„35% dintre fermierii români își vor închide afacerile după sfârșitul anului, dacă prețurile produselor agricole primare rămân la acest nivel scăzut” – Florentin Bercu, vicepreședinte COPA-COGECA

Florin Bercu, fermieri, Ucraina, cereale foto: Facebook/Florin Bercu

O delegație a COPA COGECA, din care a făcut parte și vicepreședintele român, Florentin Bercu, a avut, luni, 29 aprilie, o întâlnire cu David Clarinval, ministrul belgian al Agriculturii și echipa sa (Belgia deține Președinția Consiliului Europei) și cu Janusz Wojciechowski, Comisarul European pentru Agricultură, înainte de Consiliul pentru Agricultură și Pescuit (AGRIFISH) din Luxemburg, reunit, marți, 30 aprilie.

În intervenția sa, Bercu a avertizat că „35% dintre fermierii români își vor închide afacerile după sfârșitul anului dacă prețurile produselor agricole primare rămân la acest nivel scăzut”. 

G4Food informează că prețurile cerealelor sunt: grâu – 211,75 euro/t; porumb – 208,50 euro/t; rapiță – 459,50 euro/t, date actualizate în 29 aprilie, sursa Euronext, Paris.

În ce privește comerțul cu Ucraina, reprezentantul COPA-COGECA a susținut că „nu există o concurență loială (în ceea ce privește normele SPS/măsuri sanitare și fitosanitare, bunăstarea animalelor, utilizarea pesticidelor), iar fermierii UE pur și simplu nu pot concura. Fermierii din Ucraina au cu aproximativ 40% costuri mai mici decât fermierii din UE”. 

Totodată, el a avertizat că „acest lucru va duce la lipsa de susținere în comunitatea agricolă pentru aderarea Ucrainei la UE, din cauza împovărării disproporționate care li se cere fermierilor să o poarte”.

„Chiar dacă săptămâna trecută, după lungi discuții, s-a decis să se reînnoiască liberalizarea comerțului, limitând importurile de carne de pasăre, ouă, zahăr, ovăz și miere din Ucraina la volumele medii pentru a doua jumătate a anilor 2021/2022/2023, includerea datelor din a doua jumătate a anului 2021 și din anul 2023 face ca aceste volume să rămână considerabile și să continue să afecteze grav piața”, afirmă Bercu.

„Mai mult, nu sunt planificate restricții pentru cerealele cu impact real, cum ar fi grâul, orzul, porumbul și, desigur, nimic pentru semințele oleaginoase, lăsând aceste sectoare supuse posibilelor decizii ale Comisiei în caz de “necesitate extremă”.

Pentru revizuirea Acordului de Asociere, care negocierile vor începe acum și care va fi aplicat după data de 5 iunie 2025, este necesar să impunem restricții realiste și aceleași standarde de producție pentru importurile din Ucraina, care să protejeze viabilitatea economică a fermierilor europeni.

Dacă această liberalizare a comerțului continuă, chiar și cu restricțiile incluse în noul Acord de Comerț și Tranzit, sectoarele sensibile ale UE, cuprinzând inclusiv cele menționate anterior, nu vor supraviețui. Din România, observăm acest lucru în fiecare zi!”, a semnalat vicepreședintele COPA-COGECA.

O soluție la îndemâna fermierilor este, susține Bercu, cooperarea, „un element cheie pentru agricultura europeană și de o importanță critică în timpul crizelor. Cooperarea permite fermierilor, prin intermediul celor peste 22.000 de cooperative agroalimentare, să adauge valoare produselor lor, să-și crească puterea de cumpărare, să-și îmbunătățească poziția în lanțul de valoare și să abordeze în mod holistic provocările de sustenabilitate cu care ne confruntăm, fie acestea economice, de mediu sau sociale”.

La întâlnire au mai participat: Tim Culligan, Vicepreședinte COPA-COGEC, Patrick Pagani, Secretar General Adjunct al organizației, secretarul de stat în MADR, Sorin Moise, și Achim Irimescu, Coordonatorul Secției de Agricultură a Reprezentanței Permanente a României la Bruxelles. 

Principalele aspecte discutate au vizat problemele presante cu care se confruntă sectorul agricol în aceste vremuri tulburi, precum relațiile comerciale cu Ucraina, simplificarea Politicii Agricole Comune, Bioeconomia, necesitatea de a avea răspunsuri rapide  la situația actuală din sectorul agricol, necesitatea de actualiza practicile comerciale neloiale și asigurării acoperirii costurilor de producție pentru fermieri, creșterea plafonului pentru ajutoarele de minimis și plafonului măsurilor de sprijin pentru cadru temporar Ucraina, dialogul strategic pentru viitorul agriculturii și manifestul COPA COGECA pentru alegerile europene 2024 privind Repoziționarea Agriculturii ca Resursă Europeană Strategică.

Florentin Bercu este și vicepreședinte al Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), membră a Alianței pentru Agricultură și Cooperare, afiliată la COPA-COGECA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *