Foto: Dreamstime
Ciupercile sunt o sursă foarte bună de proteine, ceea ce le face o alegere excelentă pentru vegani sau pentru cei care vor să țină post. Nu degeaba sunt supranumite „carnea veganilor”. Mai mult, sunt extrem de versatile și foarte gustoase. Dintre toate felurile însă, supa cremă de ciuperci este cea mai rapidă și mai consistentă.
Avem nevoie de:
- 500-600 g ciuperci
- 50 g unt
- 2-3 linguri de smântână
- 1 lingură de făină
- 150 ml lapte
- 300 ml supă de pui (poate fi din concentrat)
- Usturoi, pătrunjel, sare, piper – după gust
Cum procedăm:
Ciupercile, spălate și curățate de urmele de pământ (dacă au) se taie feliuțe mai mici și se călesc într-o lingură de unt pentru câteva minute. Apoi se diluează cu puțină supă de pui și se mai lasă 10-15 minute pe foc. Apoi strecurăm ciupercile, dar supa în care au fiert nu o aruncăm. Ciupercile strecurate le mixăm apoi cu un blender, iar supa pe care am păstrat-o o folosim pentru a dilua amestecul.
Separat, punem o lingură de făină într-un bol și adăugăm apoi smântâna și laptele, pe rând, câte puțin, amestecând continuu, pentru a nu se face cocoloașe. Când amestecul este gata, adăugăm peste ciuperci și amestecăm bine, totul.
Supa se condimentează după gust, apoi, cu sare, piper, condimente, iar pe deasupra se presară pătrunjelul tocat mărunt.
De menționat este faptul că făina este folosită la această îngroșeală doar în Ardeal. Alte rețete din alte zone folosesc doar smântână și lapte. Deci nu e greșit să nu o utilizați. În schimb, puteți pune în loc de făină un cartof fiert, pe care să-l mizați alături de ciuperci. Se mai poate adăuga tot acolo o rădăcină de țelină sau păstârnac, ori morcov (fierte, odată cu ciupercile). Vor da un gust cu totul special super-creme de ciuperci. Poate fi serevită cu crutoane de pâine.
Supa de ciuperci de post
Varianta bunicilor noastre pentru supa de ciuperci de post, așa cum doar bătrânele din sat o mai cunosc, presupunea fierberea ciupercilor în apă cu puțină sare. Pe vremuri nu exista vegeta. Se culegeau din pădure în special hribi, care sunt mult mai gustoși și sățioși. Pentru că dintr-o mână de ciuperci, femeile știau să gătească două feluri de mâncare, ciupercile erau considerate „mâncarea săracului”.
De fapt, ciupercile nu prea se păstrau în borcan, cel mai adesea erau înșirate pe o ață și lăsate la uscat într-un loc răcoros. Aroma lor rămânea intactă și poate chiar se făcea mai bună. Astfel, în post, când voiau să pregătească o supă, ciupercile erau lăsate puțin timp în apă (10-20 de minute sau până când se rehidratau), apoi erau date într-un clocot și prima apă se arunca. Abia apoi se fierbeau în apa ce urma să fie transformată în supă.
După ce erau fierte, ciupercile erau scoase cu o paletă sau o strecură mică și erau puse la călit cu puțin ulei, ceapă și usturoi. Uneori se mai adăugau și alte legume, ardei sau morcovi. Se obținea, astfel, o tocăniță de ciuperci.
Dacă nu erau gătite de post, se mai adăuga îngroșeala: o lingură mică de făină amestecată cu 3-4-5 linguri de smântână. Acest amestec era apoi diluat cu puțină apă sau lapte sau supa în care au fiert și apoi era turnat peste ciupercile călite. Se obținea, astfel, o ciulama de ciuperci.
În supa rămasă, care căpăta acum o culoare negricioasă, se punea un „pârgălaș”, cum îl numeau gospodinele în Maramureș. Adică o ceapă mică tăiată mărunt, pusă la călit cu 1-2 căței de usturoi tocați. Se lăsau doar până când se înmuiau puțin și se adăuga puțină supă din oală, pentru a se dilua mai bine. Apoi totul era turnat înapoi în oală și se mai adăuga o mână de fidea. La final se adăuga o mână de pătrunjel și se punea capacul.
Astăzi, această supă „sărăcăcioasă” este uitată, deși era foarte gustoasă.
