Primul magazin deschis de Casa de Comerț ”Unirea” în București, decor ca la Mega Image; un patron de păstrăvărie din Bistrița-Năsăud a ajuns furnizor după ce a participat la un târg la MADR

Stocurile sunt reduse, mărfurile mai ieftine se termină repede. Întocmai ca într-o alimentară de odinioară, o femeie în vârstă o întreabă pe o congeneră: ”Unde e cozonacul?” ”Nu mai e, l-am luat pe ultimul”. Femeia norocoasă a venit tocmai din cartierul Doamna Ghica, până aici, pe strada Biserica Enei, din sectorul 1, unde a fost deschis magazinul.

Cine se așteaptă să vadă un decor cu elemente neo-naționaliste, când ajunge la magazinul deschis în București de firma de stat Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea, ar putea fi dezamăgit. Decorul este inspirat de designul unuia dintre cei mai cunoscuți retaileri din România, Mega Image. Astfel încât, în loc de steaguri tricolore și de motive tradiționale stilizate, clientul descoperă pe pereții din interior desene cu linii și suprafețe albe pe un fond negru, reprezentând produse agricole din mai toate sectoarele. Ei bine, desenele acelea au mai degrabă un aspect să-i spun globalist, decât unul neaoșist.

Ajuns în magazin, însă, orice client atent poate fi frapat de monotonia mărfurilor, provenind de la unul, maxim trei furnizori. Jumătate din spațiu este alocată dulcețurilor, siropurilor, gemurilor, conservelor din legume, bulionului și compoturilor. Restul spațiului este împărțit în mici sectoare cu legume proaspete, pește congelat, câteva produse lactate, conserve din pește, mezeluri de casă, miere și vin.

De pildă, produsele din tomate provin numai de la doi mari producători: unul din județul Neamț, sub marca Cegusto, altul din județul Teleorman, sub marca Encom. Mai sunt câteva borcane cu zacuscă produse sub brandul Vrâncioaia, tot din județul Neamț.

Intru pe siteul cegusto.ro. Firma se numește Conservfruct Băltățești și a fost înființată în 1993. Cegusto este brand al acestei firme. ”Produsele Conservfruct şi Cegusto se găsesc atât pe piaţa internă într-un mare număr de magazine, în marile reţele de supermarket-uri, cât şi pe piaţa externă, în ţări precum Israel, Italia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie, Spania, Germania, Cipru, Canada şi SUA” scrie pe pagina de prezentare.

Encom este brand al firmei SC F Enculescu SRL, din Turnu Măgurele. Potrivit siteului de prezentare encon.ro, ”societatea s-a infiintat in anul 1991, cu activitate de productie in domeniul produselor alimentare, predominând panificatia si patiseria, in Bucuresti. Ulterior s-a deschis o fabrica de prelucrare o conservelor din legume si fructe in localitatea Turnu-Magurele”. Produsele Encom ajung, de asemenea, la export, în ”Spania în Zaragoza, Madrid, Valenicia. În Italia în Roma, Napoli și Torino, în Anglia și Grecia”, dar și la ”diverse firme din toata tara care practica comertul cu amanuntul sau cu ridicata”.

Pe raft se află și borcane cu dulceață și gem și siropuri ale unei firme din Sebeș, Baumaster-Bio SRL, care a postat pe pagina de facebook fotografii de la târgul organizat recent în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-una din fotografii fiind prezent la stand chiar ministrul Petre Daea. Un borcan de 350 de g de gem de pere costă 18 lei.

Mezelurile ( șunci, kaiser, cârnați, etc. ) au prețuri de peste 50 de lei/kg, unele ajungând la 80 lei/kg. Un borcan cu carne de porc în untură costă 50 de lei. O ulcică având același conținut costă 120 de lei. Un borcănaș cu miere de salcâm de 160 g costă 12.5 lei.

Îți trebuie ceva bani în buzunar sau pe card ca să pleci mulțumit din magazin. La casă stau mereu câte 7-8 persoane. E o singură casă. O clientă vorbește la telefon și spune ”îmi plouă în gură”. Îl întreb pe omul bun la toate, cred un fost bodyguard la Mega Image, dacă pot face fotografii: ”Nu aveți voie, trebuie să vorbiți cu șeful de magazi, dar acum e plecat”. Clienții par, în majoritate, pensionari. Mai intră și tipi în costum, cu o servietă în mână, sau chiar cu un smartphone. Nu vreau să fac aprecieri asupra categoriei sociale sau profesionale, dar am așa, o covingere că într-o discuție liberă ar acuza conspirații ale Occidentului împotriva țării noastre și a bravilor noștri producători agro-alimentari, deși, iată, unii dintre cei care au furnizat marfă Casei de Comerț Unirea exportă în numeroase țări, chiar și în SUA, după cum scrie pe siteurile lor.

Îmi cumpăr o sticlă de iaurt, cu 7.5 lei, furnizată de ”Ferma Ivașcu”, din Mihăilești, județul Buzău, care mai are la raft și pui în caserolă.

L-am sunat pe furnizorul celor câteva borcănașe cu produse pescărești, patronul păstrăvăriei Rin, din comuna Romuli, jud. Bistrița-Năsăud. ”Noi am participat la târgul din curtea Ministerului Agriculturii și acolo ni s-a propus să furnizăm marfă magazinului Unirea. La târg am ajuns prin Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud”. Noi avem restaurant la Romuli, vin clienții noștri de la 100 km depărtare. Mergem la târguri de profil și vindem on line. Am dat un mic stoc la Casa Unirea, am primit banii pentru produsele livrate. Problema noastră nu este vânzarea, ci forța de muncă. Nu găsim oameni să muncească, iar legile sunt nefavorabile. Pleacă tinerii din țară, rămân pășuni neutilizate, la noi în sat, activitatea zootehnică e la 10% față de acum 20 de ani”, mi-a spus la telefon antreprenorul. Are vocea unui ardelean așezat, activ, serios. ”Noi am crescut încet, nu vrem să ne aruncăm să producem stocuri mari. Soția mea, Nina Rus, a făcut cursuri de bucătar la București, ea pregătește toate rețetele. Acum suntem prinși cu murăturile”, completează proprietarul păstrăvăriei din Ardeal, ale cărui produse au ajuns la magazinul din București.

Ideea înființării unor magazine pentru producătorii români este una bună, în sine, dar a fost asumată de un partid politic și, prin urmare, este o idee politică. Pe de altă parte, pentru furnziori nu este, deocamdată, un debușeu demn de luat în seamă. Ei vând și altor beneficiari, e drept, uneori la prețuri mai mici, dar în cantități mai mari. Nu este clar modul de selectare a producătorilor. Unii sunt bine înfipți pe piață și produc în cantități industriale, alții sunt mici producători, cu o nișă bine definită. Este mare numărul producătorilor români, cum vor ajunge ei să vândă statului? Nu e clar cum va rezolva statul român problema spațiilor de vânzare. Noi spații înseamnă noi chirii, la prețul pieței. Totodată, principial vorbind, ce caută o firmă de stat într-o piață liberă, concurențială? Inițiativa ar fi trebuit să aparțină fermierilor și procesatorilor, iar statul să sprijine aceste inițiative. De altfel, produse românești există, din fericire, peste tot, hypermarketuri, în magazine specializate, în piețe, etc.

Cel mai avantajat ar fi, economic vorbind, proprietarul spațiului, fiindcă încasează chiria. Bani ar avea statul de unde să plătească: anul acesta, Casa de Comerț Agroalimentar Unirea a primit 20 de milioane de euro.