Salvatorii dintr-o echipă de intervenţie au reuşit să elibereze o balenă care se încurcase în frânghia unui năvod lângă o fermă piscicolă din largul Insulei Skye din Scoţia, informează agenția de știri DPA, citată de Agerpres.
O persoană din public a observat acea balenă-cu-cocoaşă în timp ce se afla în dificultate lângă ferma de somoni Invertote şi a contactat British Divers Marine Life Rescue (BDMLR) în jurul orei locale 08:30 (08:30 GMT), joi, pentru a trage un semnal de alarmă. Reprezentanţii BDMLR au confirmat că balena a fost eliberată în urma unei operaţiuni de salvare. Ei au mai spus că animalul este epuizat şi că BDMLR continuă să îl monitorizeze.
Joi, această asociaţie de caritate a precizat că balena devenise „în mod vizibil încurcată în acea frânghie” lângă ferma piscicolă şi că „nu mai putea să înoate în mod liber”.Mai mulţi membri ai echipelor de salvare a balenelor încurcate în plase de pescari au fost mobilizaţi din tot Regatul Unit şi au depus eforturi pentru a elibera balena cu ajutorul comunităţii locale şi al serviciilor de urgenţă.
Salvatorii au reușit să o elibereze și de frânghiile mai vechi
Într-un mesaj distribuit pe reţelele de socializare, reprezentanţii Organic Sea Harvest (OSH), care administrează ferma piscicolă Invertote, s-au declarat încântaţi de faptul că animalul a fost eliberat.
Ei au precizat că acea balenă avea înfăşurate în jurul corpului său şi alte frânghii mai vechi, dintr-un tip care nu este utilizat de OSH. În urma intervenţiei, salvatorii au reuşit nu numai să îndepărteze balena de ferma piscicolă, ci şi să elimine toate celelalte frânghii de pe corpul acesteia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Într-o declaraţie publicată joi, compania a dezvăluit că mamiferele marine, inclusiv delfinii şi balenele, reprezintă „o privelişte obişnuită” în apropierea fermelor de somoni, dar că se întâmplă „extrem de rar” ca acestea să intre în contact cu ele.
În noiembrie 2024, echipa de salvare a balenelor mari a reuşit să elibereze o balenă-cu-cocoaşă care se încurcase în frânghiile unui năvod în Loch Fyne.
Balenele-cu-cocoaşă trăiesc în oceanele din întreaga lume. Ele pot ajunge la o lungime de aproximativ 18 metri şi pot cântări până la 40 de tone.