Dacă astăzi ai fi în Franța ai simți miros de clătite rumenite la fiecare colț de stradă. Și asta pentru că pe 2 februarie se serbează La Chandeleur (Sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau Sărbătoarea Lumânărilor).
Fixată la exact 40 de zile după nașterea lui Iisus (25 decembrie), această sărbătoare marchează Prezentarea lui Iisus la Templul din Ierusalim.
Lumina lumii: Numele provine din latinescul festa candelarum (sărbătoarea lumânărilor). În biserici, credincioșii aduc lumânări pentru a fi binecuvântate, simbolizând cuvintele bătrânului Simeon, care l-a numit pe Iisus „Lumina care va lumina popoarele”.
Ritualul luminii: Tradiția spune că lumânările binecuvântate trebuie duse acasă aprinse și așezate la fereastră pentru a proteja căminul.
Înainte de creștinism, luna februarie era dedicată purificării (din latinescul februare = a purifica).
Lupercaliile romane: Romanii parcurgeau străzile cu torțe aprinse în cinstea zeului Faunus, celebrând fertilitatea.
Cultul grâului: Se credea că zeița Demetra a adus lumina pe pământ odată cu întoarcerea fiicei sale, Persefona, din infern.
Simbolul soarelui: Clătita, prin forma sa rotundă și culoarea aurie, este o reprezentare directă a soarelui. După iarna lungă, clătitele celebrau revenirea primăverii și prelungirea zilelor.
Dacă vrei să respecți tradiția ca un adevărat francez, nu e suficient doar să mănânci clătite. Trebuie să parcurgi „ritualul prosperității”:
Moneda de aur (el louis d’or): Obiceiul spune că trebuie să întorci clătita în tigaie, aruncând-o în aer cu mâna dreaptă, în timp ce în mâna stângă strângi o monedă (ideal de aur!). Dacă clătita cade perfect plată înapoi în tigaie, vei avea parte de prosperitate financiară tot anul. Dacă nu…mai îcerci o dată.
Clătita de pe dulap: O tradiție mai veche (și mai puțin igienică) presupunea așezarea primei clătite deasupra dulapului, pe o monedă, pentru a asigura o recoltă bogată. Anul următor, clătita veche era aruncată, iar moneda era dăruită unui cerșetor.
Povestea lui Papa Gélase I: Legenda spune că, în secolul al V-lea, Papa Gélase I le oferea pelerini veniți la Roma un fel de biscuiți/clătite, oficializând astfel legătura dintre biserică și acest preparat.
Pentru ca ritualul „aruncării” să funcționeze, ai nevoie de o masă elastică, care să nu se rupă.
Ingrediente: 4 ouă, 1 litru de lapte, 400 g de făină, 70 g de unt topit, un praf de sare, zahăr vanilat și coajă de lămâie.
Trucul esențial: Mixează totul până obții o textură fluidă și lasă aluatul să se odihnească 1 oră. Acest repaus permite glutenului să se relaxeze, făcând clătita subțire și rezistentă la „acrobații”.
Beurre-Sucre: Un clasic francez, unt topit și un strop de zahăr.
Caramel cu unt sărat: Un deliciu specific Bretaniei.
Miere și nuci coapte.
Dulceață de afine și iaurt grecesc.
Ciocolată și feliuțe de căpșuni.
Cremă de castane: Extrem de populară în Franța în această perioadă.
Brânză de vaci, stafide și coajă de portocală.
Banane caramelizate și sos de ciocolată.
Unt de migdale și fulgi de nucă de cocos.
Crêpe Suzette: Sos de portocale, unt și flambate cu lichior Grand Marnier.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți