Fermier cu valoare adăugată: Ferma Legume Verzi produce, pe lângă legume proaspete, sos de roșii sau zacuscă sub brandul SELO / Vânzarea de produse procesate, o „gură de aer” în sezonul rece pentru un fermier

fermieri cu valoare adaugata, legume verzi, legume, zacusca Sursa foto: Legume Verzi

Mulți producători de tomate din România spun că din cauza supraproducției, cauzată parțial de programul Tomata, nu au cui vinde roșiile. Însă alți fermieri au găsit o modalități prin care evită risipa alimentară. Ferma de familie Legume Verzi, în care lucrează cinci persoane din aceeași familie, a dezvoltat propria marcă de produse tradiționale locale, cu influențe bulgărești, numită SELO.

„Acestea sunt obținute din legume care nu sunt vândute către clienți, pentru a fi combătută risipa alimentară”, a declarat, pentru G4Food, Corina Hodorogea, administrator. Noua linie de business a fost începută în 2022, cu fonduri europene. „În 2022, am constatat o risipă alimentară semnificativă și, dorind să o reducem, dar și să păstrăm tradițiile satului nostru, Băleni Sârbi din județul Dâmbovița, ne-am mobilizat și am început să acționăm. În primul an de producție, am salvat peste două tone de roșii, pe care le-am transformat într-un sos de roșii tradițional, conform rețetei de familie moștenită de la bunicile noastre”, a declarat ea.

Legume Verzi produce, sub brand-ul SELO (care înseamnă „sat” în limba bulgară), sos de roșii, castraveți în oțet, zacuscă, dulceață de dovlecei sau de zmeură. Toate sunt create după rețetele familiei, din propria recoltă, potrivit Corinei. Pe viitor, Legume Verzi vrea să dezvolte acest brand și să „îl plaseze pe harta României”.

Ferma nu colaborează cu marile lanțuri de retail deoarece dorește să facă agricultură sustenabilă. Acest lucru devine imposibil pentru un producător mic care are un contract cu un mare lanț de supermarketuri, deoarece este nevoit să livreze constant și cantități mari.

fermieri cu valoare adaugata, legume verzi, legume, zacusca
Dulceață de dovlecei SELO.

Firma și-a construit o bază de clienți fideli, care revin săptămânal. Peste 90% dintre aceștia sunt fideli, potrivit Corinei. Legume Verzi colaborează cu băcănii și cu un supermarket online, despre care spune că susține valorile firmei, care sunt sustenabilitatea și atenția față de client. „Printre cele mai apreciate produse din gama noastră se numără sosul de roșii, pasta de ardei cu roșii (bulionul) și murăturile. Aceste produse s-au epuizat rapid din stocuri și trebuie să le producem în cantități mai mari datorită succesului lor atât în băcăniile partenere, cât și pe canalul direct către clienți”, a explicat ea.

Corina spune că în acest moment afacerea cu produse procesate este profitabilă, dar câștigul nu este mare. Faptul că sunt producători direcți de legume și susțin procesarea din propria materie primă îi ajută foarte mult, deși au probleme la capitolele logistică și forță de muncă. „Per ansamblu, sunt foarte multe cheltuieli, printre care și plata partenerului de procesare. De aceea, plănuim să internalizăm acest proces în viitorul apropiat”, a mai spus ea. Partenerul celor de la Legume Verzi este un procesator de legume și fructe bio din Dâmbovița. „După lungi căutări, am găsit un partener care procesează produse exclusiv bio și care a recunoscut calitatea materiei noastre prime, acceptând să proceseze produsele noastre convenționale”, a mai spus Corina Hodorogea.

Administratora fermei este optimistă și crede cu tărie că, odată ce vor deveni cunoscute, produsele SELO „vor avea un mare succes pe acest segment de piață”. De aceea, în luna iulie pregătește trei evenimente de degustare și promovare a produselor SELO la ferma din Băleni, aflată la doar o oră și jumătate de București, în datele de 14, 21 și 28 iulie. Aceste evenimente sunt realizate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. „Prin acest program, ne dorim să creștem notorietatea produselor SELO și să promovăm importanța lanțului scurt de distribuție, arătând cum un astfel de proiect poate ajuta micii producători să crească sustenabil și să aibă un impact pozitiv în comunitate și în economia locală”, a mai spus Corina.

Vânzarea de produse procesate, o „gură de aer” în sezonul rece pentru un fermier din Dâmbovița

Un alt fermier, care vinde produse procesate la el în casă, ne-a oferit o altă perspectivă. El folosește surplusul de legume și fructe pentru a face conserve și dulceață pe care le vinde în sezonul rece. „Conservele sunt o gură de aer pentru noi în sezonul rece când nu vând legume și fructe”, a declarat fermierul, care a preferat să nu își dea numele, deoarece DSVSA nu permite vânzarea de conserve produse în propria gospodărie.

Potrivit agricultorului din județul Dâmbovița, pentru a produce legal aceste conserve este necesară construcția unei bucătării autorizate, de exemplu într-un container, dar și a unui spațiu de depozitare. „Eu produc câteva zeci de borcane și nu merită să îmi bat capul”, a spus fermierul, care vinde conservele la aceiași clienți pe care îi are pe partea de legume și fructe. Întrebat dacă vânzarea de produse cu valoare adăugată este profitabilă, răspunsul lui a fost afirmativ.

Prin campania „Fermier cu valoare adăugată”, G4Food promovează ideile de afaceri care îi inspiră pe fermieri să producă și vândă produse cu valoare adăugată, nu doar materii prime.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Sursa foto: Legume Verzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *