Unul dintre cei trei vicepreşedinţi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost eliberat din funcţie, la cerere, transmite News.ro.
„În data de 09 ianuarie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia privind eliberarea, la cerere, a domnului Dănuţ PĂLE din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Echipa Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor îi mulţumeşte domnului Dr. Dănuţ PĂLE pentru contribuţia sa şi pentru munca depusă în cadrul instituţiei. Îi dorim mult succes în provocările care vor urma”, anunţă vineri instituuţia.
Păle, fost deputat PSD, de profesie medic veterinar, ocupa funcţia din februarie 2022, având rang de subsecretar de stat.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți