Un pilaf preparat pe modelul unui risotto italian, folosind pe lângă orez o combinație de sfeclă roșie și brânză brie. Sfecla îi dă culoare și completează aportul nutrițional cu vitamine și antioxidanți, dar îi dă și un plus de gust prin caracteristica sa de rădăcinoasă dulceagă. Iar brânza brie îi conferă, pe lângă gust, cremozitate și deci textură dar înseamnă proteine și ceva grăsimi.
Procedeul este același ca la orice pilaf, dar adăugăm direct alături de orez și sfeclă roșie dată pe răzătoare. Iar brânza abia la final, iar dacă avem alt tip de brânză la îndemână putem, eventual, experimenta. O idee inedită pentru masa de Valentine Day, în caz că vrem să o sărbătorim într-o atmosferă intimă, și nu în oraș.
Ingrediente pentru 4 porții de pilaf cu sfeclă roșie și brie
400 g orez obișnuit
1 sfeclă roșie mai mare sau 2 mai mici
1 ceapă mare
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
100 g unt
100 ml vin alb
200 g brânză brie
sare, piper
supă de găină sau, în lipsă, supă vegetală sau apă
o mână de nuci mărunțite, de adăugat deasupra, în farfurie
Procedeu
Începem prin a curăța ceapa și sfecla roșie: ceapa tăiată mărunt, sfecla roșie dată pe o răzătoare cât mai fină.
Folosim o oală sau o tigaie antiaderentă cât mai încăpătoare, în care vom găti pilaful.
Adăugăm întâi orezul direct în ea, fără unt sau ulei, iar când boabele sunt fierbinți și nu le mai putem ține în mână stingem cu vinul alb. Așteptăm să se evapore complet alcoolul și adăugăm ceapa tăiată mărunt și jumătate din sfecla roșie rasă, apoi jumătate din unt.
Amestecăm și învârtim energic în vas cu o lingură de lemn, apoi adăugăm treptat supă limpede sau apă, pe măsură ce orezul absoarbe partea de lichid. Dacă avem supă de găină, cu atât mai bine, gustul va avea de câștigat în mod determinant.
Când a fiert suficient, stingem flacăra și completăm cu un strop de sare, restul de unt și brânza brie. Acum amalgamăm bine cu o mișcare circulară rapidă, care să ajute la crearea unei texturi cremoase.
Acest pilaf cu sfeclă roșie și brie este foarte interesant de servit cu un adaos de nuci prăjite ușor în tigaie și, după preferințe, și pătrunjel. Nucile crează un contrast de gust, textură și aromă foarte interesant.