foto: nysm.nysed.gov
Dați-ne dreptul de votul și vom găti cele mai bune mâncăruri. Acesta era în sinteză motto-ul sub care acționa, la sfârșit de 1800 și început de 1900, mișcarea feminină cunoscută drept „mișarea sufragetelor”, inițiatoarea luptei pentru dreptul de vot al femeilor. Un fel de mesaj transmis bărbaților, prin care încercau să îi liniștească în legătură cu „pericolul” extinderii acestui drept în rândurile sexului feminin. Era momentul inițial al evoluției femeilor de la rolul care le limita la îngrijirea familie și a casei, spre roluri mai importante în societate, inclusiv prin dobândirea unor profesii care fuseseră exclusiv apanajul sexului tare.
Iar bucătăria a avut un rol cheie în această evoluție spre emancipare. Un alt fel de a spune că „a sta la cratiță” nu poate fi nicidecum o jignire, cel mult e o jignire în mintea îngustă a celui care folosește expresia. Dar nici un privilegiu și nici vreun merit extraordinar, e o acțiune umană în coordonatele unei normalități existențiale sănătoase, firești, din seria lungă a gesturilor cotidiene. Și pe care fiecare o interpretează în funcție de propria sa forma mentis. Sau mindsetting, dacă vrem să fim contemporani, sensul e aceleași, vechi de milenii.
Metodă de finanțare dar și de propagandă
Pentru că pe final de secolul al XIX-lea femeile nu dispuneau de propriile finanțe, sufragetele au identificat rapid o metodă eficientă pentru a-și finanța acțiunile: și-au pus cunoștințele în ale bucătăriei în cărți de rețete. Dar cărțile nu erau gândite doar ca simplă metodă de finanțate, vehiculau și mesaje legate de importanța dreptului de vot al femeilor. Doi iepuri dintr-un foc.
Iar înainte de prima carte de rețete, au ieșit în stradă, au manifestat, au luptat, pe o ploaie torențială s-au adunat și au mărșăluit la Londra din Hyde Park Corner până la Adunarea de la Exeter Hall în celebrul Mud March, din 1907. Emily Davison și-a pierdut viața aruncându-se în fața calului regelui George al V-lea în timpul derby-ului din 1913, un moment intrat în istorie, care marchează debutul mișcării sufragetelor.
Apoi, aveau să apară și cărțile de bucate, și nu doar în Regatul Unit. Prima carte a fost publicată în 1886, în Statele Unite, iar până în 1920, când femeile americane au obținut dreptul de vot, au urmat cel puțin alte douăsprezece. Iar în afară de a strânge fonduri, cărțile erau și purtătoare de mesaj, încercau să aducă de partea cauzei cât mai multe femei, în condițiile în care mass media, mijloacele de informare în masă, erau și ele foarte limitate încă.
Cărțile de bucate ca act politic
Cărțile erau publicate de asociațiile de sufragete, care, firesc, strecurau printre rețete și propagandă pentru femeile cărora viața politică le era inaccesibilă. Preparatele descrise variau de la „Lady Baltimore Cake” – un desert tipic din sudul Statelor Unite acoperit cu glazură de bezea – până la o așa zisă „salată de urgență cu măr și ceapă”, supe, sosuri, fripturi, prăjituri, omlete și budinci, dar și rețete de bază, precum parfait-ul de migdale sau orezul fiert.
Însă, printre o plăcintă cu carne și o pâine, apăreau și replici tăioase și citate pro-sufragiu, așa cum se întâmpla în The Holiday Gift Cook Book, publicată de Equal Suffrage Association din Rockford, Illinois, în 1891. Iar asta, într-o perioadă în care în lege se spunea că ”nebunii, săracii, criminalii și femeile nu au drept de vot”.
Bucătăria și dreptul de vot au mers mână în mână
„Femeile au folosit ceea ce știau și ceea ce puteau pentru a-și susține cauzele. Dacă asta însemna să facă o prăjitură, o cină sau să scrie o carte de bucate, o făceau. În mare parte a secolului al XIX-lea, o femeie nu avea niciun control asupra banilor săi, asupra copiilor săi sau asupra propriului destin”, explică Jan Longone, un istoric al gastronomiei, citată de mai multe articole din mass media americane
Totuși, femeia fiind „regina casei”, stăpâna absolută a bucătăriei, mâncarea avea să devină un instrument politic, mai spune ea. Și așa avea să se nască o așa-zisă „prăjitură electorală” – un desert preparat în timpul alegerilor pentru a lua parte, de acasă, la viața politică.
Descrise drept mame neglijente care refuzau să își exercite îndatoririle domestice și urau bucătăria, prea ocupate să lupte pentru drepturi dar uitând să dea de mâncare la copii, sufragetele răspundeau acestor acuzații cu cărți de bucate, afirmând contrariul. Și anume, că „bucătăria de calitate și votul merg mână în mână”, așa cum scria în Washington Women’s Cook Book din 1909, care se deschide cu celebra frază: „Dați-ne votul și vom găti cele mai bune bucate pentru o viziune amplă” (Give us a vote and we will cook the better for a wide outlook).
Personaje cheie ale epocii au contribuit cu rețete la cărțile sufragetelor
Prima dintre aceste publicații a fost lansată pe 13 decembrie 1886 cu The Woman’s Suffrage Cook Book, iar printre membrele asocițieie care a editat-o se număra și Louisa May Alcott, autorea celebrei cărți Fiicele doctorului March, care a stat și la baza unui film în anii 90 și a unui remake de acum câțiva ani.
Rețetele erau oferite de femei căsătorite, dar și de femei singure care încă purtau numele de fată. Însă printre colaboratoare se numărau și femei care începuseră să exercite în deplină autonomie unele profesii importante, precum Alice Bunker Stockham, obstetrician și ginecolog din Chicago, devenită una dintre primele femei (a cincea, mai exact) medic autorizat din SUA. Ei îi aparținea, de exemplu, rețeta prăjiturii Caroline Cake, o prăjitură cu suc de căpșuni și cremă de vanilie.
Alte contribuții au venit de la femei precum Cora Scott Pond, militantă și investitoare imobiliară, autoarea rețetei de Irish Stew. Preparatele elaborate erau completate de sfaturi practice și recomandări pentru o viață simplă, dar și cu pasaje incluzând opinii dreptul de vot al femeilor. Printre autoare s-a numărat, de asemenea, și Mary C. Ames, ziarista de sex feminin cea mai bine plătită din acea perioară, care propunea o supă de homar. La fel, Annie Jenness Miller, o activistă care lupta pentru transformarea garderobei femimine. Sunt doar câteva dintr-o listă lungă de nume care au contribuit la cauză.
Cărțile de rețete erau vândute în principal la târgurile locale, pentru a strânge fonduri pentru mișcarea sufragetelor. În plus, ajutau femeile să pună în practică rețele dar și să își dezvolte noi abilități în domeniul editorial și al vânzărilor. Printre cele mai curioase volume se numără The Suffrage Cook Book din 1915, care includea rețete cu denumiri provocatoare, precum „prăjitura pentru soțul sceptic”, sau altele similare.
Un drept câștigat cu greu trebuie exercitat
Am putea face cu toții un scurt exercițiu de imaginație: cum ar fi ca astăzi doar o anumită parte a adulților să își poată exprima liber dreptul de vot? Sau alte drepturi simple de care cândva femeile erau private. Cum ar fi să nu putem merge pe bicicletă, să purtăm pantaloni sau să avem posibilitatea de a practica aceleași profesii și meserii?
Nici nu ne mai punem problema, au devenit reflexe necondiționate, dar nu a fost dintotdeauna așa. Un motiv în plus pentru a exercita acest vot pentru care în epocile trecute femeile s-au luptat din greu, unele, chiar cu imense sacrificii. Iar ideea de drepturi câștigate cu greu prin luptă se poate extinde și când vine vorba de bărbați, dreptul de vot nu a fost întotdeauna un drept universal nici în ce privește sexul masculin.
Extinderea dreptului de vot către pături sociale cât mai largi a avut loc în epoca modernă și, pentru că alții s-au luptat pentru el, fie chiar și din respect pentru ei, e corect să îl exercităm cu toții. Opțiunea e liberă, dar exercitarea votului sunt o acțiune civică, ține de civilizație și de viața în comunitate.
