Multe alimente au fost/sunt considerate complet nesănătoase, iar acest lucru, potrivit altamed.org, nu este adevărat. Singurul lucru dăunător poate fi excesul. Iată, însă, că există o mulțime de alimente pe care ai crezut că trebuie să le eviți și pe care le poți savura din plin, dar cu moderație.
Alcoolul, băut cu moderație, poate proteja de diabet, boli de inimă și AVC
Consumul de alcool trebuie făcut cu moderație. O băutură alcoolică pe zi pentru femei și două pentru bărbați poate ajuta la protejarea față de bolile de inimă, accident vascular cerebral (AVC) sau diabet. Dar consumul moderat trebuie să includă o dietă sănătoasă și exerciții fizice regulate, pentru a obține cel mai mare beneficiu.
Carnea de porc te-ar putea ajuta să slăbești
Carnea de porc, susțin specialiștii, este mai slabă și conține mai puține grăsimi saturate decât acum 30 de ani, de exemplu. Înlocuirea cărnii de vită și de pui cu cea de porc vă poate ajuta să pierdeți în greutate și să vă diminuați grăsimea corporală. Mușchiul de porc, spre exemplu, este o carne slabă, care poate fi preparată în multe moduri delicioase.
Popcornul este o sursă de fibre, vitamine și antioxidanți
Popcornul nu este altceva decât cereale integrale, atunci când îl preparăm din boabe de porumb, fără diverse adaosuri și arome sintetice, și este o sursă de fibre ce va susține sațietatea. De asemenea, conține vitamina B, mangan, magneziu și antioxidanți, care vă pot proteja împotriva bolilor și a leziunilor celulare. Totul este să nu-l “înecați” în unt și să nu-l îl acoperiți cu sare.
Avocado te-ar putea scăpa de grăsimea abdominală
Avocado este plin de grăsimi bune care, așa cum știm, sunt legate de o inimă sănătoasă și un nivel bun de colesterol. Consumul regulat de avocado vă poate ajuta și ochii, dar și pielea și poate susține chiar și diminuarea grăsimii abdominale.
Carnea de vită, în porții mici, scade colesterolul „rău”
Carnea roșie slabă cu grăsimea tăiată este o sursă excelentă de proteine, acizi grași omega-3, vitamina B12, niacină, zinc și fier. Mănâncă ocazional și în porții mici și s-a dovedit că scade colesterolul rău (LDL).
Carnea de pui conține taurine, benefică pentru hipertensivi
Carnea de pui, în special copanele, pot avea mai multă grăsime, dar au și multe minerale precum fier, zinc și seleniu. Există mai multe vitamine precum A, B și K. De asemenea, carnea de pui este bogată în taurină, care descompune grăsimile și ajută la inflamație și tensiunea arterială.
Ciocolata neagră poate îmbunătăți circulația sângelui către creier
Ciocolata neagră este cea mai sănătoasă pentru că are cel mai puțin zahăr și este făcută, în mare parte, din cacao și acolo sunt flavonoide. Aceste substanțe chimice ale plantelor pot ajuta la protejarea împotriva daunelor celulare. Ele ar putea, de asemenea, să scadă tensiunea arterială, să îmbunătățească fluxul de sânge către creier și inimă și să chiar să vă reducă riscul de boli cardiace. Totuși, amintiți-vă să mâncați doar puțină!
Ouăle sunt slab calorice, dar te ajută să te simți sătul
Ouăle sunt bogate în proteine, cu o gamă completă de vitamine B și aminoacizi. Acestea includ, de asemenea, vitamina D și seleniu. Nu sunt foarte calorice, dar sunt sățioase, ceea ce înseamnă că te ajută să te simți mai plin mai mult timp.
Cafeaua poare duce riscul de Parkinson și de cancer de colon
Cafeaua poate fi foarte sănătoasă, dacă o consumați cu moderație. Ea poate ajuta la reducerea bolilor de inimă, vă poate ajuta să procesați zahărul, să vă reduceți riscul de boală Parkinson, să vă protejați ficatul, să vă întărească ADN-ul, să vă reduceți riscul de cancer de colon, să reduceți riscul bolii Alzheimer și să vă reduceți riscul de accident vascular cerebral. Atenție doar să nu puneți prea mult zahăr și smântână!
Lactatele pot fi incluse într-o dietă echilibrată
Lactatele, chiar și cele cu multe grăsimi, nu este probabil să vă crească riscul de obezitate, boli de inimă, accident vascular cerebral sau diabet dacă face parte dintr-o dietă echilibrată. Alimente precum iaurtul, laptele integral și brânza brie pot fi bune pentru tine. Doar urmăriți caloriile și aveți grijă să nu întreceți măsura!
Pastele, benefice, dacă nu le adaugi sosuri grele
Pastele sunt o mâncare sățioasă, o sursă bună de energie și sunt sărace în sare și sărace în grăsimi. Doar să ai grijă să nu adaugi, din plin, sosuri grele. Încercați pastele din cereale integrale, pentru o alternativă și mai sănătoasă.
Salata de cartofi, plină de nutrienți / Nu abuzați de maioneză!
Cartofii răciți conțin așa-numitul „amidon rezistent”, care acționează în organism ca și fibrele și vă poate ajuta să vă mențineți intestinul sănătos și să aveți scaun regulat. Cartofii – fie că sunt fierbinți sau reci – au o mulțime de nutrienți, cum ar fi potasiul și magneziul. Alegeți maioneza cu un conținut scăzut de grăsimi și cu un conținut scăzut de calorii, pentru ca salata de cartofi să rămână o mâncare sănătoasă.
Mierea, plină de antioxidanți, ajută la digestive
Mierea poate fi plină de zahăr, dar este un îndulcitor natural, cu o mulțime de antioxidanți, ce vă v-a proteja celulele. De asemenea, mierea este bună pentru tratarea inflamațiilor. Ea se amestecă bine cu bacteriile din intestin, ceea ce ajută la digestie. Uneori, mierea poate ajuta și la alergii.
Untul de arahide poate reduce riscul de diabet și boli de inimă
Untul de arahide poate avea grăsimi saturate, dar este 80% grăsimi nesaturate, ceea ce nu este rău. Consumul regulat de oleaginoase sau unt de arahide poate reduce riscul de boli de inima sau diabet de tip 2. De asemenea, untul de arahide are si potasiu. Ideal este să-l mâncați fără sare.
Legumele congelate, accesibile
Accesibile și convenabile, legumele congelate aduc organismului nostru aceleași beneficii ca și legumele proaspete. Ele pot fi chiar mai la îndemână în orice moment, pentru că le poți depozita, așa că aprovizionați-vă când puteți și păstrați-le în congelator.