STUDIU: 53% dintre români cumpără frecvent produse sustenabile / În topul celor mai căutate produse sustenabile sunt alimentele

cumparaturiBUN Sursa foto: Pexels

Peste jumătate dintre români (52%) adoptă un comportament sustenabil în viaţa de zi cu zi, iar 53% cumpără frecvent produse sustenabile, arată rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicităţii marţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Cercetarea Bucharest Center for Economy & Society (CES Bucharest) evidenţiază faptul că în topul celor mai căutate produse sustenabile se află alimentele, menţionate de aproape şase din zece respondenţi, urmate de articolele de cosmetică şi îngrijire personală (30%), produsele pentru copii (28%), electronice şi electrocasnice (26%) şi articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte (16%).

Principalele obstacole în achiziţia de produse sustenabile sunt reprezentate de preţul ridicat, semnalat de 42% dintre persoanele chestionate, respectiv lipsa de informaţii, în pondere de 28%.

Potrivit sursei citate, dintre cei care aleg constant produse sustenabile, 25% le achiziţionează de 1-3 ori pe lună, 19% optează mereu pentru astfel de produse, iar 9% cumpără de 5-10 ori pe lună.

În ceea ce priveşte noţiunea de sustenabilitate, majoritatea respondenţilor asociază conceptul celui de reciclare. În acest sens, 36% dintre respondenţi au indicat că sustenabilitatea înseamnă reciclarea şi valorificarea resurselor naturale, iar 31% au răspuns “un set de comportamente care au ca scop diminuarea impactului negativ asupra mediului, comunităţii sau societăţii în ansamblu.”

De asemenea, reciclarea (51%), evitarea risipei alimentare (37%), utilizarea energiei verzi (31%) şi protejarea biodiversităţii (25%) au fost indicate de către români drept principalele activităţi practicate în mod frecvent.

Datele centralizate în studiu arată că 60% dintre români consideră că mediul privat trebuie să se implice în protejarea mediului, 26% în susţinerea producătorilor locali, 23% în utilizarea responsabilă a resurselor şi 21% în proiecte de responsabilitate socială care sprijină comunităţile.

Totodată, în privinţa modului în care companiile comunică în acest moment pe subiecte de sustenabilitate, doar 16% apreciază acest aspect drept “bun”, iar 24% “foarte bun şi clar”, transmite Agerpres.

În plus, există o aşteptare clară din partea românilor ca angajatorii să fie organizaţii preocupate de sustenabilitate, 32% dintre respondenţi indicând acest aspect drept foarte important şi 27% drept important.

“Studiul arată o discrepanţă clară între intenţiile declarate şi comportamentul efectiv de consum: în timp ce peste jumătate dintre români (52%) declară că adoptă un comportament sustenabil în viaţa de zi de zi, mai mult de jumătate arată că sunt descurajaţi în a face achiziţii sustenabile de preţul ridicat, lipsa informaţiilor sau disponibilitatea limitată a acestui tip de produse pe piaţa locală. Sustenabilitatea are astfel un grad ridicat de dezirabilitate socială şi un potenţial semnificativ de creştere în România, însă este necesară o abordare integrată care să vizeze atât educarea consumatorilor cât şi îmbunătăţirea ofertei de produse sustenabile la preţuri competitive”, se menţionează în cercetare.

Studiul a fost realizat la comanda CES Bucharest de CURS (Centrul de Sociologie Urbană şi Regională), la nivel naţional, în perioada 18 – 30 noiembrie 2024, pe un eşantion de 1.067 de persoane, cu o marjă de eroare maximă de +/- 3%, la un nivel de încredere de 95%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *