Trafic blocat, nervi întinși la maxim, scene cunoscute în București de câte ori ninge. La supărarea șoferilor se adaugă înjurăturile pietonilor care sunt nevoiți, de cele mai multe ori, să împartă carosabilul cu mașinile, trotuarul fiind acoperit.
Comercianții din Centrul Vechi au o dublă problemă, pentru că zona fiind preponderent pietonală, nu prea vine nimeni de la societatea de salubrizare a Sectorului 3 să adune zăpada. Iar clienții sunt nevoiți să înnoate printre troiene sau renunță și aleg alte locuri pentru prânz, cină sau o cafea. Temerea lor este ca, odată cu sosirea gerului, așa cum meteorologii prevăd, să nu se formeze punți de gheață pe stradă, care vor reprezenta un real pericol pentru trecători și cei care vin să ia masa.
În această situație, o parte dintre localurile din centrul Capitalei au decis să nu-și deschidă porțile în aceste zile cu ninsoare
Ovidiu Logican, proprietarul CORKS Cozy Bar, susține că el a dezăpezit astăzi împreună cu proprii angajați și că de la autorități nu a apărut nimeni prin zonă: „Dacă am văzut că nu se poate altfel, am cumpărat câteva lopeți și am dat noi zăpada de pe stradă (Băcani – n.r.) până la Lipscani. Eu nu pot să închid și nici să aștept după primărie. Astă seară am un eveniment la care vine multă lume, inclusiv din țară, nu am cum să-l anulez”.
Am cerut un punct de vedere de la Primăria Sector 3 care ne-a relatat că în Centrul Vechi s-a acționat strict pe străzile mai late pe care poate intra un utilaj de dimensiuni reduse. „Pe străzile foarte înguste nu se poate intra cu utilaje. Este obligația comercianților să curețe de zăpadă zona pe care își desfășoară activitatea, în fața restaurantului și unde au terasa”, a declarat pentru G4Food Bogdan Cotiga, purtator de cuvant al Primăriei Sector 3.
La întrebarea noastră, legat ce face un proprietar de restaurant care și-a adunat zăpada din zona sa de activitate, dar are ghinionul să se afle la mijlocul străzii, având vecini cu mai puțin bun simț sau dor de muncă, reprezentantul autorității locale i-a îndemnat pe păgubiți să reclame la primărie, care îi va amenda pe contravenienți. Dar, a precizat tot el, „conform legii, putem amenda cetățenii care nu au curățat zăpada abia după 48 de ore de la oprirea ninsorii”.
Așadar până vineri cine dorește să deschidă localul în Centrul Vechi să pună mâna pe lopată și să-și convingă și vecinii să o facă. V-ați duce să luați masa chiar dacă străzile nu sunt confortabile?