Sursa foto: Pexels
Reducerea permanentă a caloriilor pe care le consumi zilnic se poate dovedi a avea un efect profund asupra vieții tale viitoare, potrivit bbc.com, care citează niște studii științifice.
Cercetătoarea Julie Mattison de la Institutul Național pentru Studierea Îmbătrânirii, din Statele Unite, își imaginează că va veni o vreme în care vârsta cronologică avansează, cu fiecare an, dar vârsta biologică poate fi setată la un cronometru diferit, deci îmbătrânirea să nu mai însemne același lucru.
Sună exagerat, dar societatea noastră a făcut deja pași mari în direcția acestui obiectiv, datorită progreselor în medicină și îmbunătățirii vieții sănătoase. În 2014, de exemplu, un sondaj de evaluare a sănătății, din SUA, a raportat că 16% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 64 de ani sufereau zilnic din cauza bolilor cronice. Cu trei decenii mai devreme, acest număr era de 23%. Cu alte cuvinte, pe lângă faptul că beneficiem de durate de viață mai lungi, experimentăm și „durate de sănătate” mai lungi – iar aceasta din urmă se dovedește a fi și mai maleabilă.
Cercetătorii consideră că restricția calorică este cheia unei vieți mai lungi și mai bune
Deci, ce trebuie să facem pentru a ne îmbunătăți și mai mult durata și calitatea vieții? Cercetătorii din întreaga lume urmăresc diverse idei, dar pentru Mattison și colegii săi, răspunsul este o simplă schimbare a dietei. Ei cred că, de fapt, cheia către o bătrânețe mai bună poate fi reducerea cantității de alimente din farfurii, printr-o abordare numită „restricție calorică”. Această dietă merge mai departe decât reducerea consumului de alimente grase din când în când; este vorba despre reducerea treptată și atentă a dimensiunii porțiilor în mod permanent. De la începutul anilor 1930, o reducere cu 30% a cantității de alimente consumate pe zi a fost legată de vieți mai lungi și mai active la viermi, muște, șobolani, șoareci și maimuțe. În tot regnul animal, cu alte cuvinte, restricția calorică s-a dovedit cel mai bun remediu pentru ravagiile vieții. Și este posibil ca oamenii să aibă la fel de mult de câștigat.
Hipocrate spunea că multe boli sunt asociate cu…lăcomia
Ideea că ceea ce mănâncă o persoană îi influențează sănătatea este fără îndoială anterioară oricăror relatări istorice care rămân astăzi. Dar, așa cum este adesea cazul oricărei discipline științifice, primele relatări detaliate vin din Grecia Antică. Hipocrate, unul dintre primii medici care a susținut că bolile sunt naturale și nu supranaturale, a observat că multe afecțiuni erau asociate cu lăcomia. Grecii obezi aveau tendința de a muri mai tineri decât grecii slabi, asta era clar și scris pe papirus.
Răspândindu-se aceste idei, ele au fost adoptate și adaptate de-a lungul secolelor. Iar la sfârșitul secolului al XV-lea, Alvise Cornaro, un aristocrat infirm, dintr-un mic sat de lângă Veneția din Italia, a aplicat regulile lui Hipocrate și asupra lui însuși.
Ar fi de ajutor restricția alimentară? Pentru a afla, Cornaro, pe atunci în vârstă de 40 de ani, a mâncat doar 350 g de alimente pe zi, aproximativ 1000 de calorii conform estimărilor recente. Mânca pâine, panatela sau bulion și ouă. Pentru carne a ales carne de vițel, capră, vită, potârnichie, sturz și orice pasăre disponibilă. A cumpărat pește prins doar din râurile locale.
Limitat în cantitate, dar nu în varietate, Cornaro a susținut că a atins „sănătate perfectă” până la moartea sa, care a avut loc 40 de ani mai târziu. Deși și-a schimbat data nașterii, odată cu înaintarea în vârstă, susținând că a împlinit 98 de ani, se crede că avea în jur de 84 de ani când a murit, cee ace era un lucru impresionant în secolul al XVI-lea, o perioadă în care vârsta de 50 sau 60 de ani era considerate una înaintată. În 1591, nepotul său a publicat cartea lui Cornaro, postum, în trei volume, intitulată „Discursuri despre viața sobră”, aducând, astfel, restricția alimentară în atenție și redefinind îmbătrânirea în sine.
Studiile de longevitate, efectuate pe oameni, rare și nu tocmai concludente
Un studiu de bază, din 1935, efectuat pe șobolani, a demonstrat că o restricție alimentară de 30-50% din totalul unei diete normale prelungește durata de viață, întârziind moartea din cauza tulburărilor și bolilor legate de vârstă. Desigur, ceea ce funcționează pentru un șobolan, sau orice alt organism de laborator, s-ar putea să nu funcționeze pentru un om.
Testele pe termen lung, care urmăresc oamenii de la vârsta adultă timpurie până la moarte, sunt o raritate.
„Nu văd un studiu uman al longevității ca pe ceva care ar fi un program de cercetare finanțabil. Chiar dacă demarezi studiul când subiecții au 40 sau 50 de ani, tot te gândești la încă 40 sau 50 de ani de studiu”, spune Mattison În plus, adaugă ea, asigurarea faptului că factorii externi – exercițiile fizice, fumatul, tratamentele medicale, bunăstarea mintală – nu influențează rezultatele finale ale studiului este aproape imposibilă pentru specia umană, atât de complexă din punct de vedere social și cultural.
Restricția calorică, studiată pe maimuțe/ Omul îmbătrânește la fel ca ele, pentru că noi și primatele avem 93% din ADN comun
La sfârșitul anilor 1980 au fost înființate două studii independente pe termen lung – unul la Institutul Național pentru Studierea Îmbătrânirii, din Statele Unite și celălalt la Universitatea din Wisconsin – pentru a studia restricția calorică și îmbătrânirea la maimuțele Rhesus. Nu numai că împărtășim 93% din ADN-ul nostru cu aceste primate, dar și îmbătrânim în același mod.
Încet, după vârsta mijlocie (aproximativ 15 ani la maimuțele Rhesus) spatele începe să se cocoșeze, pielea și mușchii încep să se lăse și, acolo unde încă mai crește, părul trece de la maro roșu la gri. Asemănările merg mai adânc. La aceste primate, apariția cancerului, diabetului și bolilor cardiace crește în frecvență și severitate odată cu vârsta. „Sunt un model excelent pentru a studia îmbătrânirea”, spune Rozalyn Anderson, gerontolog de la Universitatea din Wisconsin.
Sherman este cea mai bătrână maimuță Rhesus înregistrată vreodată, cu aproape 20 de ani mai în vârstă decât durata medie de viață a speciei sale în captivitate.
Maimuțele sunt ușor de controlat și de urmărit. Hrănite cu biscuiți special pregătiți, dietele celor 76 de maimuțe de la Universitatea din Wisconsin și cele 121 de la NIA (Institutul Național de Studiu al Îmbătrânirii, din SUA) sunt adaptate vârstei, greutății și apetitului lor natural. Toate maimuțele primesc întreaga cantitate de nutrienți și minerale pe care corpul lor le tânjește. Doar că jumătate dintre maimuțe, grupul cu restricții calorice (sau CR), mănâncă cu 30% mai puțin. Dar sunt departe de a fi subnutrite sau înfometate.
Sherman, o maimuță de 43 de ani din NIA, ar putea dezvălui cheia longevității la oameni
Mattison spune că de când a fost introdus pe dieta de restricții caloric (CR), în 1987, la vârsta de 16 ani, Sherman nu a arătat niciun semn evident de foame care să fie bine caracterizat la specia lui.
Sherman este cea mai bătrână maimuță Rhesus înregistrată vreodată (43 de ani), cu aproape 20 de ani mai în vârstă decât durata medie de viață a speciei sale în captivitate. Pe măsură ce maimuțele mai tinere dezvoltau boli și mureau, el părea să fie imun la îmbătrânire. Chiar și la 30 de ani, ar fi fost considerat o maimuță bătrână, dar nu arăta și nu se comporta ca așa.
Același lucru este adevărat, în diferite măsuri, pentru restul maimuțelor folosite în scopuri experimentale, la NIA. „Avem o incidență mai mică a diabetului zaharat și o incidență mai mică a cancerului în grupurile CR”, spune Mattison.
Specialiștii de la Universitatea din Wisconsin au constatat că dieta restrictivă a redus incidența cancerelor, a bolilor de inimă și a diabetului, la maimuțe.
În 2009, studiul de la Universitatea din Wisconsin a scos la iveală rezultate la fel de spectaculoase.
Nu numai că maimuțele lor, aflate la dieta CR, arătau remarcabil de tinere față de vârsta lor reală – cu mai mult păr și maro în loc de gri – decât maimuțele care erau hrănite cu o dietă standard, dar erau și mai sănătoase la interior, lipsite de patologie. Cancerele, cum ar fi adenocarcinomul intestinal comun, au fost reduse cu peste 50%. Riscul de boli de inimă a fost în mod similar redus la jumătate. Și în timp ce 11 dintre maimuțe au dezvoltat diabet și cinci au prezentat semne că sunt pre-diabetice, reglarea glicemiei părea sănătoasă la toate maimuțele CR. Pentru ele, diabetul nu era un pericol.
Cercetătorii au demonstrat că, la primate, îmbătrânirea poate fi manipulată
În general, doar 13% dintre maimuțele din grupul CR au murit din cauze legate de vârstă, în 20 de ani de studiu. În grupul celălalt, cu dietă standard, 37% au murit, de aproape trei ori mai multe. Într-un studiu actualizat de la Universitatea din Wisconsin în 2014, acest procent a rămas stabil.
Rezultatele arată că îmbătrânirea în sine este o țintă rezonabilă pentru intervenția clinică și tratamentul medical.
„Am demonstrat că îmbătrânirea poate fi manipulată la primate. Înseamnă că îmbătrânirea în sine este o țintă rezonabilă pentru intervenția clinică și tratamentul medical”, spune Anderson.
Dacă îmbătrânirea poate fi amânată, cu alte cuvinte, toate bolile asociate cu aceasta vor putea fi.
Restricția alimentară, mai dificil de aplicat la oameni, decât la maimuțe
Mâncatul mai puțin părea să ajute maimuțele, dar restricția calorică este mult mai dură pentru oamenii din lumea reală. În primul rând, accesul nostru la mese regulate, bogate în calorii este acum mai ușor ca niciodată, iar creșterea în greutate este, pur și simplu, mai naturală pentru unii oameni.
„Există o componentă genetică uriașă în toate acestea și munca este mult mai grea pentru unii oameni,decât pentru alții, să-și mențină greutatea corporală”, spune Anderson.
În mod ideal, cantitatea și tipurile de alimente pe care le consumăm ar trebui să fie adaptate cine suntem – predispoziția noastră genetică de a crește în greutate, modul în care metabolizăm zaharurile, cum depozităm grăsimile și alte fluxuri fiziologice care depășesc domeniul de aplicare.
Studiile pe oameni au dovedit că restricția alimentară a redus semnele biologice timpurii ale bolilor de inimă, cancerului și diabetului
Dar o predispoziție la obezitate poate fi folosită ca un ghid pentru alegerile de viață, mai degrabă, decât ceva inevitabil. „Personal am o istorie genetică de obezitate în familia mea și practic o formă flexibilă de restricție calorică”, spune Susan Roberts, specialist în dietetică la Universitatea Tufts din Boston. Ea subliniază că nu este greu – își urmează propriul program de gestionare a greutății folosind un instrument numit iDiet pentru a o ajuta să mănânce mai puțin, dar să evite să se simtă foame sau lipsită de plăcere. Dacă acest lucru nu ar fi posibil, adaugă ea, nu ar practica restricția calorică.
Nu numai că Roberts a văzut problemele obezității în familia ei, dar, de peste 10 ani, ea a fost un om de știință de frunte în coordonarea studiului “Evaluarea cuprinzătoare a efectelor pe termen lung ale reducerii aportului de energie”, cunoscut și sub numele de Calerie. Pe parcursul a doi ani, 218 bărbați și femei sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 21 și 50 de ani, au fost împărțiți în două grupuri. Într-unul, oamenilor li s-a permis să mănânce așa cum ar face în mod normal (ad libitum), în timp ce ceilalți au mâncat cu 25% mai puțin (CR). Ambii au avut controale de sănătate la fiecare șase luni.
Spre deosebire de studiile pe maimuțele Rhesus, testele de peste doi ani nu pot determina dacă CR (dieta restrictivă) reduce sau întârzie bolile legate de vârstă. Pur și simplu nu este suficient timp pentru dezvoltarea lor. Dar studiile Calerie au testat următorul lucru: semnele biologice timpurii ale bolilor de inimă, cancerului și diabetului.
Publicate în 2015, rezultatele după doi ani au fost pozitive. În sângele persoanelor cu restricții calorice, raportul dintre colesterolul „bun” și cel „rău” a crescut, moleculele asociate cu formarea tumorii – numite factori de necroză tumorală (TNF) – au fost reduse cu aproximativ 25%, iar nivelurile de rezistență la insulină, un semn sigur al diabetului, a scăzut cu aproape 40%, în comparație cu persoanele care țineau dieta normală. În general, tensiunea arterială a fost mai mică.
„Un lucru care a fost foarte clar, de mult timp, și anume că a fi supraponderal sau obez este rău pentru tine”, spune Roberts. Bolile și tulburările considerate anterior a fi boli asociate vârstei apar acum în populația obeză, adaugă ea.
Dar cele mai recente rezultate au sugerat că beneficii semnificative pentru sănătate pot fi obținute într-un corp deja sănătos – o persoană care nu este subponderală sau obeză. Adică cineva al cărui IMC se află între 18,5 și 25.
Evident, mai sunt necesare studii dar, între timp, oamenii de știință vor spera că macacii lor rhesus ne vor ajuta să înțelegem exact de ce restricția calorică poate avea aceste efecte. Cu aproape 30 de ani de date despre vieți și decese și mostre de sânge și țesut, de la aproape 200 de maimuțe, lucrările de la NIA și de la Universitatea din Wisconsin își propun să clarifice efectele restricției calorice, ilustrând modul în care aceasta întârzie îmbătrânirea.
Restricția alimentară obligă metabolismul să fie mai eficient?
Există un comutator molecular comun care reglează îmbătrânirea, care este pornit (sau oprit) cu mai puține calorii? Sau există un mecanism încă necunoscut care stă la baza vieții și a morții noastre? Restricția caloriilor poate fi una dintre cele mai promițătoare căi pentru îmbunătățirea sănătății și a duratei vieții noastre.
