Multă lume și-ar dori să poată cultiva legume sau fructe proaspete, dar puțini au privilegiul unui loc în care să o poată face. Și totuși, dacă vorbim de plante aromatice, ele pot fi cu ușurință cultivate și culese chiar și pe pervazul de la bucătărie sau în balcon. Cultivarea plantelor aromatice acasă este un proiect simplu și relaxant, care îți transformă bucătăria într-un spațiu plin de arome îmbietoare.
Pentru a avea succes, trebuie să înțelegem că fiecare plantă are personalitatea și cerințele ei. Ne putem ajuta cu o aplicație, pentru că totuși suntem în era digitalizării, care să ne îndrume cum să plantăm și să îngrijim plante aromatice, de exemplu: busuiocul, menta, rozmarinul, salvia și cimbrul.
Înainte de a începe activitatea de grădinărit, asigură-te că bifezi aceste trei elemente esențiale:
Ghivecele: Ideal este să fie din teracotă, iar recipientele să aibă găuri de drenaj la bază. Plantele aromatice urăsc ca rădăcinile să le stea în apă stătută.
Solul: Folosește un pământ universal calitativ, amestecat eventual cu puțin nisip horticol pentru a asigura o bună aerisire și permeabilitate.
Lumina: Majoritatea plantelor aromatice au nevoie de multă lumină, ideal minimum 5-6 ore de soare direct pe zi (pervazurile sau balcoanele orientate spre sud sau est sunt perfecte).
Busuiocul este o plantă care iubește căldura și soarele, fiind însă destul de sensibil la frig și cureți de aer.
Plantare: Se poate cultiva foarte ușor din semințe sau prin transplantarea unui răsad. Pune semințele la suprafața solului, acoperă-le cu un strat infim de pământ și stropește cu apă. Dacă pui un răsad, urmează pașii prezentați în video.
Lumină și temperatură: Are nevoie de cel mai însorit loc din casă și temperaturi de peste 20°C.
Udare: Solul trebuie să fie constant reavăn, dar nu îmbibat. Udă-l la baza tulpinii, evitând stropirea frunzelor.
Truc: Pentru a deveni stufos, ciupește-i periodic vârfurile și elimină imediat inflorescențele (florile), altfel frunzele devin amare.
Menta este o plantă perenă extrem de viguroasă și aromată, dar este și extrem de invazivă.
Plantare: Cultiv-o întotdeauna singură în ghiveci! Dacă o pui alături de alte plante, rădăcinile ei agresive le vor sufoca rapid pe celelalte. O poți înmulți foarte ușor dintr-o crenguță lăsată în apă până face rădăcini.
Lumină și temperatură: Spre deosebire de restul plantelor, menta tolerează foarte bine semiumbra și iubește răcoarea.
Udare: Îi place umezeala, așa că pământul nu ar trebui să se usuce complet între udări.
Rozmarinul este o plantă perenă originară din zonele mediteraneene uscate, cu frunze aciculare și o aromă lemnoasă puternică.
Plantare: Se recomandă cumpărarea unei plante la ghiveci sau înmulțirea prin butași (crenguțe prinse), deoarece germinarea din semințe este extrem de lentă și anevoioasă. Are nevoie de un ghiveci adânc și un strat generos de pietriș la bază pentru drenaj. Ci, am arătat și în video.
Lumină: Are nevoie de soare puternic și direct.
Udare: Foarte rară. Rozmarinul suportă mult mai bine seceta decât excesul de apă. Udă-l doar atunci când primii 2-3 centimetri de sol de la suprafață sunt complet uscați.
Cu frunzele ei catifelate, argintii și parfumul intens, salvia este o plantă perenă robustă, excelentă pentru fripturi și ceaiuri.
Plantare: Preferă ghivece mai largi și un sol bine drenat, ușor calcaros sau nisipos.
Lumină: Adoră soarele direct. Cu cât are mai multă lumină, cu atât uleiurile ei esențiale vor fi mai concentrate și mai aromate.
Udare: Moderată. La fel ca rozmarinul, salvia este predispusă la putrezirea rădăcinilor dacă primește prea multă apă, așa că lasă pământul să se usuce între udări.
Cimbrul este o plantă pitică, perenă, extrem de rezistentă și nepretențioasă, ideală pentru începători.
Plantare: Se dezvoltă excelent în ghivece mici sau jardiniere joase, deoarece are rădăcini destul de superficiale.
Lumină: Are nevoie de expunere completă la soare.
Udare: Minimă. Pământul trebuie lăsat să se usuce aproape complet. Cimbrul crește cel mai bine în condiții care mimează solurile aride și stâncoase.
Pentru ca plantele tale să supraviețuiască luni sau chiar ani de zile, nu le rupe frunzele la întâmplare.
Folosește întotdeauna o foarfecă bine curățată.
Taie crenguțele chiar de deasupra unui nod (locul de unde pornesc alte frunze), acest lucru va stimula planta să se ramifice și să devină mai bogată.
Nu recolta niciodată mai mult de o treime (1/3) din volumul total al plantei o singură dată, pentru a-i permite să își revină și să continue să crească.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți