Sistem inovativ pentru a economisi apa de irigat, în Italia. Brioristor, un senzor cu AI montat pe plantele de roșii reduce consumul aproape la jumătate

seceta senzor Brioristor Mutti sursa foto: agrinotizie.it

Un senzor montat pe plante anunță când acestora le e sete și au nevoie să bea și eventual să se alimenteze. Un sistem care reduce consumul de apă aproape la jumătate. O chestiune care devine tot mai importantă într-o epocă în care apa începe să fie tot mai puțin disponibilă.

Acest tip de senzor montat direct pe plantele de roșii, numit Brioristor, a fost experimentat cu succes zilele trecute  în Italia și reprezintă un sistem în premieră, scrie agenția de știri ANSA.

Mai exact, senzorul este în măsură să monitorizeze în timp real sănătatea plantelor și să transmită datele cultivatorilor. Transmite date nu doar legate de câtă apă au nevoie plantele, dar și se starea lor generală. În plus, este un sistem cu consum energetic zero, pentru că se alimentează cu energie solară.

Proiect susținut de firma Mutti, lider european al conservelor de roșii

Proiectul a fost susținut de firma Mutti, lider în Europa al conservelor din roșii, fiind realizat în colaborare cu un institut statal din domeniul cercetării din Italia (IMEM-CNR). Ideea este de mai mulți ani în lucru, iar senzorul Brioristor fusese deja testat pe plante de kiwi, viță de vie și pepene galben. Cel de zilele trecute este însă primul experiment pe plantele de roșii, cu atât mai important cu cât a fost unul reușit. În contextul în care culturile de roșii au nevoie de foarte multă apă.

Agricultura globală, responsabilă de 70% din consumul de apă dulce de pe planetă, se află în fața unei provocări tot mai presante din cauza schimbărilor climatice care au loc. Creșterea progresivă a temperaturilor și diminuarea cantităților de precipitații fac să devină crucială adoptarea noilor tehnologii în contextul crizei hidrice, a declarat unul dintre responsabilii Mutti prezent la eveniment.

Briostore oferă o oportunitate fără precedent în sectorul agricol pentru monitorizarea și optimizarea consumului de apă al culturilor, contribuind la garantarea calității produselor într-un mod eficient și responsabil, a mai explicat el.

Acest senzor inovativ, împreună cu algoritmul său AI, reprezintă un pas înainte în domeniul agriculturii de precizie, făcând posibilă maximizarea eficienței irigațiilor și obținerea unor producții de calitate chiar și în condiții grele, a explicat, la rândul său, reprezentanta institutului statal de cercetare din Italia.

Se așteaptă deja ca începând cu campania agricolă a anului viitor ca sistemul să înceapă să fie folosit pe scară largă. Mai ales în condițiile în care și în Italia suprafețe record sunt afectate în acest an de secetă și mulți cultivatori se plâng că riscă să dea faliment.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *