Ferma Legume Verzi, din satul Băleni Sârbi, județul Dâmbovița, își deschide porțile trei duminici consecutive, pe 14, 21 și 28 iulie. Vizitatorii vor avea parte de un tur ghidat al fermei, vor putea participa la activități în aer liber și vor putea gusta, pe 14 iulie, produse locale la restaurantul Sebastian, partener al evenimentului.
Evenimentele din 21 și 28 iulie vor fi organizate exclusiv la ferma care deține linia de produse procesate SELO. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrierea la eveniment se face la acest link.
„Vom discuta în detaliu despre practicile noastre agricole și despre cum sunt cultivate produsele care ajung săptămânal la clienții noștri. De asemenea, veți avea ocazia să vedeți unde cresc legumele ce se transformă în produsele SELO, recunoscute pentru gustul lor autentic”, a declarat Corina Hodorogea, administratorul fermei. „Evenimentele noastre sunt ideale pentru cei care doresc să redescopere gustul copilăriei și pentru familiile care vor să le arate copiilor cum cresc plantele”, a adăugat ea.
Evenimentele sunt organizate cu sprijin financiar obținut prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat prin AFIR, submăsura 16.4 și submăsura 16.4a – Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol.
Ferma și-a propus să lanseze produsele sale procesate SELO într-o marcă recunoscută la nivel național.