post includ, dar nu se limitează la, testarea tuturor produselor noi ale Oh Norman!, precum și participarea la sesiuni foto-video pentru canalele de social media.

După numirea sa în octombrie, câinele câștigător va rămâne în această poziție timp de un an calendaristic.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Oh Norman! (@ohnorman)

Citește și Meghan Markle ar putea vinde hrană de câini și semințe pentru păsări sub brandul ei de lux American Riviera Orchard

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *