Mic dejun proteic și extrem de bun la gust. Fulgi de ovăz în stil porridge, cu ciuperci și ouă

fulgi de ovaz cu ciuperci fulgi de ovaz cu ciuperci si ou porridge cu ciuperci si ou idei de mic dejun mic dejun proteic foto: freepik.com

Un mic dejun cu ovăz este totdeauna recomandat, iar dacă nu vrem să îl asociem cu alte alimente dulci, avem variante sărate. Una dintre opțiunile cele mai interesante este să îl asociem cu ciuperci și ou – un gust absolut necriticabil, dar și calități nutritive garantate: proteine din ouă, ciuperci și ovăz, fibre din ovăz și ciuperci, carbohidrați complecși care, alături de fibre, asigură sațietate câteva ore bune.

Iarna, este mult mai potrivit să consumăm fulgii de ovăz calzi, sub formă de porrridge. Asta, în comparație cu perioada verii, când e suficient să îi lăsăm în apă sau în lapte de seara până dimineața. Durează foarte puțin până fierb, exact timpul în care sotăm rapid ciupercile și apoi în tigaie adăugăm oul. Iar dacă avem ciuperci făcute sau rămase de seara, e și mai simplu. Acest mic dejun cu fulgi de ovăz cu ciuperci și ou poate fi gata, dacă ne mișcăm repede, în cinci minute.

Ingrediente

Calculăm pentru fiecare porție circa 40 de g de fulgi de ovăz, pentru care avem nevoie de circa 4 ori mai multă apă, adică circa 150g de apă sau chiar lapte.

Vezi detalii

La aceeași porție calculăm și un ou și circa 50 g de ciuperci, adică mână bună de ciuperci. Mai avem nevoie de ulei, sare, sos de soia, eventual piper și semințe de susan deasupra.

Procedeu

Aducem apa în punctul de fierbere și adăugăm fulgii de ovăz. Apoi stingem focul și dăm timp fulgilor câteva minute pentru ca ei să absoarbă lichidul. Completăm cu puțină sare și eventual alte condimente preferate.

În timp ce așteptăm fulgii, într-o tigaie antiaderentă cu puțin ulei în ea sotăm circa 2-3 minute ciupercile tăiate lamele fine. Lucrăm la foc mediu spre iute, sunt gata când lichidul din ele s-a evaporat și încep să fie puțin rumenite. Condimentăm cu un strop de sos de soia și eventual piper, fără a adăuga și sare.

Între timp, transferăm fulgii într-un bol, s-au hidratat în aceste câteva minute.

Completăm deasupra cu ciupercile, iar în aceeași tigaie gătim rapid câte un ou la foc mic. E gata în circa 1 minut, exact timpul cât ce am pregătit în bol se mai răcorește puțin.

Adăugăm oul deasupra și putem servi imediat micul dejun cu fulgi de ovăz și ciuperci. Cu piper și/sau semințe de susan.

În funcție de preferințe și tipul de dietă urmată, putem elimina oul, sau putem complete ciupercile și cu o mână de spanac. Sau, putem amesteca fulgii de ovăz când sunt gata și cu un strop de brânză, oricare, sau nuci măcinate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *