Fluctuația de personal continuă să fie una dintre cele mai mari provocări pentru restaurantele din România, afirmă Alex Petricean.
Chef-ul spune că, în cei șapte ani de existență ai restaurantului NOUA, a lucrat cu peste 120 de oameni și a fost nevoit să reconstruiască echipele în repetate rânduri.
„În șapte ani am schimbat cam zece generații de bucătari. Este foarte greu”, a declarat acesta.
Potrivit lui Petricean, fiecare angajat nou presupune investiții semnificative în recrutare, integrare și pregătire.
„Plătești salarii pentru a pregăti omul respectiv, iar de multe ori nu apucă luna a patra. Investiția se pierde și intri din nou în același ciclu”, a explicat el.
Chef-ul consideră că această instabilitate afectează direct constanța serviciilor și capacitatea restaurantelor de a menține standarde ridicate.
Alex Petricean a criticat și practicile pe care le consideră concurență neloială în industrie.
El spune că există situații în care angajații sunt atrași de la un restaurant la altul prin oferte salariale greu de susținut economic și care, în unele cazuri, sunt alimentate de practici din economia gri.
„Sunt multe lucruri care dăunează industriei pentru că nu există respect și nu există etică profesională”, a afirmat acesta.
În opinia sa, organizațiile profesionale ar trebui să aibă un rol mai activ în stabilirea unor reguli și standarde comune pentru piață.
Declarațiile au fost făcute de Alex Petricean, fondatorul restaurantului NOUA și primul chef român recunoscut la The Best Chef Awards, în cadrul ediției a șasea a F&B Innovation Camp, organizată de Hospitality Culture Institute.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți