Într-o lume în care bolile cardiovasculare continuă să reprezinte principala cauză de mortalitate, interesul pentru prevenție și pentru soluții naturale este tot mai mare. Printre nutrienții cu beneficii demonstrate în menținerea sănătății cardiovasculare se numără fitosterolii, cunoscuți și sub denumirea de steroli vegetali – compuși naturali prezenți în mod obișnuit în plante, care acționează printr-un mecanism ce presupune reducerea absorbției colesterolului la nivelul intestinului.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Am încercat mai multe detalii pe subiect de la dr. Magda Roșu, assist. univ. dr.UMF Craiova, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, care explică în ce măsură fitosterolii pot influența sănătatea cardiovasculară și în ce alimente îi putem regăsi.
G4Food: Ce sunt sterolii vegetali?
Dr. Magda Roșu: Sterolii vegetali sunt molecule lipidice cu structură asemănătoare colesterolului, dar care se regăsesc exclusiv în plante. Există două categorii principale:
-Sterolii (ex: beta-sitosterol, campesterol, stigmasterol)
-Stanolii (forma saturată a sterolilor)
Spre deosebire de colesterolul de origine animală, sterolii vegetali nu sunt produși de organismul uman, ci trebuie obținuți prin alimentație. În mod natural, aceștia se găsesc în cantități mici în uleiurile vegetale, semințe, nuci, leguminoase și unele legume și fructe.
G4Food: Cum acționează fitosterolii în organism?
Dr. Magda Roșu: Atunci când consumăm alimente care conțin colesterol (de exemplu: ouă, carne, lactate), acesta este absorbit la nivelul intestinului subțire cu ajutorul unor transportori specifici. Fitosterolii „concurează” cu colesterolul pentru acești transportatori, blocând parțial absorbția acestuia. Astfel, o cantitate mai mică de colesterol ajunge în circulație, ceea ce contribuie la scăderea valorii LDL-colesterolul plasmatic. Numeroase studii clinice au demonstrat că un aport zilnic de aproximativ 1.5–2.5 g fitosteroli poate reduce LDL-colesterolul cu 7–10%, fără a afecta valorile HDL-colesterol („colesterolul bun”) sau ale trigliceridelor.
În unele cazuri, sterolii vegetali pot fi recomandați ca intervenție nutrițională complementară pentru persoanele care nu pot tolera statine sau care au nevoie de scăderi suplimentare ale colesterolului, înaintea inițierii unui tratament medicamentos.
G4Food: În ce alimente regăsim sterolii vegetali?
Dr. Magda Roșu: Deși nu există o singură „super-sursă” de steroli vegetali, aceștia se regăsesc în proporții variabile în:
–Uleiuri vegetale nerafinate (în special ulei de porumb, floarea-soarelui, rapiță, soia) – aprox. 300–1000 mg/100 g;
–Nuci și semințe – migdale, fistic, caju, nuci românești, semințe de floarea-soarelui sau de dovleac;
–Leguminoase – linte, fasole, năut, mazăre uscată;
–Fructe și legume – în cantități mai mici, dar contribuie: avocado, broccoli, varză de Bruxelles, portocale, mere;
–Cereale integrale – ovăz, grâu integral, secară.
Totuși, pentru a atinge doza recomandată cu efect terapeutic, ar fi necesare cantități foarte mari de alimente integrale. De aceea, pe piață există produse funcționale fortificate cu steroli vegetali – precum iaurturi, margarine vegetale sau băuturi lactate – special formulate pentru a atinge aceste doze.
G4Food: Cine poate beneficia de fitosteroli?
Dr. Magda Roșu: Persoanele cu colesterol LDL crescut, dar fără indicație imediată de statină, pacienții care urmează tratament hipolipemiant, ca adjuvant, persoanele cu istoric familial de dislipidemie sau boală cardiovasculară și oricine dorește să adopte o alimentatie cardioprotectoare, în cadrul unui stil de viață echilibrat. Fitosterolii nu sunt recomandați copiilor sub 5 ani, femeilor însărcinate sau celor care alăptează, decât cu aviz medical. De asemenea, nu se recomandă aport excesiv, deoarece poate reduce absorbția vitaminelor liposolubile (A, D, E, K).
G4Food: Fitosterolii sunt o soluție completă?
Dr. Magda Roșu: Nu. Fitosterolii nu înlocuiesc tratamentul medicamentos, dar pot fi un instrument eficient de prevenție și intervenție timpurie în controlul colesterolului. Ei trebuie integrați într-un stil de viață sănătos, care include:
-dietă echilibrată, de tip mediteranean
-activitate fizică regulată
-controlul greutății corporale
-evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool
În concluzie, sterolii vegetali sunt un exemplu excelent de nutrienți cu rol terapeutic în prevenția bolilor cardiovasculare, cu efecte demonstrate științific. Integrarea lor în dieta zilnică, fie prin alimente naturale, fie prin produse fortificate – atunci când este necesar – poate susține sănătatea metabolică și cardiovasculară.

foto: nutrimi.it/g4food.ro


