Sursa foto: Pexels
În ultima vreme se vorbește tot mai mult despre legumicultura urbană. De la ferme urbane, culturi pe verticală, ferme educaționale, terase verzi sau alte inovații ale unor start-up-uri, până la petecul de grădină cultivat de o familie sau o asociație privată. Se discută despre acest fenomen ca despre un posibil răspuns în fața unei eventuale crize alimentare, de mediu și sociale, care amenință atât așezările urbane mari, cât și pe cele mici.
În Spania, aceste grădini se numesc huertos (parcele) și sunt din ce în ce mai numeroase. Persoane în vârstă, familii sau grupuri de concetățeni primesc în administrare o suprafață mică de teren neocupat, pe care o pot cultiva cu legume, fructe, plante aromatice sau flori.
Dar cât de nouă este, de fapt, această descoperire?
Raul Puente Asuero, doctor în geografie și profesor la Universitatea Pablo de Olavide din Sevilla, a fost recompensat pentru cercetările sale dedicate grădinilor urbane andaluze (huertos urbanos) cu premiul Archivo Espalense în 2010 și premiul Foto Agrario în 2017. Într-un interviu acordat revistei Postfactual, afirma:
„Astăzi vorbim despre ele ca despre o mare noutate. Dar adevărul este că nu reprezintă absolut deloc o inovație pentru spațiile urbane.
Acest tip de așezări au apărut pentru că oamenii au fost nevoiți să locuiască în apropierea câmpurilor pe care le cultivau, ca să le poată îngriji. Astfel, originea orașului se regăsește în începuturile agriculturii. Această activitate și această structură socială au mers, de-a lungul istoriei, mână în mână.
Se vorbește despre agricultura urbană ca despre o revoluție, dar, de fapt, este mai mult o adaptare, o evoluție a ceva ce a existat dintotdeauna”.
Și chiar așa este.
Unii dintre noi își mai amintesc cum, pe vremuri, în România, existau oameni care cultivau roșii și ceapă în ghivece, pe balcon. În micile grădini din jurul blocurilor puteai vedea zambile, lalele sau crizanteme, dar, în rândurile din spate, își făceau loc și pătrunjelul ori mărarul. Aproape întotdeauna exista cel puțin un pom fructifer – de cele mai multe ori un dud sau corcoduș – pe care copiii îl „atacau” înainte ca vreun vecin să apuce să se bucure de roade.
Ba mai mult, îmi amintesc că, în copilăria mea, în Drumul Taberei, locuia, într-un apartament de la parter, o doamnă în vârstă care avea pui de găină. Îi scotea de două ori pe zi la ciugulit în grădină, spre deliciul și ironiile celor mici și mari.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Cu niște ani în urmă, un român stabilit în Canada povestea cum și-a scos soția din minți: organizase în subsolul casei dintr-un cartier din Calgary un mini punct de vinificație. Detailist din fire, cumpăra sticle speciale și își edita propriile etichete. Produce doar pentru el și prieteni. Evident, cumpăra strugurii – să cultivi viță-de-vie în suburbii, în Ontario, este destul de dificil.
Cu grădinile urbane organizate m-am întâlnit prima oară în Marea Britanie, la sfârșitul anilor ’90. În timpul unei excursii, am cunoscut o familie din Barnstaple, un oraș din nordul comitatului Devon, care mi-a oferit la cină legume cultivate chiar de ei. Mi-au explicat că acest concept a apărut în Regatul Unit după al Doilea Război Mondial. În unele orașe, zonele afectate grav de bombardamente deveniseră imposibil sau prea costisitor de reconstruit. Așa că autoritățile le-au curățat, nivelat, împărțit în parcele și le-au pus la dispoziția celor interesați să-și cultive propriile legume.
Cum definim o grădină urbană?
Raul Puente Asuero spune că nu există o definiție unitară. Totul depinde de contextul local și de legislație.
„Din punctul meu de vedere, sunt spații agricole situate în interiorul orașelor sau în imediata lor apropiere, având ca scop producerea de alimente.”
Totuși, scopul alimentar nu este cel mai important, în opinia lui Asuero. Acesta este completat de roluri ecologice, de mediu și de oxigenare a orașului.
Socializare prin horticultură?
Una dintre funcțiile surprinzătoare ale grădinilor urbane, identificate de cercetătorul spaniol, este cea de socializare:
„Pe lângă funcția ambientală, de spațiu verde, aceste grădini au și un rol social – devin puncte de întâlnire între cetățeni, generând activitate socială activă. Unele au și o funcție urbanistică, de separare a diverselor spații, dar și economică, educațională, fiind administrate de primării sau de organizații civice.
Astăzi, o grădină urbană este un spațiu agricol cu funcții sociale, ecologice și formative.”
De ce revin în actualitate aceste spații?
Asuero consideră că momentul declanșator, cel puțin în Spania, a fost criza economică din 2008–2009, cauzată de bula imobiliară.
Înainte de acest moment, era dificil să convingi administrațiile locale să accepte ideea de grădină în oraș. Exista o separare strictă între spațiul urban și cel agricol. Criza a forțat însă comunitățile să-și caute soluții proprii pentru securitatea alimentară.
Așa au apărut aceste spații – dintr-o nevoie comunitară, similară cu apariția bibliotecilor publice în alte vremuri. Iar ulterior, administrațiile locale le-au integrat în strategiile lor, oferindu-le statut de serviciu public și incluzându-le în rețeaua de spații verzi.
Ce condiții trebuie să îndeplinească un teren pentru a deveni grădină urbană?
Nu multe, spune Asuero. Poate deveni grădină urbană orice teren public care nu este prevăzut pentru dezvoltări urbanistice și poate funcționa ca teren agricol.
Din punctul său de vedere, este o soluție bună pentru comunitate, benefică pentru mediu și ieftină.
„100 de metri de șosea costă mai mult decât amenajarea unei grădini urbane pentru 100 de familii.”
Sunt eficiente din punct de vedere economic?
Într-o serie de articole dedicate grădinilor urbane din Africa, în special din Kenya, jurnalista Gemma Soles i Coll observa că, deși aceste mini-exploatații agricole au îmbunătățit viața inițiatorilor, ele nu reprezintă o soluție completă pentru criza alimentară.
În Europa, aceste parcele sunt un plus pentru comunitate, dar nu o soluție magică. Suprafețele sunt mici, tehnologiile agricole moderne nu pot fi aplicate, iar sezonalitatea limitează productivitatea.
Dar beneficiile nu sunt doar economice. Prin aceste grădini, administrațiile oferă un serviciu cetățenilor. Familiile se bucură de roadele muncii proprii și de oportunitatea de a socializa într-un mod natural.
„Acest tip de activitate generează inclusiv rentabilitate politică,” concluzionează Asuero.
