Chiftele? Dar nu din carne. Rețeta de falafel, chiftele de năut orientale. De asortat cu humus de vinete.

falafel, chiftele, naut, foodlife, calatorii culinare, retete Sursa foto: Freepik

Năutul este unul din alimentele principale ale gastronomiei din Orientul Mijlociu, iar în afară de cunoscutul humus el se consumă mult și ca falafel. Sunt chiftele de năut pline de arome și extrem de versatile. Bune de la micul dejun până la cină, comod de luat și la pachet, practic se pot mânca oriunde și oricând.

Pentru a prepara falafel este nevoie de boabe de năut fierte, fie pornind de la cele uscate, fie prefierte, din conservă. De ținut cont că cele din conservă sunt întotdeauna mai sărate și pot avea conservanți. Dincolo de faptul că au un preț mai mare.

Pentru falafel e nevoie de o compoziție de boabe de năut mărunțite grosolan, nu fin, completate cu arome: ceapă, usturoi, pătrunjel, chimen, piper. Ca la orice compoziție, cantitățile de ingrediente aromatice sunt relative și se pot modifica după gust. Tradițional se fac prăjite în ulei de măsline, care este cel mai sănătos pentru prăjit pentru că are punctul de fum ridicat. Alternativ, se pot așeza pe hârtie de copt într-o tavă și prepara la cuptor, circa 15 minute la 200 de grade.

Ingrediente pentru circa 1 kg de chiftele

  • 500 g năut boabe uscate, care trebuie fierte, sau din conservă
  • 2 cepe medii
  • 2 căței de usturoi
  • 1 legătură mare de pătrunjel
  • 10 g chimen
  • sare, piper
  • ulei

Procedeu

  • Se fierbe năutul sau se clătește și se scurge cel din conservă. Dacă îl fierbem pornind de la boabele uscate, acestea trebuie hidratate anterior timp de 24h, schimbând apa. Se țin la frigider. Dacă folosim o oală sub presiune la fiert și sunt bine hidratate, fierb în circa 15 minute.
  • Se curăță ceapa și usturoiul, la fel și pătrunjelul. Se spală și se taie grosolan.
  • Se adaugă toate ingredientele compoziției într-un blender și se amestecă însă doar până când boabele de năut se dezintegrează parțial. Textura tradițională a chiftelelor falafel e una neregulată.
  • Se ia din compoziție câte o linguriță și i se dă forma rotundă, se prăjesc în baie de ulei sau în air fryer – în acest caz ajută dacă le congelăm puțin după ce le-am dat forma. Se pot da și la cuptor, stropite cu puțin ulei.
  • Se servesc și calde, și reci, combinațiile fiind foarte multe: cu salată verde și pâine, cu roșii, ardei, castraveți, dovlecei, cu humus de vinete, cu sos tzatziki sau alt sos de iaurt sau alte sosuri reci.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *