Nouă persoane, între care cinci copii, au fost transportate, vineri seară, la Spitalul Judeţean Vaslui, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au participat la un eveniment în oraşul Negreşti, la care au fost aduse circa 80 de persoane, din care 50 copii, din două comune. Primele date arată că participanţii au mâncat alimente aduse de acasă, transmite News.ro. După informațiile Observator, ar fi vorba chiar de 20 de persoane spitalizate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit ISU Vaslui, în urma unui apel la 112 a fost semnalată o posibilă toxiinfecţie alimentară în oraşul Negreşti, în rândul unui grup format din mai mulţi copii şi adulţi. Acolo au fost trimise o ambulanţă SMURD tip C (terapie intensivă mobilă) şi o autospecială din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Podul Înalt” al judeţului Vaslui.
”La sosirea echipajelor, s-a constatat că este vorba despre un grup de aproximativ 80 de persoane (50 de copii şi 30 de adulţi) aduşi din două comune pentru a participa la un eveniment local. Participanţii au consumat alimente aduse de acasă. În urma evaluării medicale efectuate la Centrul de Permanenţă Negreşti, trei persoane (doi adulţi şi un copil în vârstă de 14 ani) au prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară (dureri abdominale şi vărsături)”, a transmis ISU.
Observator citează declarațiile reprezentanților spitalului din Vaslui: „Avem un număr de 16 minori şi 8 adulţi. Din cei 16 minori, patru vor fi transferaţi la boli infecţioase pentru continuarea tratamentului şi internare şi încă un tânăr, de 17 ani, care are şi patologii asociate, având diabet zaharat”, a declarat Andrei Puiu – Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Restaurantul care i-a găzduit a primit o amendă în valoare de 12 mii de lei și i s-a suspendat activitatea, după ce le-a permis oamenilor să aducă alimente din afară, fără documente de proveniență, analize sau garanții de siguranță. Activitatea lor va fi întreruptă până la sosirea rezultatelor analizelor, a relatat Observator.