În Spania și Portugalia, sărbătoarea nașterii se centrează pe Regii Magi. Sărbătoarea principală are loc pe 5-6 ianuarie când cei 3 Magi ajung în casele creștinilor și aduc darurile. Dar și de Crăciun, familiile se reunesc și serbează împreună, cu mâncare tradițională și voie bună.
Spaniolii prepară mici tarte sărate, creveți sau caracatiță. Nu lipsesc nici crochetele, jamonul și scoicile cu sos de usturoi, vin și pătrunjel. Dar orice alte tapas-uri sunt acceptate, fiecare familie având propria tradiție. Dacă există apropiere de mare, preparatele cu fructe de mare sunt favorite, în interiorul țării se preferă un platou de mezeluri precum chorizo, morcilla, salamuri sau cârnați.
Pentru cei care își permit ceva mai scump, o cremă sau o salată de langustă ori din fructe de mare este alegerea de aperitiv.
În funcție de regiunea în care locuiesc, spaniolii prepară escudella, o supă limpede de carne în care se pun paste cochilie și perișoare din carne de porc tocată (în Catalonia); supă madrilenă, cu carne, cârnați, morcilla (sângerete), năut și legume (în zona centrală); sau supă de carne de pui, fidea și ouă fierte (în Andalucia, în sud).
Spanioli prepară besugo, doradă roșie, iar portughezii bacalao, cod, peștele lor tradițional. Peștele se prepară la cuptor cu legume și cartofi, cu sos, în sare, fiecare îl gătește după rețeta sa de familie.
Pe zona de carne, ambele nații optează pentru un purceluș de lapte cu coajă crocantă, un curcan (ori pui) întreg și, nu în ultimul rând, pentru o pulpă de ied. Se gătesc la cuptor, la foc mic, pentru toată familia.
Cel mai celebru desert spaniol de Crăciun este turron-ul. Un tip de nuga preparată, de obicei, din migdale, miere, zahăr și albuș de ou, turron-ul are o textură care poate varia de la moale și cremoasă la dură și crocantă. Cel de Jijona este moale și se prepară din făină de migdale, amestecată cu miere. Iar cel de Alicante are o textură crocantă, deoarece migdalele sunt întregi sau parțial zdrobite, fiind legate cu un sirop de miere și zahăr. Se aseamănă cu o nuga clasică.
Turronul datează din perioada maură, când migdalele și mierea erau ingrediente de bază în bucătăria iberică. De-a lungul timpului, a devenit un simbol al sărbătorilor de iarnă în Spania și Portugalia.
Astăzi, există numeroase variații, inclusiv turron cu ciocolată, nuci, fructe confiate sau diverse arome, adaptate gusturilor moderne. Este considerat o delicatesă de sărbătoare și un cadou tradițional în sezonul festiv.
Spaniolii apreciează și panettone-le, de altfel, cel mai bun panettone din lume este făcut la o cofetărie din Barcelona. Iar portughezii prepară orez cu lapte și un tip de plăcinte prăjite (filhós) pentru masa de Crăciun.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți