Trucul pentru a bea din sticlele de plastic fără a fi deranjat de capacul atașat. Este suficient să îl treci pe partea opusă a sticlei

capac Foto: TikTok/ Dave Bold

Odată cu apariția sticlei de plastic cu capacul atașat în viața noastră, au apărut și reclamațiile: „Nu se poate bea ca lumea”. „E imposibil să bei din sticlă folosind o singură mână” (precum în reclamele de la Coca-Cola). „Nu poți bea când ești la volan” (și nici n-ar trebui să o faci). „Nu poți nici măcar să torni bine în pahar”; „Îți astupă nasul, te înțeapă în ochi”.

De ce sunt capacele legate de sticle

Capacele sticlelor de plastic sunt acum legate de sticle pentru a reduce poluarea cu plastic și pentru a îmbunătăți reciclarea. Această schimbare a fost inițiată ca parte a eforturilor de a combate impactul negativ al deșeurilor de plastic asupra mediului, în special al capacelor de sticle, care adesea sunt aruncate separat și ajung în natură, afectând ecosistemele și viața marină.

Uniunea Europeană, de exemplu, a impus această măsură în cadrul directivei privind materialele plastice de unică folosință, cerând ca până în 2024 toate sticlele din plastic să aibă capacele atașate, ceea ce s-a și întâmplat. Acest lucru asigură că, în timpul reciclării, capacele sunt colectate împreună cu sticlele, reducând risipa și facilitând reciclarea completă a ambalajelor.

Cum se aranjează dopul pentru a putea să bei lejer din sticlă

Pur și simplu îl deschizi normal și vei constata că dopul este atașat, de inelul de plastic ce rămâne în jurul sticlei, cu ajutorul a două firicele, de plastic și ele. Diverși creatori de conținut au postat în mediul on-line cum aceste două firicele se întindeau atunci când capacul era tras peste gura sticlei, astfel încât să ajungă „cu gura în jos” în cealaltă parte. Astfel capacul rămâne imobilizat sub nivelul gurii sticlei și se poate bea din aceasta fără niciun efort sau deranj. Precum observați în fotografie „experimentul” a fost realizat cu o sticlă de Coca Cola. Este posibil ca materialul folosit la alte tipuri de sticle să nu permită această mișcare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

    • S au scumpit toate produsele cu 50 bani. Vreți ecosistem curat și viața pe planeta? Lichidati lăcomia înstăriților! Puteți? Lichidați lăcomia politicienilor care sunt mana in mână cu mafiile de toate tipurile, precum cea legată de defrișări masive de păduri pt profitul companiilor.
      Lichidați lăcomia celor care vor mai mult,mult lux și opulenta. Ei nu se pot liniști cu strictul necesar. Lichidați lăcomia bancherilor. Ei produc războaiele economice și mondiale . Grenadele, bombele, rachetele nu poluează atmosfera, mediul, nu ucid oameni și natura?

      Nu puteți lichida lăcomia? Sunt miliarde de lacomi pe Terra? Multi săraci, daca ar fi înstăriți pt o lună, și ar bate joc de mediu și de oameni întocmai ca înstăriții pe care ii invidiaza sau ii ponegresc că nu i ajuta.

      Reciclarea de care vorbiți nu salvează nimic. Este praf in ochi pt idioți. Și idioți sunt o mulțime.
      Japonia a deversat substanțe radioactive in ocean. Tigaile in care mâncăm conțin Pfas. Tot ce e chimie este împotriva vieții și sănătății în general.

      Puteți să vă spălati pe cap cu reciclarea voastră din plastic

  1. O “inventie” absolut tampita, iar entru informarea dvs. pentru reciclarea ambalajelor PET(Tereftalatul de polietilenă) trebuie indepartat capacul din plastic (propilena).

    • Nu trebuie îndepărtat, trebuie slăbit puțin ca să nu se mai creeze acea presiune atunci când este strivit PET.ul

  2. În primul rând, care e partea opusă ? Opusă la ce ? În al doilea rând, poza e trucata. În al treilea rand, dar nu ultimul , idea în sine este o tâmpenie. Ca și alte numeroase realizări ale Comisiei Europen, vezi Ora de vara, sobele cu lemne , centralele de apt etc etc. Niște idioți pe salarii barosan.

  3. ideea cu dopul e o prostie. doar la coca cola probabil merge sa rotesti capacul si sa stea asa. eu nu beau coca cola, dar beau apa minerala. la dorna, tusnad, borsec, biborteni NU MERGE sa sucesti dopul, pentru ca revine la pozitia initiala si te impiedica sa bei normal din sticla sau sa torni in pahar.
    bref, eu rup dopul imediat ce deschid sticla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *