Ce au în comun o microfirma, o zi de lucru care începe la ora 4 dimineața și o distanță de 70 de kilometri? Răspunsul este simplu: e vorba de planurile firmei de familie cu patru angajați „Baker Street”, care va deschide două magazine în București și va transporta zilnic pâine artizanală proaspăt coaptă din Ruse în capitala României, relatează Kapital, citată de Rador Radio România.
Investiția în primul punct comercial, care va începe să funcţioneze în această vară, este de aproximativ 30.000 de euro – pentru înregistrarea firmei, eliberarea autorizațiilor, amenajarea interiorului, angajarea a doi oameni, aprovizionarea cu produse, a declarat proprietarul companiei Liubomir Djekov pentru Kapital Gradove.
Fără experiență
Liubomir Djekov nu provine dintr-o familie de brutari, educația sa este, de asemenea, departe de această profesie. A început afacerea fără să ştie prea multe, fără experiență și resurse după ce, în anul 2012, a cumpărat semințe de grâu spelta bulgăreşti, iar tatăl său a plantat manual primele două hectare pe terenul familiei. Primele încercări individuale de a face pâine au fost în bucătăria de acasă din Ruse, a trebuit apoi să facă ucenicie într-o brutărie din Sofia pentru a învăța meserie.
Ideea de a se dedica profesional brutăriei a devenit treptat clară, iar în 2015 a creat pagina de Facebook „Grâul spela integral bulgăresc”. A mai cumpărat o moară de piatră, special făcută de un maestru din Plovdiv.
Primele cereri de pâine din grâu spela 100% și 100% secară au venit de pe rețeaua de socializare și prin telefon. Djekov închiriază un spațiu și își extinde treptat activitatea. De-a lungul anilor, el şi-a mutat afacerea într-un loc de producție mai mare în centrul orașului și şi-a deschis un magazin în oraşul Ruse.
Ziua de lucru a lui Liubomir Djekov începe la ora 4 dimineaţa. Boabele sunt măcinate în moara de piatră și se folosesc proaspăt măcinate. Drept urmare, făina are o structură diferită și substanțe benefice conservate pe deplin. Se amestecă cu cvas (producție proprie, care se apropie de cele mai vechi tradiții ca gust, aspect, beneficii pentru organism), sare de mare și apă, iar pâinea se coace în zori, după o lungă fermentare a aluatului.
Pentru a atrage clienți, Baker Street nu se bazează pe reclame, inscripții și afişe, ci pe noi tipuri de pâine – cu cărbune activ, din speltă, cu semințe de secară încolțite, multicereale cu trei tipuri de făină și cu multe semințe, cu malț de orz și semințe de floarea soarelui.
Magazinele din străinătate
Decizia de a deschide un magazin în străinătate i-a venit după ce a vizitat, în noiembrie anul trecut, o expoziție internațională la București, unde produsele companiei bulgare au fost întâmpinate cu interes de cumpărătorii români.
„Sunt conștient de faptul că la Bucureşti sunt multe oferte de producție și comerț cu pâine, dar există un loc sub soare pentru toată lumea. Nivelul de trai în oraș este ridicat, acolo lucrează mulți străini, este vizitat de mulți turiști. Mai mult, este la doar 70 de kilometri de Ruse. Nu va fi o problemă pentru noi să livrăm produsul finit în fiecare zi”, comentează Liubomir Djekov pentru ziarul Kapital.
Primul magazin al companiei în București va fi amplasat într-una din piețele din centrul capitalei României, unde se află numeroase patiserii, brutării, carmangerii etc. Acesta va fi deschis în fiecare zi de luni până vineri și va oferi produse proaspăt coapte de Baker Street, precum și produse ambalate de partenerii firmei din Ruse. Printre acestea se numără: tahini, uleiuri presate la rece (de susan, dovleac, caise, de in, cânepă neagră), alimente din speltă (făină, cușcuș, tăiței), ceai, brânză, brânză galbenă și alte produse lactate.
Al doilea magazin va fi amplasat într-o zonă rezidențială din centrul Bucureștiului, aproape de Agronomie. Acesta ar urma să fie deschis până la sfârșitul acestui an, a precizat Liubomir Djekov. Cele două magazine vor crea patru locuri de muncă și vor oferi degustări la fața locului. „Vrem ca clienții noștri să încerce pâine curată, să-i simtă aroma și gustul. Practica ne arată că ori de câte ori cineva încearcă pâinea noastră, cumpără mai mult de una”, spune Ljubomir Djekov.
În viitor – producție şi în București
În prezent, Baker Street produce 10 tipuri de pâine artizanală, 10 tipuri de lipii din făinuri speciale, precum și foi din grâu integral făcute manual, coapte pe piatră, două tipuri de plăcinte, eclere, cozonaci. Afacerea se bazează pe sprijinul celor mai apropiați – mama lui Djekov și partenea sa, Lora Vasileva.
Eforturile zilnice duc la producerea a 120 – 130 de pâini pe zi, iar cifra de afaceri pentru 2023 ajunge la 130.000 de leva.
Brutăria artizanală din Ruse se confruntă cu dificultățile curente pentru orice domeniu de activitate. „Găsirea personalului este cea mai mare provocare, indiferent dacă compania este mare sau mică. Căutăm oameni pe care să îi formăm pentru producție, ambalare, livrări. Pentru a produce pâine artizanală sunt necesare abilități mai speciale, este nevoie de timp pentru a stăpâni subtilitățile”, comentează Liubomir Djekov.
Baker Street intenţionează să-și extindă activitatea și în Bulgaria. Firma a închiriat de curând un spaţiu în centrul orașului Ruse, unde va deschide un al doilea punct de vânzare cu un depozit și un cuptor pentru coacerea la fața locului a produselor mai mici. De asemenea, vor fi amenajate locuri la masă pentru servire şi consum.
„Scopul nostru principal este să rămânem fideli stilului nostru – să producem pâine artizanală. De asemenea, dorim să găsim clienți din corporaţii cu care să putem construi relații de parteneriat pe termen lung”, rezumă Liubomir Djekov.
Potrivit planului său de afaceri, investiția din București ar trebui recuperată în termen de doi ani de la deschiderea magazinelor, iar ambițiile mai îndepărtate includ deschiderea unei unități de producție și a unui depozit în București.
Sursa: Capital/ Rador Radio România/ Traducerea: Mirela Petrescu