VIDEO | Micii bucătari, în marea competiție a cozonacilor / Concursul culinar pentru copii organizat în Maramureș a pus la încercare abilitățile micuților de a prepara vestiții cozonaci după rețeta bunicii

VIDEO | Micii bucătari, în marea competiție a cozonacilor / Concursul culinar pentru copii organizat în Maramureș a pus la încercare abilitățile micuților de a prepara vestiții cozonaci după rețeta bunicii

VIDEO | Micii bucătari, în marea competiție a cozonacilor / Concursul culinar pentru copii organizat în Maramureș a pus la încercare abilitățile micuților de a prepara vestiții cozonaci după rețeta bunicii
FOTO: G4Food

Un concurs regional dedicat tradițiilor culinare românești a adus, la sfârșitul săptămânii trecute, aproape 40 de copii din Maramureș în centrul atenției. Evenimentul, intitulat „Gastronomie și Tradiții pe Meleaguri Românești”, s-a desfășurat la Târgu Lăpuș și a avut ca temă principală prepararea cozonacilor după rețetele străbunicilor.

La concurs au participat copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, proveniți din unități de învățământ din tot județul. În total, 39 de echipaje s-au prezentat echipate și bine pregătite, cu ingredientele necesare pentru prepararea cozonacului.

Unii dintre participanți au ales să prepare cozonaci de post, în ton cu perioada Postului Paștelui. Alegerea a fost curajoasă, în contextul în care juriul a evaluat cu seriozitate fiecare detaliu: gustul, aspectul și modul de prezentare.

Tradiția dusă mai departe de generația tânără

„Am venit să facem un cozonac – cozonacul cu suflet. Rețeta e de la bunica unei colege. Am folosit nucă amestecată cu lictar, lapte călduț, zahăr, ulei, ouă și puțină sare. Am repetat rețeta înainte, ca să fim pregătite”, spune Sofia, o participantă în vârstă de 11 ani din Ocna Șugatag.

- articolul continuă mai jos -

Organizatoarea evenimentului, Ioana Baboșan, a subliniat complexitatea jurizării: „Gustul, aspectul, originalitatea și respectarea rețetei au fost criteriile principale. În plus, am apreciat și ținuta copiilor – fie în costum popular, fie în echipamente de bucătari.”

Competiția pentru prepararea cozonacilor a fost organizată de Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș, cu sprijinul primăriei și al unor organizații non-guvernamentale. Evenimentul a reușit nu doar să stimuleze creativitatea și îndemânarea celor mici, ci și să mențină vie tradiția cozonacului în prag de sărbătoare.

„Copiii sunt foarte implicați, iar noi ne bucurăm că duc mai departe tradiția preparării cozonacului în preajma sărbătorii Pascale”, a adăugat Ioana Baboșan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă