Salata panzanella. Foamea de târcoale și nu ai decât niște pâine uscată și niște resturi de legume prin frigider, poate și vreo felie de brânză? Poți să faci ceva foarte rapid, sănătos și bun. Și mai ales, nu trebuie să aprinzi aragazul – pe caniculă nu e deloc indiferent. O rețetă perfectă pentru studenți dar și pentru oricine are puțin timp în general.
O salată în care lichidul pe care îl conțin legumele verii hidratează pâinea care s-a uscat prea tare pentru a fi consumată așa cum e. Dacă acestei combinații îi adăugăm un plus de aromă și ceva grăsimi și proteine, care dau și gust, avem deja un meniu complet al unei mese. Un meniu complet nu înseamnă neapărat felul 1, felul 2 și desert; înseamnă ceea ce nutriționiștii numesc farfuria Harvard– o masă în care se regăsesc într-o proporție corectă toți macronutrienții importanți: proteine, carbohidrați, grăsimi și fibre.
Mica poveste cu tâlc a salatei panzanella
Salata panzanella este o idee foarte ingenioasă a locuitorilor din centrul Italiei, pentru a putea mânca pâinea care se usca și nimeni nu își putea permite să o arunce. Un bun obicei care ar trebui respectat mereu, din respect pentru planetă și cine a produs-o.
De multe ori, în perioadele de munci agricole intense oamenii dormeau în deplasare și nu aveau altă sursă de pâine. Însuși numele panzanella indică asta: este un cuvânt format din pane/pâine și zanella/un recipient în care se recolta apa de ploaie. Nu doar că nu avea sursă de pâine proaspătă, dar uneori nici de apă potabilă. E un bun exercițiu ca din când în când să reflectăm la faptul ca nu totul e garantat și vine de la sine, nici măcar când e vorba de mâncare.
Sensul apei în raport cu rețeta este că dacă pâinea este extrem de uscată trebuie întâi hidratată cu puțină apă. Astfel devine mai rapid permeabilă la sucul din legume.
Ingrediente pentru 4 porții
200 g pâine mai mult sau mai puțin uscată
200 g roșii bine coapte
1 ceapă roșie mare sau 2 mai mici
1 castravete mare sau 2 mai mici
frunze de busuioc/pătrunjel/ mărar/cimbru, după preferințe
oțet, ulei, sare, piper, apă
opțional, bucățele de telemea/feta/mozzarella/orice tip de brânză
Procedeu
Într-un bol de lucru sau orice vas încăpător așezăm bucățile de pâine uscată tăiate sau rupte grosolan. În această fază este esențial să adăugăm atâta apă cât e nevoie în funcție de cât este de uscată pâinea:
-dacă e pâine de 2-3 zile relativ bună încă și de desface în bucăți mici, doar o stropim cu apă rece, în bol; e nevoie de puțină apă dar și de puțin timp ca să o absoarbă
-dacă e uscată mai tare încât cu greu o putem tăia, turnăm apă peste ea în bol și pe măsură ce e posibil o facem bucăți tot mai mici; va începe să absoarbă treptat apă
În timp ce așteptăm pâinea, pregătim legumele: tăiem roșiile și castraveții felii subțiri, la fel și ceapa, pe lungime.
Le așezăm în bolul în care vom amalgama toată salata, le adăugăm puțină sare.
O posibilitate interesantă este de a adăuga ceapa în apă, alături de pâine, în varianta a doua; de unde apoi să o luăm și să o adăugăm în salată. În felul acesta pâinea care absoarbe apă va căpăta un plus de gust. Dacă nu vrem să ne complicăm însă, amestecăm direct toate legumele.
Acum presăm bine în mâini bucățile de pâine care s-au rehidratat între timp. Dacă sunt mari, le mai rupem. Pâinea trebuie să fie umezită, dar nu plină de apă.
O adăugăm peste legume, unde apoi completăm cu eventuale brânzeturi și cu busuioc sau ce alte ierburi aromatice preferăm. Plus, ulei, oțet, sare, piper.
Se lasă bolul la frigider după ce amestecăm bine, pentru a da timp aromelor să se întrepătrundă. Se poate și lăsa de dimineață pentru prânz sau de la prânz până seara. Chiar și de pe o zi pe alta.
Variante
Eu am adăugat deja brânzeturi la salata panzanella tradițională, care nu prevede. Dar tocmai asta e frumusețea gastronomiei de odinioară, pentru că sunt idei universale pe care le putem modifica.
Împreună sau fără partea de brânzeturi se poate adăuga și vreun ou fiert, eventuale resturi de carne de la alte mese sau o simplă conservă de ton sau sardine. La fel, boabe de fasole sau de năut.
Nu fac deloc notă discordantă, dimpotrivă, nici măslinele, iar printre legume poate figura la loc de cinste și un ardei verde.