Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) recomandă populaţiei şi crescătorilor de animale din Deltă şi zonele limitrofe o serie de măsuri pentru reducerea pagubelor produse de şacali. potrivit reprezentanţilor ARBDD, limitarea numărului de şacali se face prin limitarea accesului la hrană, adică la animale domestice moarte, bolnave, rănite ori vii, şi nu prin extragere sau împuşcare, care sunt „neeficiente şi conduc la creşterea numărului de şacali”, transmite News.ro.
Recomandările ARBDD au fost elaborate în baza unui studiu ştiinţific efectuat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării Tulcea şi avizului favorabil al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române în privinţa şacalilor din Delta Dunării şi a pagubelor produse de aceştia.
E nevoie de însoțirea îndeaproape și protejarea turmelor de animale
Astfel, printre măsurile recomandate de ARBDD se numără însoţirea turmelor, cirezilor şi ciurdelor de către una sau mai multe persoane cu ajutorul câinilor cu jujeu, construirea de oboare pentru ocrotirea animalelor pe perioada nopţii sau a fătărilor, precum şi în alte perioade când atacurile şacalilor se înteţesc menţinerea şi supravegherea animalelor gestante (vite, oi, capre etc.) în zone împrejmuite ori păzite, precum şi a viţeilor, realizarea de împrejmuiri cu gard electric (sub care şacalii nu pot săpa), reglementat de ARBDD.
„Sub nicio formă localnicii să nu arunce animalele domestice (care mor în interiorul localităţilor) la marginea localităţilor ori în sălbăticie şi sub nicio formă prestatorii din turism şi alimentaţie (restaurante) să nu arunce resturile alimentare (rezultate în urma prelucrării ori a hranei neconsumate) la marginea localităţilor ori în sălbăticie. Crescătorii de animale să îşi procure câini de talie mare (obligatoriu cu jujeu în afara localităţilor), iar oierii, în special, să procure măgari ori alte specii (permise) care natural au caracter de apărare a turmelor”, menţionează ARBDD într-o informare de presă.
Se recomandă și folosirea dispozitivelor luminoase
De asemenea, în cazul animalelor domestice împrejmuite cu garduri mici (care nu pot împiedica şacalii ori alte animale domestice ori sălbatice să pătrundă) este recomandată folosirea diferitelor dispozitive luminoase, atacurile şacalilor fiind mult mai rare în această situaţie, iar crescătorii de păsări domestice să construiască adăposturi închise pe timpul nopţii şi care să nu permită accesul şacalilor sau altor animale (precum dihori, vulpi, câini etc).
„Limitarea numărului de şacali se face prin limitarea accesului la hrană (animale domestice moarte, bolnave, rănite ori vii), şi nu prin măsurile de extragere/împuşcare/măsuri ilegale (sunt neeficiente, conduc la creşterea numărului de şacali)”, precizează ARBDD.
Colaborarea cu medicii veterinari
Reprezentanţii Administraţiei îi sfătuiesc pe oamenii Deltei Dunării ca, în cazul unei pagube, să solicite urgent de către ARBDD şi primărie constatarea, consemnarea, recoltarea de probe şi evaluarea pagubelor şi le recomandă să colaboreze mai eficient cu medicii veterinari pentru a învăţa cum să trateze animalele ori să ceară tratament.
ARBDD insistă pe conştientizarea faptului că „lipsa prădătorilor carnivori conduce la creşterea pierderilor pentru crescătorii de animale (proliferarea erbivorelor, deci scăderea cantitativă şi calitativă a zonelor de hrănire pentru animalele domestice)”.
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este o instituţie publică înfiinţată în 1990 cu scopul de a institui un regim special de administrare a patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, pentru conservarea sa şi refacerea habitatelor degradate, în corelaţie cu activităţile economice ale populaţiei locale sau limitrofe, atribuţii conferite prin Legea 82/1993, modificată şi completată ulterior.