VIDEO „Zamă de fasole” cum făceau sașii din Viscri / Rețetă tradițională, povestită pas cu pas de Caroline Fernolend

zama de fasole Sursa foto: Facebook / Viscri 32 - White Barn and Blue House

Caroline Fernolend, președinta fundației Mihai Eminescu Trust, care a salvat patrimoniul săsesc din zeci de localități din Transilvania, a povestit pas cu pas, pentru G4Food, cum se face „zama de fasole”, o rețetă tradițională gătită de obicei duminica.




Filmare și montaj: Inquam Photos / Octav Ganea

Rețeta de zamă (ciorbă) de fasole:

  • Carnea de porc sărată și uscată se pune în apă la înmuiat pentru 24 de ore.
  • Fasolea boabe albă mare („fasole de bivoliță”) se pune în alt vas cu apă la înmuiat.
  • A doua zi se clătesc carnea și fasolea și se pun la fiert într-o oală mare pentru cel puțin două ore.
  • Se adaugă apoi un morcov, 2-3 rădăcini de pătrunjel, o ceapă, prune și mere uscate.
  • După ce au fiert și legumele, se amestecă separat gălbenuș de ou, cu făină, oțet de mere și smântână. Se poate adăuga, la alegere, un pic de bulion. Acest amestec se toarnă în ciorbă și se amestecă bine.
  • Tradițional, la această ciorbă se adaugă la final tarhon, dar cei cărora nu le place aroma acestuia pot să nu adauge.

Această „zamă de fasole” se găsește în meniul restaurantului din Viscri.

Despre tarhon:

Este o plantică aromatică, ale cărei frunze se folosesc în gastronomie. Are o culoare verde intensă, o aromă puternică, asemănătoare anasonului. Se conservă în oțet și se folosește la diferite mâncăruri în combinație cu legume, carne sau pește și la diferite sosuri albe.

Sursa foto: Facebook / Viscri 32 - White Barn and Blue House

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *