VIDEO Endocrinolog: Nu te îngrași nici de la aer, nici de la glanda endocrină, nici de la menopauză. Ci din cauză că mănânci prea mult și te miști prea puțin/ Plus, ce au în comun ozempic și decizia de a mânca doar un iaurt la cină ca să slăbești repede

endocrinolog Foto: Instagram @doctorvictorbravo

Povestea acestui spaniol poate părea asemănătoare cu a altor persoane. În copilărie, a avut probleme cu greutatea și, când a decis să le rezolve, a făcut ceea ce mulți cred că funcționează: s-a apucat de abdomene și a mâncat doar salată verde. Așa cum explică el însuși, descoperirea antrenamentului de forță a marcat un „înainte și după” în viața sa, fiind ceea ce l-a ajutat cu adevărat să-și schimbe mentalitatea în legătură cu exercițiile și nutriția.

Astăzi, Víctor Bravo (cunoscut ca @doctorvictorbravo pe rețelele sociale) lucrează ca endocrinolog și, după ce a văzut sute de persoane și a observat că nu se schimbă doar printr-o vizită la medic la fiecare 6 luni, a decis să creeze Academia de Diabet Online, un program făcut la comandă pentru pacienții cu diabet care trebuie să piardă în greutate, dar nu cu orice preț, ci învățând să mănânce corect, bucurându-se de mâncare și de exerciții fizice. Este o adevărată provocare într-o societate care caută confortul și rezultatele imediate. Iată ce a răspuns la întrebările reporterului ABC despre excesul de greutate, boală și injecțiile controversate pentru suprimarea poftei de mâncare, care sunt la modă printre vedete și nu numai:

Poate părea o întrebare foarte simplă, dar când ar trebui să mergem la un endocrinolog dacă ne îngrijorează kilogramele în plus?

Când vorbim despre bolile derivate din supraponderabilitate și obezitate, astăzi, endocrinologul nu îți va spune mult mai mult decât medicul tău de familie sau orice alt medic. Diferența este că endocrinologii gestionează mai bine medicamentele împotriva obezității, cum ar fi analogii GLP1, faimoasele Ozempic, Wegovy sau Mounjaro, de care unele persoane pot beneficia, deși altele nu prea; iar pe de altă parte, am discuta și despre chirurgia bariatrică, cum ar fi reducerea stomacului.

Astăzi este ușor să auzim pe cineva spunând că medicul i-a diagnosticat un ficat gras sau prediabet, fără să pară prea alarmat. Ar trebui să fim mai conștienți de ce înseamnă acest lucru?

Ficatul gras, prediabetul, diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială, dislipidemia, toate fac parte din sindromul metabolic, care are particularitatea de a nu provoca dureri, mâncărimi sau alte disconforturi. Pacientul spune că se simte bine, deși eu subliniez că s-a obișnuit să se simtă rău.

Dacă 60% din populație suferă de una dintre aceste afecțiuni, ajungem să le normalizăm, dar faptul că ceva este frecvent nu înseamnă că este normal. Dacă lăsăm un ficat gras să progreseze, poate ajunge la ciroză hepatică, care, la rândul său, poate degenera într-un cancer hepatic, de exemplu. Ciroza nu apare doar din cauza consumului de alcool, ci și din cauza acumulării de grăsime inflamată în timp. La fel se întâmplă și cu diabetul. Ficatul gras este fratele diabetului de tip 2; multe persoane cu diabet au și ficat gras.

Cum se explică această relație?

Diabetul de tip 2 este o boală asociată cu acumularea cronică de grăsime viscerală, fie la persoanele obeze, fie la cele care nu au obezitate, dar au o masă musculară foarte mică și multă grăsime. Acest lucru provoacă, în timp, daune organice. În aceste cazuri, ficatul devine un fel de tun care lansează bile de grăsime, încercând să se apere, deoarece nu vrea să stocheze grăsimea care ar trebui să fie în țesutul adipos subcutanat, adică sub piele, unde sunt adipocitele. Când adipocitele nu mai pot stoca grăsime, ele „explodează”, la fel ca atunci când într-un dulap nu mai încape nimic și începi să împrăștii lucrurile prin toată casa, chiar și în locuri unde nu ar trebui să fie.

Continuând cu analogia în care transformăm ficatul într-un tun care trage bile de grăsime, vine un moment în care aceste bile lovesc o barieră de siguranță a drumului, care în acest caz sunt arterele, și începem să generăm plăci de colesterol care, pe măsură ce progresează, interferează cu circulația sângelui, producând mai multă retenție de lichide în corp, pacientul simte cum i se umflă picioarele, observă semne de boală cardiovasculară cu mici dureri în piept, începe să se formeze placă în gât și crește posibilitatea de a suferi un accident vascular cerebral, încep să-l doară picioarele… Se declanșează un cerc vicios în care totul se transformă într-o sursă de boală cardiovasculară aterosclerotică și, dacă toate acestea sunt lăsate să progreseze, ajung să producă infarcturi, accidente vasculare cerebrale, amputații de membre, picior diabetic. Nu este ceva de luat în glumă.

În rândul celor preocupați de greutatea în exces pare să existe uneori două tabere: cei care învinovățesc carbohidrații și cei care pun accentul pe consumul de grăsimi. Unde ar trebui să îmbunătățim?

Tindem să ne concentrăm pe alimentație. Ne place să spunem că 80% este nutriție, dar există o problemă gravă de sedentarism. Să ne amintim că surplusul caloric cronic este ceea ce ne va duce la o creștere excesivă a rezervelor de grăsime care, susținută în timp, sfârșește în boală. Acest lucru se poate produce consumând mai mult sau mai puțină grăsime, mai mulți sau mai puțini carbohidrați – problema nu este acolo. Suntem sedentari, se vorbește mult despre cei zece mii de pași, dar marea majoritate a oamenilor nu-și monitorizează activitatea fizică zilnică, eu aș paria că dacă majoritatea ajunge la 5.000, am avut noroc. Dacă am fi capabili să facem mai mult de 7.000 pe zi, am face un pas uriaș.

Exercițiul fizic este perceput ca ceva ce faci dacă ai timp, sau ceva ce fac oamenii obsedați să fie slabi, sau preocupați de estetică în general. Această percepție greșită afectează practicarea lui la nivel general. Dacă vedem o persoană în vârstă, imediat îi cerem să se odihnească, să stea liniștită; dacă pe cineva îl doare spatele, zicem „săracul, lasă-l să se odihnească, că-l doare…”. Fragilizăm populația.

În academia ta promovezi o relație cu mâncarea fără un control obsesiv, nu-i așa?

Alimentația noastră trebuie să fie sănătoasă, ceea ce nu exclude faptul că, din când în când, putem devia de la plan. Aici intervine și sănătatea mentală pentru a putea menține obiceiurile bune pe termen lung. Așa cum îi spuneam recent unui pacient, dacă pentru ca tu să faci zece mii de pași, să te antrenezi de trei ori pe săptămână și să urmezi o dietă echilibrată care ți-a permis să pierzi șase kilograme, trebuie să-ți permit să bei un pahar mic de vin la mese, ei bine, balanța totală compensează, pentru că așa câștig mult mai mult decât pierd, chiar dacă nu facem totul perfect. A spune că ceva este bun sau rău fără a ține cont de contextul individual al vieții este locul în care se află greșeala.

Ceea ce se întâmplă astăzi este o rușine în sensul că, dacă ești o persoană funcțională, care poate trăi normal, care poate face zece mii de pași, care poate mânca bine, care se poate antrena, chiar dacă ai un anumit grad de obezitate și nu te simți bine, lipsa de voință ne face să fim foarte tentați să apelăm rapid la injecții sau operații, adică la ceea ce este mai ușor; și asta doar pentru a nu face schimbările necesare în stilul de viață. În aceste cazuri, cred că ar trebui să fim mai selectivi cu oamenii pe care îi trimitem în sala de operație sau cărora le dăm o rețetă. În marea majoritate a cazurilor, și îți pot garanta asta prin toți oamenii pe care îi tratăm în centrul meu, nu sunt necesare nici injecțiile, nici intervențiile chirurgicale. Mergând pas cu pas și fără a căuta perfecțiunea, se pot obține rezultate mari.

Vorbind despre injecții, se vorbește puțin despre ce se întâmplă după ce nu le folosești. Par să fie miraculoase, deși au dezavantajele lor, nu-i așa? Ar trebui să avertizăm despre efectul de revenire?

Acest lucru este foarte frecvent: persoane care încep cu Saxenda sau Ozempic, ating obiectivul propus, renunță la tratament și se produce un efect de revenire care le duce la greutatea inițială și câteva kilograme în plus, toate formate din grăsime pură, deoarece au pierdut masa musculară pe parcurs și și-au diminuat rata metabolică bazală. Studiile realizate cu Ozempic sau Wegobi susțin că s-a demonstrat că tratamentul trebuie să fie cronic. De fapt, nu asta demonstrează, ci faptul că, dacă nu schimbi stilul de viață, vei ajunge în același punct, sau chiar mai rău, după ce renunți la medicament. Dacă suprimi pofta de mâncare cu ajutorul medicamentelor, în momentul în care aceasta revine la niveluri normale și continui să mănânci ca înainte, și pe deasupra cu o rată metabolică mai scăzută, tot ce vei câștiga va fi în grăsime și vei fi aruncat banii, timpul și energia pe fereastră.

Injecțiile pot funcționa în cazuri extreme, care au nevoie să iasă dintr-o situație dificilă, sau pentru persoane obeze care sunt cu adevărat angajate să facă schimbări în stilul lor de viață. Din păcate, 99,9% dintre cazuri sunt ca cele pe care le-am întâlnit astăzi: oameni care vin să ceară injecțiile direct, ca soluție ușoară și rapidă, iar acest lucru nu funcționează pe termen lung.

Concluziile sunt cele pe care medicul le-a postat și pe pagina sa de Instagram: „Nu te îngrași de la aer, glanda tiroidă sau menopauză. Ci pentru că mănânci prea mult și te miști prea puțin.” Iar la întrebarea „Ce au în comun injecția cu Ozempic și decizia de a mânca doar un iaurt seara?”, răspunsul îl dă tot el: „Când vei lăsa injecția și vei mânca altceva decât iaurt te vei îngrășa la loc sau chiar mai rău”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *