FOTO | Sicilia în trei zile: o poveste despre vin, oameni și gusturi care rămân

Lumina în Sicilia de noiembrie nu e ca lumina de sezon turistic. E caldă, pasională, târzie, care picură lent peste coline, vie și pietre vechi, ca și cum vântul ar vrea să scuture praful de vară și să reașeze lumea la loc. Am aterizat în Palermo seara târziu, iar dimineața următoare a fost una leneșă, petrecută rătăcind pe străzi fără grabă, încercând să intru în ritmul orașului.

Mi-am dorit să ajung aici încă din școala primară, când am citit în manualul de istorie că Bălcescu își doarme somnul final la Palermo. Era o frază misterioasă atunci, dar în timp a devenit o chemare. Prânzul ce urma avea să fie însă primul meu contact cu adevărat profund cu spiritul insulei.

Osteria della Nonna Dora ne-a primit ca pe nepoți reveniți de departe: o masă pusă cu discreție, veselă colorată, ușa deschisă larg spre o terasă mică în care lumina parcă zâmbea. Spațiul s-a umplut repede, nu de turiști, ci de localnici, de conversații vii și de mirosuri blânde, calde. Am început cu antipasti: dovleac copt și ușor murat, parfumat cu mentă, care se topea în gură; crochete cu anșoa; vinete parmigiana; bulete de prosciutto crudo. Prima întâlnire cu DOC Sicilia, prezentată de Camillo Pugliesi, directorul general, a venit firesc, ca un preludiu la tot ce urma. Pastele au continuat povestea — aluat subțire, elastic, un amestec de simplitate și răbdare: o versiune cu pesto de fistic și burrata, cremoasă și intensă, și una cu legume, luminoasă și delicată. Desertul — baba cu rom, profiterol, mini-tarte — a avut gustul unei duminici liniștite într-o casă cu obloane larg deschise. La Nonna Dora nu intri ca un turist care comandă un fel al zilei. Intri ca un oaspete căruia cineva îi deschide ușa spre Sicilia reală, necosmetizată. Am ieșit de acolo cu senzația care avea să definească întreaga excursie: insula aceasta începe cu ospitalitate.

După prânzul memorabil, am pășit într-o altă lume: sala simpozionului dedicat sustenabilității și viitorului DOC Sicilia. Viticultori, agronomi, oenologi, somelieri, jurnaliști, toți adunați într-un spațiu care pulsa de calm și responsabilitate. Prezentările nu aveau nimic spectaculos; erau dense, consistente, aproape academice. Slide-uri cu hectare convertite la organic, procente de biodiversitate, planuri de replantări, reducerea pesticidelor, eficiență energetică, proiecte pentru sticle mai ușoare. Se vorbea despre SOStain, noul standard sicilian — o abordare pragmatică, nu un slogan. Schimbările climatice nu erau un capitol secundar, ci tema principală: temperaturi crescute, secetă, soluri care cer protecție și reechilibrare. Răspunsul insulei? Agricultura regenerativă, altitudini mai mari, refacerea ecosistemelor, cooperare între crame. În spatele sobrietății se simțea însă o energie limpede: Sicilia nu vrea doar să-și protejeze trecutul; vrea să își construiască viitorul. Când sala s-a golit, am rămas afară, în seara caldă, cu un pahar de vin în mână și cu mintea plină de cifre și intenții. Apoi a început conversația care avea să dea sens întregii vizite.

Jurnalul unei Sicilii care se reinventează

Nu era o conferință, ci o masă rotundă în curtea elegantă a Villei Zito, sub lumina caldă a felinarelor. Jurnaliști din toată Europa. O sticlă deschisă. Antonio Rallo — calm, atent, realist.

„Nu concurăm cu vecinii”, a spus el. „Concurăm cu Noua Zeelandă.”

Nu a ridicat tonul. Nici nu era nevoie. Întreaga strategie se rezuma în acea frază: altitudini noi, soiuri replantate, agricultură integrată sau organică, reducerea amprentei, trasabilitate completă, și — mai ales — un front comun între producători.

„Vinul de mâine se naște azi”, a continuat. „Trebuie să avem grijă de sol, de viță, de viitor.”

În pahar aveam un DOC Etna de la Donnafugata, proaspăt, mineral, cu note de cireșe și coacăze roșii — dar gustul lui se împletea cu greutatea acelor cuvinte. Nu mai era vorba doar despre vin. Era vorba despre identitatea unei insule aflate la răscruce. Atunci am înțeles: această călătorie va fi mai mult decât peisaje și degustări. Va fi un jurnal al unei Sicilii care se reinventează.

Arhitectura gustului sicilian

Ziua a doua a început cu miros de cafea tare și lumina alunecând în sala Palazzo Branciforte, gazda primului masterclass. Paharele străluceau în liniștea ordonată, iar în aer era o solemnitate discretă, ca înaintea unui spectacol. Masterclass-ul a fost o introducere în arhitectura gustului sicilian: Catarratto, Grillo și Nero d’Avola. Trei soiuri, trei coloane ale templului viticol al insulei.

• Catarratto (Lucido) — prospețime de altitudine, grapefruit roz, piersică albă, ceai verde.
• Grillo — cameleonul: de la mango și papaya la mineralitate sărată și note tiolice.
• Nero d’Avola — regele discret: mure, vișine, note balsamice, forță și eleganță.

Masterclass-ul nu ne-a pregătit doar papilele — ne-a setat ritmul zilei, o zi în care totul avea să se decanteze în straturi.  După acest început, drumul până la Alessandro di Camporeale a fost ca o trecere din teorie în poezie. Benedetto Alessandro vorbește despre vie ca despre un partener, iar vinurile lui o confirmă: Catarratto Benedè — proaspăt, clar, floral — și Nero d’Avola Donnatà — vibrant, mediteranean, cald și prietenos.

Între crame, prânzul a fost o revelație: o tratorie cu cuptor cu lemne, unde am avut o degustare de pizza gourmet reinterpretată sicilian în șapte feluri. Caciocavallo maturat, mozzarella Nebrodi, legume crude sau coapte, cârnați, fenicul dulce, sos de dovleac, roșii San Marzano — totul pregătit pe loc, cu precizia tăcută care definește adevărata bucătărie italiană.

Spre seară, am ajuns la Rapitalà, exact în clipa în care soarele începea să coboare. Un apus sicilian de noiembrie nu e niciodată grăbit — e lent, intens, sculptural. Lumina se reflecta în pietrele cramei, făcându-le să pară că ard ușor. În aer se simțea o răcoare liniștită, iar viile păreau să-și strângă frunzele pentru noapte. În cramă, vinurile Rapitalà păstrau aceeași eleganță aristocratică: albe florale, roșii profunde, o mineralitate vibrantă și o finețe care venea din solurile argiloase ale regiunii Alcamo. Fiecare pahar era o confesiune spusă în șoaptă.

Ziua s-a încheiat la Osteria Ballarò, unde am avut cina oficială alături de producătorii sicilieni. Ei ne-au prezentat vinurile lor – fiecare povestind despre terroir, altitudine, soluri, dificultăți și bucurii, despre generații care continuă sau reinventează tradiția.
În jurul unor mese mari, încărcate de sticle deschise și farfurii pline, conversațiile curgeau în toate direcțiile: se vorbea despre schimbările climatice, despre replantări, despre migrarea viței spre altitudini mai mari, despre proiecte noi și speranțe vechi. Antipasti de pește și fructe de mare, paste făcute în casă, risotto cremos, dulciuri tradiționale — o cină densă, caldă, gospodărească, în care fiecare vin își găsea preparatul potrivit. A fost un final perfect pentru o zi în care Sicilia ne-a arătat fundamentalul: vinul ei nu e doar o băutură; e un limbaj comun.

Ziua a treia a început într-un decor care părea desprins dintr-o poveste veche. Palazzo Branciforte, clădire renascentistă ridicată în secolul al XVI-lea și remodelată în epoci diferite, își păstrează noblețea austeră: curți liniștite, galerii discrete, tavane înalte care păstrează ecourile secolelor trecute. Intrând acolo, ai impresia că pășești nu doar într-un muzeu, ci într-o arhivă vie a memoriei siciliene — un loc care a fost pe rând casă nobilă, arsenal, depozit de grâne, iar astăzi spațiu cultural rafinat. Era cadrul ideal pentru al doilea masterclass, dedicat comorilor mai puțin știute ale insulei.

În sălile răcoroase, cu lumina filtrată prin ferestrele înalte, am trecut prin patru soiuri care spun o poveste diferită: Inzolia — elegantă, calmă, cu note de nucă și citrice; Zibibbo — parfumat, floral, o explozie de fructe albe; Frappato — rubiniu, jucăuș, roșul care cere să fie băut rece;
Perricone — rustic, profund, cu taninuri ferme și ierburi aromatice. Dacă primul masterclass ne-a oferit structura, acesta ne-a dat vraja. Ca și cum, după alfabet, învățam poezia.

A urmat drumul spre Piana degli Albanesi, printre coline înalte și lumini schimbătoare. La La Montagnola, un local pescăresc deschis special pentru noi, prânzul a fost o declarație de simplitate și rafinament: supă de scoici, ravioli cu ricotta de oaie și creveți, paccheri cu caracatiță și scoici, sorbet de citrice. Vinurile DOC Sicilia au fost coloana sonoră a mesei.

După prânz, drumul ne-a dus către Baglio di Pianetto, o cramă în care altitudinea de 700–800 de metri schimbă tot: lumina, aerul, vibrația vinurilor. Rândurile de vie urcă în trepte blânde, iar arhitectura îmbină tradiția siciliană cu linii moderne, curate. Acolo, vinul respiră altfel — mai rece, mai pur, mai tensionat, ca și cum altitudinea îi dă un fel de luciditate. Pe lângă un Catarratto remarcabil din 2024 — vinul care pentru mine rămâne definiția prospețimii siciliene, cu note de citrice, mere verzi, o delicatețe ușor sărată și cele trei luni petrecute pe drojdia fină care îi dau structură — Viafrancia Bianco și Viafrancia Rosso au completat imaginea filozofiei cramei. Bianco, un asamblaj organic de Grillo, Inzolia și Catarratto, e o simfonie a soiurilor locale: flori albe de portocal, caise, straturi fine de lemn discret, rezultat al celor nouă luni în butoaie reutilizate și al celor șase luni în sticlă. Rosso, combinația egală de Nero d’Avola și Syrah, vine cu o fructuozitate intensă — vișine, cireșe, mure — și o energie suculentă, amplificată de piperul roșu și nuanțele balsamice ale Syrah-ului. A fost vizita care a închis cercul: Sicilia nu mai era doar mare și căldură; era și înălțime, răcoare, echilibru și o precizie pe care nu o intuisem înainte.

Seara ne-a găsit din nou în Palermo, orașul care pulsează altfel după trei zile de explorări: mai familiar, mai aproape, mai viu. Străzile fremătau ca de obicei — motociclete, voci, miros de pește, patiserii aburinde — dar pentru noi totul părea mai personal. La Osteria della Nonna Dora, unde am venit pentru ultima cină, ne-am așezat ca într-o casă a noastră. Pastele savuroase au venit din nou în valuri: aluat elastic, sosuri bogate, acea simplitate perfectă care nu are nevoie de artificii. Dar, mai mult decât mâncarea, atmosfera a fost cea care a conturat finalul. Vorbeam, râdeam, ne aminteam din ziua unu, doi, trei. Ne citeam în ochi oboseala frumoasă a călătoriei, notițele amestecate, aromele încă neordonate. La masa aceea, într-un colț liniștit al Palermo-ului, am realizat că nu eram doar jurnaliști, somelieri sau profesioniști ai vinului retrași la cină. Eram deja o mică comunitate — diferiți, dar uniți de aceeași uimire în fața Siciliei, de aceleași vinuri care ne-au ghidat pașii, de aceeași dorință de a povesti mai departe ceea ce trăisem. O comunitate născută din trei zile intense, din lumină, din arome, din oameni, din locuri care te rămân mult timp după ce ai plecat.

Sicilia nu este doar o insulă. Este un mozaic de lumi, toate legate prin vin. O revelație în trei acte. O poveste care nu se citește — se trăiește.

Textul îi aparține Dianei Pavelescu, secretar general al Asociației Degustătorilor Autorizati din România.