Un burger vegetal reușit și bine preparat poate înlocui cu succes un hamburger din carne. Mai ales dacă știm să îl facem acasă și să alegem singuri ce punem în el. Și chiar dacă optăm pentru un burger mai sănătos făcut în casă ca alternativă la cei vânduți la fast food, putem alterna cei din carne cu cei vegetali.
Spre deosebile de clasicele chiftele, care pot fi și ele vegetale, burgerii au avantajul că sunt mai mari și mai rapid de preparat și, foarte important, că nu se prăjesc, și se gătesc în tigaia grill, la cuptor sau la air fryer.
Ca la orice preparat, pentru a putea să îl declarăm reușit, trebuie să aibă gust dar și textură. Ambele depinde de ce ingrediente alegem și de proporția dintre ele. Pentru o bună consistență și o textură corectă, avem nevoie de ingrediente care să se lege bine între ele. Cu alte cuvinte, care să conțină amidon. Așadar, avem de ales între cartofi și leguminoase. Dat fiind că leguminoasele au și un nivel proteic mai ridicat, devin alegerea naturală pentru un burger vegetal.
Ce punem în el pentru gust și ce punem pentru textură
Pe lângă fasole sau năut sau mazăre sau linte sau bob sau soia – depinde ce alegem, putem adăuga, de exemplu, semințe sau cereale despre care știm că sunt bogate în proteine: de chia, de cânepă, fulgi de ovăz etc. Dar și semințe despre care știm că au în compoziție grăsimi sănătoase și benefice: semințe de susan, de dovleac, de floarea soarelui etc.
Pentru partea de gust și aromă, putem alege orice iarbă aromatică sau condiment natural. Dar putem adăuga și partea aromatică de la orice supă sau sos: un amestec de ceapă, morcov, țelină tocat foarte fin.
Condiția este să avem în final o consistență care să nu fie nici prea moale, nici prea uscată, care să se lege bine și să fie uniformă. A doua condiție de reușită, odată dată formă burgerilor, trebuie trecuți prin pesmet din abundență – asta face ca ei să nu se lipească de tigaia grill sau de interiorul air fryer –ului sau de tava cuptorului. Totodată, pesmetul formează și o crustă plăcută.
Dacă avem în geneal ca obiectiv să limităm consumul de carne dar nu să o eliminăm complet, la orice compoziție de poate adăuga și o minimă cantitate de carne tocată. Chiar carne albă, mai sănătoasă. În această situație, carnea nu mai reprezintă ingredientul principal, ci devine un adaos de gust.
Altenativa la carne, se poate adăuga și puțină brânză rasă, cu condiția să fie uscată și concentrată la gust. Pe principiul minim de investiție, maxim de randament.
Trei variante de burger vegetal
Pornind de la considerațiile de mai sus, iată trei combinații care cuprind, fiecare, un aliment din categoria leguminoaselor. Restul de ingrediente, cum am spus, completează gustul și echilibrează consistența. Rețetele pot fi și un simplu punct de plecare pe care fiecare îl poate modifica adăugând ce consideră util și plăcut, fără însă a modifica radical consistența compoziției.
În fiecare dintre cazuri, compoziției i se dă în final formă rotundă de circa 12 cm diametru și grosime de circa 2-3 cm. Se gătesc astfel încât să aibă timp să fie bine pătrunși de căldură înauntru fără însă să se ardă la exterior. Fiecare rețetă prevede ingredientele pentru un burger mare. Fiecare dintre ei se poate servi în maniera clasică, în chiflă, cu sos ketchup, salată verde și eventual alte legume, roșii sau castraveți. Dar se poate servi și pe farfurie, cu pâine și salată alături.
Burger vegetal de năut
1 cartof mediu fiert
200 g năut din conservă sau fiert din boabe uscate
1 lingură semințe de cânepă ținute puțin în apă și scurse
usturoi, praf sau ras pe răzătoare sau zdrobit
paprika dulce
pătrunjel verde tăiat mărunt
sare
2 linguri ulei
2 linguri pesmet
Se dă cartoful pe răzătoare sau se trece printr-un mixer împreună cu boabele de năut.
Se amestecă apoi cu această compoziție celelalte ingrediente.
Se trece prin prin pesmet și se poate găti, după ce am așteptat câteva minute ca aromele să pătrundă în toată masa vegetală.
Burger de fasole și sfeclă roșie
1 sfeclă roșie medie coaptă sau fiartă și răcită
200 g fasole fiartă și scursă sau din conservă
mărar proaspăt
puțin hrean ras
2 linguri de ulei
1 lingură de oțet
sare
2 linguri pesmet
Se procedează ca și la cel de mai sus.
Burger de mazăre și spanac
200 g mazăre din conservă
100 g spanac fiert, răcit, bine scurs
1 lingură de pesmet în compoziție
frunze de mentă tăiate mărunt
coajă rasă de lămâie
sare, piper
2 linguri de ulei
2 linguri de pesmet pentru crustă
Se procedează ca și în prima variantă.