Apicultorii polonezi apreciază foarte mult un sistem lansat de curând de oficiul poștal de stat, Poczta Polska, constând într-un serviciu de curierat dedicat transportului de albine vii, scrie publicația poloneză notesfrompoland.com.
„Această ofertă unică a fost creată cu gândul la comunitatea apicultorilor, subliniind angajamentul operatorului național pentru protejarea acestor insecte esențiale pentru ecosistem și pentru promovarea biodiversității”, a declarat compania într-un comunicat.
Pentru a asigura bunăstarea albinelor, coletele sunt acceptate doar de luni până joi, pentru a minimiza riscul unor întârzieri care ar putea apărea în weekend. Crearea serviciului a presupus crearea unor centre speciale de sortare și distribuție, iar curierii și personalul logistic au beneficiat de instruire specială.
Proiectul a fost elaborat în colaborare cu o asociație de sector
Potrivit Poczta Polska, procedurile de manipulare a insectelor au fost dezvoltate în colaborare cu Asociația Poloneză a Crescătorilor de Mătci. Transportul este realizat în conformitate cu legea polonezp privind protecția animalelor și cu alte reglementări veterinare și de bunăstare animală.
Serviciul este operat de Pocztex, divizia de curierat a Poștei Poloniei și va fi disponibil la nivel național, adresându-se atât apicultorilor individuali, cât și firmelor agricole.
Containere speciale care să asigure ventilația
Poczta Polska precizează că albinele trebuie ambalate în containere speciale, recomandate, care să asigure ventilația, stabilitatea și siguranța transportului. Pachetele sunt marcate cu etichete cu inscripția Atenție: insecte vii! și au număr de tracking, putând fi, deci, urmărite online.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Sebastian Mikosz, președintele companiei, a declarat că Poczta Polska este „mândră să contribuie la protecția albinelor”. Oficiul poștal subliniază că aceste insecte joacă un rol crucial în menținerea biodiversității prin polenizarea unui număr mare de plante, „ceea ce le face indispensabile pentru agricultură și horticultură și, implicit, pentru siguranța alimentară”.
În Polonia este în vigoare și un program național de sprijin pentru apicultură
Un raport guvernamental din 2022 arăta că numărul coloniilor de albine din Polonia a crescut cu 54% în ultimul deceniu, ajungând la două milioane, grație unui program național de sprijin pentru apicultură. Valoarea albinelor ca polenizatori pentru economia Poloniei era estimată la circa 5 miliarde de zloți (aproximativ 1,2 miliarde de euro), potrivit surse citate.
„În Polonia sunt înregistrați aproape 100.000 de apicultori”, spune Monika Leleń de la Asociația Poloneză a Crescătorilor de Mătci. Noul serviciu al poștei va „sprijini dezvoltarea stupinelor și va contribui la conservarea biodiversității”, adaugă ea.
Lansarea acestui serviciu vine într-un moment în care Poczta Polska a fost afectată în ultimii ani de scăderea veniturilor, cauzată de declinul corespondenței tradiționale și de competiția intensă din partea firmelor de curierat private. Anul trecut, oficiul poștal a anunțat planuri de concediere a 15% din angajați, după ce a înregistrat pierderi record în 2023.