Pentru o alimentație sănătoasă, contează enorm ce pui în farfurie, dar mai ales de unde provine. Produsele de sezon, cultivate chiar în regiunea în care trăiești, ajung mai rapid la tine, își păstrează mai bine nutrienții și sunt, în mod natural, adaptate nevoilor organismului tău: îți oferă energie și susținerea imunității în sezonul rece, respectiv hidratare și prospețime vara. În plus, alegând local, susții producătorii din comunitatea ta și te bucuri de alimente mai proaspete.
În spatele multor alimente de pe rafturile Carrefour se află tocmai astfel de producători locali – oameni care cultivă, cresc sau prepară produsele aproape de locul în care sunt vândute. Carrefour colaborează cu peste 2.000 de parteneri români, dintre care peste 1.300 activează ultra-local, livrând direct în magazinele dintr-un perimetru de 50 km.
Din această rețea, 390 fac parte din programul Grădina Noastră, care reunește 14 cooperative exclusive. În 2025, producătorii Grădina Noastră au livrat peste 38 de milioane de unități atât local, cât și la nivel național.

Sursa foto: Carrefour
Alina Nedeluș, de la cooperativa Grădina Noastră din Căpușu Mare, explică impactul colaborării: „Inițial am fost un furnizor local la nivel de Cluj, iar în momentul în care am obținut acreditarea bio am început livrările la nivel național, fiind primul furnizor cu etichetă comună la raft Carrefour Bio. Am găsit un partener echitabil, care ne-a preluat producția și ne plătește la timp, implicându-ne ca parteneri, nu doar ca furnizori. Datorită predictibilității am reușit să accesez fonduri europene și să investim într-un proiect de retehnologizare a serei, echipamente moderne și ambalaje sustenabile. Urmează roșii liofilizate, un produs premium, bio și montan.”
Astăzi, cooperativa oferă la raft roșii roz, roșii crețe și roșii cherry, iar planurile de viitor includ roșii liofilizate, un produs premium, bio și montan. Povestea Alinei arată cum investiția în calitate, sustenabilitate și parteneriate solide poate face ca produsele locale să ajungă la consumatori la nivel național.
Prin această inițiativă, Carrefour aduce pe raft produsele micilor artizani locali aflați la cel mult 50 km de magazine. Este destinat micilor producători, oferindu-le acces la o rețea națională, facilitând un lanț de aprovizionare scurt. În prezent, rețeaua include 300 de parteneri ultra-locali, cu produse din băcănie, panificație, lactate, mezeluri, băuturi artizanale și dulciuri tradiționale.
Din această rețea fac parte artizani care transformă producția locală în produse cu identitate proprie, cu povești ce merită cunoscute.
La granița dintre Șura Mare și Slimnic, în mijlocul dealurilor Transilvaniei, Livada Rodiana a început în 1998, când Nicu și Rodica Avram au cumpărat o livadă de meri. Cu pasiune și răbdare, au transformat-o într-un brand local care astăzi produce sucuri naturale, dulcețuri, compoturi, zacuscă, murături și produse de patiserie.
Fiul lor, Silviu, și soția acestuia, Ana-Maria, continuă povestea, aducând 15 sortimente de produse în magazinele Carrefour din Șelimbăr, Sibiu și Mediaș. Nepoții Ariana și Iair cresc printre pomii livezii, păstrând tradiția și bucuria muncii în familie.
Colaborarea cu Carrefour România a început în decembrie 2025 și le permite clienților să găsească produsele Rodiana aproape de casă, într-un parteneriat care asigură calitate, autenticitate și acces facil la produse sănătoase.
În Bălțați, județul Iași, Ionuț Popa și familia sa s-au întors din Italia și au început să crească câteva capre Saanen pentru lapte proaspăt, dorind să ofere copiilor lor lactate naturale și sănătoase. De la primele câteva animale, au construit o fermă artizanală, unde controlează întreg procesul: de la creșterea căprițelor la producerea și transportul brânzeturilor.
Produsele Pui de Drag ajung acum în Carrefour Iași, păstrând legătura cu comunitatea locală și oferind consumatorilor încrederea că știu de la cine cumpără. Printre acestea se numără brânza de capră, crema de brânză, iaurt și telemea de capră.

Sursa foto: Carrefour
Marian Trifan s-a întors în Vrancea după ani petrecuți în străinătate și a început apicultura cu opt stupi. Astăzi, deține aproximativ 100 de familii de albine și livrează miere în magazinele Carrefour din Focșani.
Unul dintre principiile sale este să nu hrănească albinele cu zahăr, ci să le lase propria miere, iar pentru viitor plănuiește să deschidă o mini-fabrică de procesare și îmbuteliere a mierii. Experiența sa arată că produsele locale nu sunt doar gustul autentic al regiunii, ci și o poveste despre răbdare, muncă și respect pentru natură.
Pe 2 aprilie, de la ora 10:00, Carrefour România deschide porțile hipermarketului Carrefour Băneasa pentru un eveniment special dedicat programului „De aici, de aproape”. Timp de două zile, pe 2 și 3 aprilie, 22 de artizani deja prezenți pe rafturile magazinelor Carrefour la nivel național își aduc poveștile și produsele la un loc.
Este o ocazie unică de a-i cunoaște pe oamenii din spatele etichetelor, de a descoperi cum iau naștere produsele artizanale și de a te aproviziona pentru Paștele care bate la ușă!
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți