Șase tone de semințe de sorg vor fi distribuite agricultorilor mici/ 280 de fermieri din Republica Moldova vor beneficia de această cereală rezistentă la secetă

sorg, cereala rezistenta la seceta, fermieri republica moldova Sorg (Sursa foto: Pixabay)

280 fermieri mici din Republica Moldova vor primi semințe de sorg. Sorgul este o cultură cerealieră recunoscută pentru rezistența sa excepțională la secetă și pentru valoarea sa nutritivă ridicată, fiind o alternativă valoroasă în special pentru hrana animalelor comparativ cu alte culturi tradiționale, relatează Știri Moldova.

În total, vor fi distribuite șase tone de semințe, în valoare de 3,5 milioane de lei. Acțiunea face parte dintr-un proiect implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură cu sprijinul Guvernlui Japoniei.

Semințe de sorg au fost oferite și agricultorilor mici din raionul Hâncești. Fermierii spun că sunt interesați de cultura de sorg, mai ales că în ultimii ani, Moldova s-a confruntat cu secetă puternică.

„Vrem să practicăm acea experiența pe vreo zece hectare de probă și o să vedem, am înțeles că e mai rezistentă la secetă, la condițiile climaterice. Dacă o să meargă bine, o să ne extindem”.

„În legătură că în ultimii ani este o secetă în regiunea de sud a Republicii Moldova vreau să seamăn un lot experimental, să mă conving ce beneficii va aduce sorgul și în continuare, în colaborare cu alți agenți economici, să cultivăm pe teritoriul mai mari, ca să putem exporta și să avem beneficii pentru gospodăriile noastre”.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


„Aceste semințe o să ne ajute să încercăm să trecem peste problemele provocate de secetă, să vedem cum e roada. Cum să ieșim de impasul acesta, pentru că, în ultimii ani, tot ne adâncim și ne adâncim”, au spus agricultorii.

La evenimentul de transmitere a grânelor către fermieri a fost prezent și secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban.

„Din cauza faptului că noi avem tot mai mult parte de secetă, arșiță, pe perioada de vegetație a culturilor. Sorgul este o plantă care este mai tolerantă la secetă și poate asigura o producție, adică îl răsplătește pe agricultor pentru munca sa. Anul trecut, de exemplu, recolta a fost de peste patru tone la hectar, ceea ce ne bucură și este foarte important. Sorgul se bucură și de cerere, se utilizează în zootehnie, se utilizează la producerea de alcool”, a menționat Vasile Șarban.

„Moldova este o țară agrară importantă, are mare potențial, datorită solului pe care îl are, cernoziomul. Vrem ca Moldova să aibă succes, să prospere”, a declarat Katayama Yoshihiro, ambasadorul Japoniei în Moldova.

Semințe de sorg vor fi oferite și fermierilor din 21 de raioane care dețin până la opt hectare de teren. Sorgul este o plantă originară din Africa, înrudită cu grâul și porumbul din care se obține făină. Tulpina plantei poate fi folosită și ca furaj pentru animale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *