Maramureş: Legumicultorii încep lucrările de primăvară, încurajaţi de temperaturile pozitive / „Trebuie să profităm de orice fereastră de timp favorabilă”

Ajutor de la stat pentru fermieri Foto: Freepik

Lucrările în legumicultură ar putea începe mult mai devreme, pe fondul încălzirii aerului şi al condiţiilor prielnice de a lucra în câmp, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Maramureş, Daniel Tinc.

„Se anunţă o săptămână cu temperaturi pozitive, între 10 şi 16 grade Celsius, în timpul zilei, fapt încurajator pentru a lucra în grădină. E un timp optim pentru a pregăti grădina de primăvară, a strânge din resturile rămase în toamnă, a amenaja şi repara garduri, pregăti solarii, a verifica unele echipamente care urmează a fi folosite peste câteva luni, dar şi pentru a pregăti terenul corespunzător pentru viitoarele culturi. (…) Legumicultura în aer liber e la îndemâna naturii şi trebuie să profităm de orice fereastră de timp favorabilă. Fireşte, vremea se poate schimba brusc, suntem în ianuarie, iar până la începutul lunii martie, vremea poate fi capricioasă, iarna n-a plecat de la noi şi poate reveni în forţă, însă, încercăm să facem acel gen de lucrări care se pretează perioadei calendaristice”, a spus Daniel Tinc.

Acesta a precizat că fermierii care deţin sere şi solarii lucrează pe toată durata sezonului rece.

„Proprietarii de sere şi solarii lucrează din plin în această perioadă, iar trufandalele vor apărea în cel mai scurt timp pe piaţă şi în magazine. Munca din sere şi solarii nu se opreşte pe durata iernii, iar fermierii trebuie să lucreze pentru a fi siguri că produsele vor fi viguroase, de bună calitate”, a subliniat Daniel Tinc.

„Încercăm să ajungem la cumpărători în mod direct, evităm pe cât se poate intermediarii, lanţuri care de obicei majorează substanţial preţurile”

Conform sursei citate, legumicultorii asociaţi din judeţul Maramureş deţin terenuri proprii, arendate sau cumpărate, pentru a-şi dezvolta culturile. Produsele de grădină sunt comercializate pe piaţa organizată, prin magazine sau pe piaţa liberă prin târguri de profil.

„Încercăm să ajungem la cumpărători în mod direct, evităm pe cât se poate intermediarii, lanţuri care de obicei majorează substanţial preţurile şi încercăm să vindem noi pe piaţă sau la târgurile de profil special organizate. (…) Mai există şi mici producători independenţi din sate şi comune care ajung zilnic în piaţă cu o gamă variată de legume, fructe, produse lactate, produse de panificaţie, miere de albine şi alte bunuri”, a menţionat Daniel Tinc.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *