Replantarea viței-de-vie după defrișare cu soiuri mai rezistente la secetă și boli sau mai adaptate la schimbarea cererii consumatorilor: Comisia Europeană a prelungit termenul-limită pentru depunerea cererilor de autorizații până la al cincilea an vitivinicol ulterior celui în care a avut loc defrișarea

vita de vie, vin, comisia europeana foto Pixabay

Comisia Europeană a prelungit termenul-limită pentru depunerea cererilor de autorizații pentru replantare până la al cincilea an vitivinicol ulterior celui în care a avut loc defrișarea, prin Regulamentul de punere în aplicare 2025/340 al Comisiei din 19 februarie 2025.

Potrivit legislației europene ( Regulamentul  2018/274 al Comisiei din 11 decembrie 2017) , cererile de autorizații pentru replantări pot fi depuse în orice moment în cursul aceluiași an vitivinicol în care are loc defrișarea. Totuși, statele membre pot decide că cererile de autorizații pentru replantări pot fi depuse până la sfârșitul celui de-al doilea an vitivinicol ulterior celui în care a avut loc defrișarea. În cazul în care nu sunt respectate perioadele de timp menționate, statele membre nu acordă o autorizație pentru replantare.

Noul Regulament modifică această prevedere în sensul că ”totuși, statele membre pot decide să stabilească un termen-limită pentru depunerea cererilor de autorizații pentru replantări, termen care nu depășește sfârșitul celui de-al cincilea an vitivinicol ulterior celui în care a avut loc defrișarea”.

Prin urmare, prelungirea termenului limită pentru depunerea autorizației de replantare după defrișarea este de trei ani.

Cum motivează Comisia Europeană decizia

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


Forul european recunoaște că viticultorii care își defrișează plantațiile trebuie să dispună de mai mult timp pentru a analiza situația înainte de a trebui să decidă dacă doresc să își înlocuiască vechile plantații viticole și, dacă da, care soiuri de struguri și care metodă de cultivare sunt cel mai bine adaptate la clima în schimbare și la cererea consumatorilor.

Piața vitivinicolă a Uniunii este afectată de mai mulți ani de o reducere structurală a consumului în Uniune. În plus, de câțiva ani, sectorul vitivinicol al Uniunii se confruntă cu dificultăți considerabile. Reducerea vânzărilor din cauza închiderii sectorului HoReCa în timpul pandemiei de COVID-19 nu a fost întru totul compensată de o creștere a consumului acasă. După pandemie, criza costului vieții și situația internațională instabilă au influențat cererea de vin, atât pe piața Uniunii, cât și pe cele mai importante piețe de export.

Mai mult, notează Comisia Europeană, se pare că există, în întreaga lume, o schimbare a cererii consumatorilor în favoarea vinurilor mai ușoare, mai ales albe, roze și spumante, în detrimentul vinurilor roșii tradiționale. Tendințele structurale și schimbările legate de cererea de vin, împreună cu conjunctura nefavorabilă din ultimii ani, au dus la dezechilibrarea recurentă a pieței și au sporit incertitudinea pentru viticultori în privința deciziilor lor investiționale și a alegerii soiurilor de viță-de-vie.

În plus, viticultorii sunt grav afectați de fenomene meteorologice nefavorabile mai frecvente și mai grave și de condiții meteorologice mai extreme, precum și de costuri tot mai mari ale factorilor de producție, ceea ce înseamnă că este tot mai dificilă găsirea momentului potrivit pentru realizarea plantării și mobilizarea investiției, iar decizia privind depunerea cererii este adesea întârziată.

În acest context, pentru a-și îmbunătăți competitivitatea și a decide care este cel mai bun moment pentru a replanta viță-de-vie după defrișare, mulți viticultori trebuie să analizeze temeinic soiurile de viță-de-vie care sunt mai rezistente la secetă și boli sau mai adaptate la schimbarea cererii consumatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *