Campania 2025 este sub așteptări, dar chiar și așa Italia a reușit să depășească China la producția de conserve de roșii. A redevenit, astfel, al doilea stat din lume ca nivel de producție pe acest segment, după Statele Unite, scrie cotidianul Il Sole 24 Ore.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Responsabile de schimbare sunt și condițiile meteo, ba chiar se consideră că au avut un rol decisiv: în Eurpa, ele au permis obținerea unor roșii de calitate excelentă, în timp ce în China au redus drastic cantitățile destinate industriei la 4,9 milioane de tone – mai puțin de jumătate din recolta anului anterior, pe fondul ploilor torențiale care s-au abătut asupra principalelor zone de producție.
În Italia, pe o suprafață cultivată de 78.695 de hectare, campania de transformare din 2025 s-a încheiat cu o producție totală de 5,8 milioane de tone de roșii, o ușoară creștere față de 2024, însă cu circa 10% mai puțin decât era planificat.
Dificultăți în lanțul de producție
„Decalajul în perioadele de coacere a materiei prime a dus la prelungirea campaniei de procesare”, a declarat Marco Serafini, președintele Anicav (Asociația industrială a procesatorilor de roșii din Italia).
„Întreprinderile, în special cele din centrul și sudul Italiei, nu au reușit să funcționeze la capacitate maximă, cu pierderi importante pe întreg lanțul de producție. În plus, creșterea prețului de achiziție a roșiilor, cel mai ridicat din lume, a generat distorsiuni pe piață și a riscat să pună în criză întregul sector”, a adăugat el.
La acestea se adaugă și dificultățile contextului internațional. „Sectorul este pus la grea încercare de complexitatea piețelor de desfacere și de politicile tarifare ale Statelor Unite”, a subliniat Giovanni De Angelis, director general al Anicav.
Diferențe regionale semnificative pe teritoriul italian
Din cauza climei, în centrul și sudul Italiei au fost procesate 2,71 milioane de tone de roșii (–5,3% față de 2024),
în timp ce bazinul nordic a înregistrat o creștere puternică, ajungând la 3,12 milioane de tone (+27,6% față de anul trecut).
Industria a trebuit, însă, să facă față unei creșteri semnificative a prețurilor față de estimări. Atât în nord, unde conținutul ridicat de zaharuri al roșiilor (gradul Brix) a dus la un preț de achiziție mai ridicat, cât și în sud, unde lipsa de apă, în special în zona Foggia, și comportamentele speculative în achiziția materiei prime au determinat creșteri de până la 40% față de prețul mediu planificat.
Campania a fost marcată și de scăderea randamentelor agricole, cele mai slabe din ultimii cinci ani – o problemă care a afectat în special roșiile întregi decojite, produs-emblemă al industriei alimentare italiene, a căror producție a scăzut cu peste 20%.
Potrivit Tomato News, publicația Consiliului Mondial al Roșiilor pentru Industrie (WPTC), campania din 2025 din California – primul centru de producție mondial – a fost una „de legendă”, cu cea mai bună recoltă din 2023 încoace: 10,6 milioane de tone (+6% față de 2024).
În schimb, Uniunea Europeană a pierdut aproximativ 590.000 de tone, cea mai afectată din cauza căldurilor extreme și a secetei fiind Spania în mod special afectată.