Adăpostul Speranța a anunțat, într-un comunicat, că organizează sâmbătă, 25 ianuarie, prima ediție din acest an a evenimentului „Tocăniță pentru toți Bobiță”, având ca scop încurajarea adopțiilor responsabile și apropierea oamenilor de câinii fără stăpân.
Evenimentul, deschis publicului larg, va avea loc între orele 09:30-13:00 și îi invită pe doritori să petreacă timp cu cei aproape 500 de câini din adăpost, prin joacă și socializare. Printre participanți se numără actorul Vladimir Drăghia și un grup de elevi din Franța, veniți pentru un schimb de experiență.
Vladimir Drăghia, cunoscut din mediul online și TV, a adoptat un câine la începutul pandemiei și subliniază beneficiile emoționale ale acestei experiențe. El consideră că dragostea oferită de un animal poate aduce confort în momente dificile și îndeamnă oamenii să sprijine adăposturile de animale. „Ioco este nu doar un răsfățat, de rasă incertă, ci și motivul pentru care am reușit să trec mai ușor peste pandemie. Încă mai dezbatem dacă noi l-am adoptat pe el sau el pe noi”, a spus actorul.
În cadrul evenimentului, vizitatorii pot ajuta la prepararea hranei – zeci de kilograme de tocăniță cu orez și legume – sau pot oferi câinilor atenție și jucării. (Citește mai multe detalii pe Pets&Cats).