Spania, Franța, Italia, Portugalia, dar și Germania, Vietnam, Tailanda și Emiratele Arabe. Sunt destinațiile cu cele mai spectaculoase restaurante la malul mării, conform ghidului Michelin, relatează ziarul Corriere della Sera.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Suntem de acord că mâncatul în apropierea plajei este una dintre plăcerile sezonului estival, iar asta poate lua forme foarte variate: de la un aperitiv cu picioarele pe nisip, până la o experiență de fine dining în toată regula. Ghidul Michelin realizat de curând un clasament al celor mai bune localuri din întreaga lume unde te poți bucura de mâncare bună cu vedere la plaja dincolo de carea se profilează la orizont marea fără de sfârșit.
„Il Bikini”, Vico Equense, lângă Napoli, în Italia

„Il Bikini” este un restaurant de pe litoralul regiunii Sorrento situat în complexul turistic omonim și oferă astfel o priveliște de neegalat. Meniul propune preparate tipice bucătăriei mediteraneene într-o variantă rafinată, oferind atât feluri de pește, cât și de carne. De neratat, potrivit inspectorilor Michelin: risotto pescăresc cu lămâie, tonul rumenit cu cremă de roșii coapte, caponata, pesto de măsline și maioneză cu ceapă, precum și clasica tartă caprese, cu aromă de lămâie.
„Jardin Tropezina”, Ramatuelle, Franța

„Jardin Tropezina” este situat la Saint-Tropez, locul predilect al celebrităților în anii ’50-’60. Este un restaurant-grădină situat între plajă și o zonă de vegetație luxuriantă, frecventat și de VIP-uri internaționale, cu DJ care animă serile. Atmosfera amintește de „La Dolce Vita”, iar meniul este inspirat din bucătăria provensală cu influențe italiene. Cele mai apreciate feluri de inspectorii Michelin: dovlecei cu salsa tonnata și parmezan, file de pește la grătar cu zabaglione picant și înghețată de verbină, făcută din plante din grădina restaurantului.
„Sansibar”, Rantum, Germania

Nu doar Mediterana sau plajele tropicale oferă priveliști încântătoare la malul mării. O experiență gastronomică cu vedere la mare în nordul îndepărtat o oferă insula Sylt, cea mai nordică insulă a Germaniei, protejată UNESCO. Este apreciată atât de călătorii de lux, cât și de iubitorii de natură și sporturi precum windsurfing.
Iar „Sansibar” este un local emblematic pe insulă, în stilul unei colibe pe plajă. Este accesibil pe jos printre dune sau cu transfer auto, cu un meniu care se schimbă zilnic în funcție de ceea ce oferă marea sau piața în acel moment. Se regăsește însă în orice sezon o selecție vastă de fripturi premium.
„Miramar”, Llançà, Spania

Pe Costa Brava, în Llançà, se află restaurantul „Miramar”, condus de Chef Paco Pérez – două stele Michelin aici și alte două în Barcelona cu „Enoteca Paco Pérez”. Localul, gestionat împreună cu soția sa Montse Serra, se află pe promenada Platja del Port, într-o fostă pensiune de familie. Există două meniuri: „Mar”, cu fructe de mare locale și alge, și „Memorie, Teritoriu și Cultură”, care evocă regiunea Empordà, în Catalonia.
„El Serbal”, Santander, Spania

Tot în Spania, dar pe coasta Mării Cantabrice – zonă celebră pentru pescuitul de sardine – găsim restaurantul „El Serbal”, condus de maitre Rafael Prieto și Chef Ignacio Maese. Localul este situat pe Segunda Playa, din 1999, la etajul întâi al clădirii Cormorán. De la ferestre se vede marea, iar bucătăria, semi-deschisă, este vizibilă din sala de mese invadată de lumină. Bucătăria este o reinterpretare modernă a celei tradiționale, cu pește și carne din surse locale.
„Sublime Comporta Beach Club”, Carvalhal, Portugalia

Acoperiș din stuf, pereți de sticlă, decor din lemn deschis la culoare și fără podea – doar nisip: acesta este „Sublime Comporta Beach Club”, pe plaja hotelului „Sublime Comporta”, la 90 de minute sud de Lisabona. Elegant și relaxat în același timp, este locul ideal pentru prânzuri liniștite sau cocktailuri la apus de soare, cu surferi pe fundal. Meniul este internațional, dar accentul cade pe peștele proaspăt și fructele de mare locale, preparate tradițional.
„French Riviera”, Dubai, Emiratele Arabe Unite

Atmosferă franțuzească, lux și ospitalitate orientală: restaurantul „French Riviera” se află pe o plajă privată din Jumeirah Al Qasr, cu vedere panoramică la Golful Persic. Bucătăria chef-ului Kim Joinié-Maurin evocă tradiția franceză și mediteraneană, cu carne și pește de cea mai bună calitate – homari, crabi regali, carne premium. Se poate lua cina pe nisip sau, pentru o experiență mai exclusivistă, într-un Dôme – o structură de sticlă pentru mese, la lumina lunii.
„Jun Hom”, Ko Samui, Tailanda

Bucătărie tailandeză autentică, picioarele în nisip, atmosferă relaxată și o distincție Bib Gourmand Michelin, caracterizează restaurant „Jun Hom” de pe malul mării, pe cea mai mare insulă tailandeză, Ko Samui. Atracția gastronomică este reprezentată de pește sillago argintiu prăjit crocant și calamar fraged sotat în sos dulceag cu aromă de lemongrass, adesea servite în stil familial pe mese rustice de lemn.
„My Hanh Seafood”, Da Nang, Vietnam

Recomandarea este să rezervi din timp și să alegi o masă pe terasă, chiar dacă restaurantul „My Hanh Seafood” este direct pe malul oceanului. Deschis din 1991, este frecventat atât de localnici, cât și de turiști, fiind renumit pentru creveții mantis și crabul de nămol din Hoi An. Preparatele sunt simple, pentru a evidenția calitatea fructelor de mare locale, porțiile sunt generoase, iar prețurile rămân accesibile.