Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a murit la 75 de ani

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a murit la 75 de ani Sursa foto: Facebook Valeriu Tabără

Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și profesor universitar, a încetat din viață la vârsta de 75 de ani. El se afla internat la un spital din Timișoara, din cauza unor probleme cardiace, conform News.ro.

Născut la 1 iulie 1949, în comuna Sălciua din județul Alba, Valeriu Tabără a urmat o carieră remarcabilă în domeniul agricol și în învățământul superior. A absolvit Institutul Agronomic din Timișoara în 1973, iar în 1984 a devenit doctor în agronomie. Activitatea sa universitară a început la Stațiunea de Cercetare Agricolă Lovrin, iar din 1977 a urcat treptat toate treptele învățământului superior, devenind, în 1996, profesor universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara. De asemenea, a fost profesor universitar la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”.

Valeriu Tabără a ocupat funcția de ministru al Agriculturii între 1994 și 1996.

Implicat activ în politică, a fost membru al Partidului Unității Naționale Române (PUNR) între 1991 și 2001, unde a deținut funcțiile de vicepreședinte și președinte. Din 2002, a devenit membru al Partidului Democrat Liberal (PD-L), în cadrul căruia a avut mai multe funcții de conducere, atât la nivel local, cât și național. A fost deputat în mai multe legislaturi și a fost membru al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților.

În paralel cu activitatea sa politică și didactică, Valeriu Tabără a coordonat sau a fost implicat în mai multe proiecte naționale și internaționale din sfera agriculturii, printre care se numără programe PHARE și colaborări cu Banca Mondială. A publicat peste 220 de lucrări științifice și este autor sau coautor a peste opt cărți de specialitate în domenii precum fitotehnia și biocombustibilii.

Pentru contribuțiile sale, a fost distins cu numeroase premii. A primit „Meritul Academic” din partea Academiei Române și a fost declarat cetățean de onoare în mai multe localități. Era președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice, precum și al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *