Sri Lanka va efectua un recensământ la nivel naţional al speciilor sălbatice care perturbă activităţile agricole, cum ar fi elefanţii, maimuţele sau păunii, a anunţat miercuri guvernul acestei ţări asiatice, informează AFP, transmite Agerpres.
Mii de funcţionari publici şi voluntari au fost mobilizaţi pentru a realiza pe 15 martie acest inventar al speciilor considerate dăunătoare, în special în jurul fermelor, câmpurilor şi livezilor.
“Preţul ridicat al fructelor şi legumelor poate fi atribuit acestor dăunători”, a estimat Ministerul Agriculturii într-un comunicat, menţionând, printre altele, mistreţii, lorişii, păunii şi maimuţele.
Conform estimărilor oficiale, aproape o treime din recoltele ţării sunt mâncate sau distruse de fauna sălbatică, inclusiv de elefanţi, protejaţi prin lege şi consideraţi sacri în Sri Lanka.
“Recensământul ne va ajuta să găsim o soluţie durabilă pentru pagubele provocate culturilor noastre de fauna sălbatică”, a subliniat ministerul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
În 2023, ministrul Agriculturii de la acea vreme propusese trimiterea a aproximativ 100.000 de macaci în grădini zoologice din China, înainte de a renunţa la această idee în urma protestelor venite din partea ONG-urilor de protecţie a faunei sălbatice.
În acelaşi an, Sri Lanka a eliminat de pe lista speciilor protejate trei tipuri de maimuţe, păunii şi mistreţii, autorizând fermierii să le vâneze.
Elefanţii se numără printre cele mai distrugătoare specii de animale şi se află la originea multor conflicte cu oamenii.
Între 2015 şi 2024, 1.195 de persoane şi 3.484 de elefanţi au murit în astfel de incidente în întreaga ţară, conform unor statistici publicate săptămâna trecută.
Guvernul a promis construirea de noi garduri electrice şi suplimentarea numărului de paznici pentru a proteja satele de atacurile elefanţilor.